25/09/2017

Haos în urbanismul bistriţean (IV)

 Am revenit în actualitatea bistriţeană cu ancheta noastră, chiar dacă în ultimele zile am primit ameninţări voalate sau pe faţă pentru a mă determina sa renunţ la acest demers jurnalistic. Unii s-au speriat de adevărurile spuse de mine, de colegii mei şi de comentatorii de pe online. Unii vor să mă opresc pentru a se face din nou linişte în oraşul noastru, evident pe tema urbanismului, dar nu pot să ,,stau locului,,. Aşa că am revenit cu un nou caz grav de încălcare a regulilor din legislaţia naţională şi locală din domeniul urbanismului.

          Pe Calea Moldovei, adică în partea de sus a oraşului Bistriţa, între un complex comercial şi o reprezentanţă auto, a răsărit o clădire frumuşică, atât ca şi arhitectură cât şi ca design. Toate ar fi bune şi frumoase dacă acel imobil ar fi fost construit cu respectarea regulilor din urbanism, dar nu a fost dat să fie aşa. Clădirea ce găzduieşte acum o clinică privată a fost realizată de proprietar fără respectarea Autorizaţiei de Construcţie care prevedea un procent de ocupare – P.O.T. de maximum 60 la sută, în fapt fiind de peste 90 la sută din întreaga suprafaţă a terenului. O altă încălcare gravă a legislaţie este lipsa spaţiilor verzi ce trebuiau realizate lângă imobil dar şi amenajarea unor locuri de parcare în conformitate cu destinaţia imobilului şi a numărului de apartamente, firme sau societăţi comerciale găzduite de clădirea în cauză.             Toate aceste nereguli se pare că au fost trecute cu vederea de către cei care au semnat avizele finale, de către inspectorii primăriei Bistriţa, care erau obligaţi legal să controleze modul de realizare a clădirii şi Inspectoratul de Stat în Construcţii BN.

Vom reveni.