Polițiștii bistrițeni au prins un evadat care a fugit din arestul Poliției brașovene

În această dimineață, polițiștii bistrițeni au reușit să prindă o persoană care zilele trecute a evadat din arestul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Antonela Gorgan, a declarat pentru Bistrița Online că “în această dimineață, în jurul ori 8:50, polițiștii au prins o persoană care a evadat din arestul IPJ Brașov. Acesta a fost prins în timp ce se afla în Parcul Municipal”.

Antonela Gorgan mai spune că bărbatul are 26 de ani și a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea mai multor furturi. Acesta a reușit să fugă de sub escorta polițiștilor care îl transportau înspre Judecătorie, unde urma ca judecătorii să decidă dacă emit mandat de arestare preventivă.

Acum bărbatul va fi cercetat atât pentru infracțiunea de furt, cât și pentru evadare.

Leave a comment