Scrisul s-ar cuveni să prindă rădăcini

Acidutzu

Cât de gravă e degradarea limbii române în ultima vreme observă oricine. O simplă ieșire pe stradă înseamnă confruntarea cu o adevărată năvală de vulgaritate, de vorbe „murdare” ieșite din gura nu numai a „mitocanilor” care au înghițit un păhărel în plus, ci și a elevilor de la gimnaziu sau liceu, băieți sau fete, deopotrivă dedați expresiilor celor mai triviale. Folosirea unui anumit argou e firească până la un punct, făcând parte din „codul” fiecărei generații sau categorii profesionale și conferind limbii o anumită expresivitate pitorească. Ceea ce se aude însă aproape le fiecare pas probează o foarte slabă cultivare a limbii și a respectului pentru ea, în consecința, de fapt, a unei tot mai proaste educații ce se cam generalizează. Mijloacele de comunicare în masă ! radiourile și canalele TV, dar și, uneori, presa cotidiană ! au o uriașă vină în acest proces de decădere. Cultura „înaltă” fiind practic exclusă sau marginalizată la extrem din majoritatea acestor „medii”, se dă apă la moară cu precădere pălăvrăgelii infinite pe teme cu totul minore și, mai ales, într-un limbaj ce nu depășește, adesea, nivelul celui de mahala. Ravagiile făcute de formații precum „Vacanța mare”, grupuscurile zise umoristice ce se perindă pe ProTV și Antene, revărsarea textelor insalubre ale „manelelor”, prostul gust din emisiunile kitsch date frecvent chiar și pe posturile naționale pot fi constatate fără efort. Chiar dacă fenomenul este oarecum „internațional” și inevitabil, și chiar dacă limba are, la urma urmei, și „un ce profit” din „colorarea” astfel obținută, el nu e deloc de neglijat în consecințele sale negative și poate fi un semnal de alarmă legat de ansamblul „căderilor” la care e supusă societatatea românească a acestui moment și, ca atare, expresia ei lingvistică.

Că se și scrie tot mai prost știu, cei dintâi, profesorii de limba și literatura română, de toate nivelele. S-a sesizat și Academia Romînă, care pune și repune în discuție chiar chestiunea legiferării, prin decizie parlamentară, a respectării ortografiei, pentru care s-au emis, cum se știe reguli ce indică o revenire la o parte din vechile norme, de dinainte de „reforma” din 1953. Reviste și edituri importante nu respectă regulile academice, din pricini diverse, poate mai ales de ordin politic, date fiind erorile făcute de instituția noastră culturală supremă în anii post-decembriști. Ce-i de făcut? ! Argumentele pro și contra prescripțiilor academice sunt numeroase și, dacă le tot desfășurăm la infinit, riscăm să  rămânem „neguvernabili” și în această elementară privință. Argumentul cel mai simplu pentru acceptarea generală a deciziei academice de după 1989 vine, în fond, din necesitatea de a asigura, în ciuda tuturor opozițiilor individuale sau de grup, o regulă și o „lege” care, fie și imperfecte, să dea odată și odată, sentimentul unei anumite stabilități în țara cam prea multelor  neașezări  care este de foarte multă vreme Romînia. Vorbele, zburătoare prin definiție, vor rămâne în zbor sau vor cădea după cum le va ajuta soarta și… educația școlară, familială, socială a rostitorilor lor. Scrisul, măcar el, s-ar cuveni să prindă rădăcini și să se fixeze, dacă nu vrem să rămânem o ciudată excepție printre țările cât de cât civilizate ale lumii în care trăim.

 

Leave a comment