Ciorbea, Mitrea, Hossu, Costin, Petcu ! banii înapoi!

Cu o istorie de aproape un secol și cu un buget la care, vrând, nevrând, contribuia toată lumea cu 1% din venituri, Uniunea Generală a Sindicatelor din România a fost un sindicat uriaș, cu un patrimoniu pe măsură. Decembrie 1989 a prins UGSR cu nu mai puțin de 8.000.000 de membri plătitori, conturi impresionante și proprietăți considerabile. Ce s-a ales de impresionantul patrimoniu al sindicatului în anii de după 1989, asta numai procurorii DNA, dacă vor fi lăsți în pace și-or vrea să și muncească, s-ar putea să deslușească.Oricum, istoria devalizării UGSR este strâns legată de cea a devalizării Bancorex (vaca de muls a capitaliștilor de cumetrie plodiți și ocrotiți până la garantare de către Ion Iliescu). În 1989, UGSR dispunea de 4,7 miliarde de lei (echivalentul a peste 300 de milioane de dolari la data respectivă – azi ar fi cam 1,56 miliarde de dolari) și 2.000.000 de dolari. La toate acestea se adaugă cărți, tablouri, un vapor și 21.000 de imobile răspândite prin toată țara. De toată această avere s-a ales praful, măcar în scriptele UGSR. Toate conducerile sindicatelor, federațiilor și confederațiilor sindicale apărute după Decembrie 1989 au jinduit la câte o halcă de patrimoniu – iaca-așa, încetul cu încetul, miliardele și activele UGSR s-au topit în averile sindicaliștilor de Top 300. Până la sfârșitul anilor ’90, legile au fost fentate și “bunul întregului popor” a fost înstrăinat printr-un mecanism extrem de simplu: deși amărâta de lege stipula că sindicatele au doar drept de administrare a bunurilor moștenite, nu și de înstrăinare/vânzare a lor, banii au fost retrași din conturi, locuințele au fost “vândute”, bazele sportive au fost “retrocedate”, iar hotelurile au încăput pe mâna “patronilor”. Totul s-a făcut în strânsă cârdășie cu guvernanții (care, practic, și-au plătit „liniștea sindicală” în acest mod), în așa fel încât nimeni nu poate fi tras la răspundere – căci, în hățișul de tranzacții dubioase, este greu de descifrat cât din patrimoniul UGSR a fost înstrăinat de către “statul” român și cât de către liderii de sindicat (adică: Victor Ciorbea, Miron Mitrea, Bogdan Hossu, Dumitru Costin, Marius Petcu, indivizi aflați în fruntea mișcării sindicale din România care a început să se înfiripe în perioada guvernărilor Petre Roman și Theodor Stolojan de la începutul anilor ’90).Lucrurile stau cam așa: între 1990-1991, “băieții deștepți” ai mișcării sindicale s-au ocupat cu precădere să palmeze/cheltuiască cash-ul (cei 4,7 miliarde de lei). Până în 1993, banii au părăsit cu totul conturile UGSR, inclusiv valuta (despre care liderii sindicali de atunci recunosc că ar fi împărțit-o frățește). Așa că s-a trecut la împărțirea activelor imobile. Blocurile de locuințe au fost vândute pe legea chiriașilor (care se referea, însă, doar la imobilele construite din bugetul de stat). Apoi s-au vândut casele de oaspeți, sediile și chiar și casele de cultură. După care, pe criteriul “restitutio in integrum”, între 1996-2000, au fost “retrocedate” baze sportive, s-au dat în locație de gestiune hoteluri, case de oaspeți, baze de tratament și cabane de oaspeți. Toate acestea din urmă și-au găsit, în final, un cinstit cumpărător.Trebuie reținut faptul că, prin lege, noile sindicate nu au avut voie sa instraineze activele UGSR pe care le-au luat în administrare, până la momentul în care avea să fie organizat un congres. Congres care nu s-a mai organizat niciodată. Mai mult, vechiul UGSR nu a fost desființat în mod oficial/legal niciodată. (pe măsură ce am să mai mă documentez, am să vă țin la curent cu privire la acest jaf de patrimoniu pe care nimeni nu se grăbește să-l ancheteze – te pomenești că faptele sunt și prescrise!)

Leave a comment