26/09/2017

În curând, primarii pot verifica dacă v-aţi asigurat locuinţele

Bistriţenii care nu şi-au asigurat locuinţele pot fi sancţionaţi de autorităţile locale cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.

Fie că este vorba despre o poliţă de asigurare obligatorie, fie că este vorba despre una facultativă, toţi cei care au reuşit să încheie o astfel de poliţă au scăpat. În schimb, cei care nu au făcut-o riscă să primească amenzi. Verificările vor începe din 15 iulie.

Astăzi, în cadrul unei şedinţe organizată de Prefectura Bistriţa-Năsăud, primarii din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost informaţi cu privire la aceste aspecte şi, mai mult decât atât, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a transmis autorităţilor locale câte un user şi o parolă, pe care primarii le vor folosi când vor accesa site-ul www.paidromania.ro/primarii. Din 15 iulie, accesând acest site şi logându-se, primarii vor putea să verifice dacă au fost asigurate sau nu locuinţele din comunele pe care le conduc.

Astfel, cei care nu şi-au asigurat locuinţele riscă să primească amenzi.

Potrivit datelor furnizate de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), de la introducerea obligativităţii asigurării locuinţelor până la mijlocul lunii aprilie, în judeţul nostru au fost încheiate 2.659 de poliţe, majoritatea fiind încheiate în mediul urban.

Numărul este extrem de mic faţă de numărul locuinţelor care ar trebui să intre în legalitate, estimându-se că numărul poliţelor încheiate reprezintă mai putin de trei procente. Ultimele statistici realizate de Direcţia Judeţeană de Statistică arată că la nivel judeţean există circa 110.000 de locuinţe, dintre care aproximativ 32.000 sunt în municipiul Bistriţa.

Cele mai multe locuinţe au fost asigurate în Bucureşti, Constanţa, Timişoara şi Prahova, acestea fiind judeţele fruntaşe în clasament privind asigurarea. În ceea ce priveşte judeţele codaşe, alături de Bistriţa-Năsăud se află şi judeţele Gorj şi Sălaj.

Potrivit legislaţiei în vigoare, proprietarii de locuinţe au obligaţia să îşi asigure locuinţele pentru cel putin trei riscuri, respectiv inundaţii, cutremur şi alunecări de teren. Suma asigurată obligatoriu va fi de 20.000 de euro pentru locuinţele din beton şi 10.000 de euro pentru locuinţele din chirpici, cu prime obligatorii de 20 de euro în primul caz şi 10 euro în al doilea.

Cei care vor sa îşi asigure locuinţa la valoarea reală pot încheia o poliţa de asigurare facultativă, complementară celei obligatorii. Persoanele care nu vor avea asigurate locuinţele nu vor beneficia, în cazul producerii unui dezastru natural, de nicio despăgubire de la bugetul de stat.