Radu Moldovan, deputat PSD, spune că va sesiza UEFA și FIFA în legătură cu mârșăviile care au scos Gloria din LIGA I

Președintele filialei Bistrița-Năsăud a PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că va sesiza UEFA și FIFA în legătură cu “mârșăviile” care au scos echipa Gloria Bistrița din Liga I.
“Sunt decis să mă adresez UEFA și FIFA dacă doar ei au atribuții pe această temă pentru a verifica modul în care unii oameni au înțeles să privatizeze instituții din statul român chiar dacă ele sunt neguvernamentale. Nu se poate ca o comisie să spună că Gloria Bistrița îndeplinește condițiile să rămână în prima ligă, altă comisie, de apel, să spună că Gloria nu mai are dreptul să rămână. Pe urmă, ne anunță FRF că un Comitet Executiv va lămuri aceste lucruri, acolo se dă un vot prin care Gloria rămâne în prima ligă, ca să vină «Nababu» și să întoarcă absolut tot”, a spus el.
Moldovan a declarat că, în opinia sa, cei care fac parte din Comitetul Executiv al FRF sunt niște “păcălici”. “Sunt niște păcălici cei din Comitetul Executiv al FRF. Nu știu ce caută acolo din moment ce vine unul și întoarce toată situația”, a afirmat Moldovan.
El a precizat că, înainte să facă orice fel de demers, o să consulte avocați pricepuți în aceste domenii. “Voi face tot ce ține de mine ca reprezentant al populației din județul Bistrița-Năsăud și a celor care sunt fani ai echipei”, a declarat el.
Moldovan a explicat că e conștient că lucrurile sunt tardive, echipa Gloria Bistrița fiind obligată să joace în Liga a II-a, însă a spus că dorește pedepsirea celor vinovați. “Măcar cei care au făcut mârșăvii și au dus Gloria în Liga a II-a, nelegal, prin jocuri de culise, să fie pedepsiți. Încearcă de 20 de ani să o scoată din prima ligă, nu au reușit sportiv, iar acum prin jocuri de culise au făcut această mizerie clubului și fanilor săi. E inadmisibil ca și în întrecerile sportive să se ajungă la asemenea jocuri de culise”, a declarat el.
Gruparea Gloria Bistrița (locul 14 în Liga I), vicecampioana FC Timișoara și FC Bihor, care a obținut pe teren promovarea din Liga a II-a, nu au primit licența pentru a evolua în sezonul 2011/2012 al primului eșalon fotbalistic. Cele trei formații nu au primit licența după ce directorul de licențiere al FRF, Viorel Duru, a făcut apel la decizia Comisiei pentru Acordarea Licenței Cluburilor.
Membrii Comitetului Executiv al FRF au aprobat cu nouă voturi pentru, două abțineri și două împotrivă, la capitolul diverse al ședinței de luni, propunerea președintelui LPF, Dumitru Dragomir, ca manualul de licențiere să nu mai fie luat în considerare pentru stabilirea echipelor ce au dreptul de evolua în Liga I. Astfel FC Timișoara, Gloria Bistrița și FC Bihor, echipe care nu au primit licența pentru sezonul 2011/2012, ar fi putut să joace în primul eșalon.
Însă președintele FRF, Mircea Sandu, care nu a participat la vot, nu a validat această hotărâre, considerând că membrii Comitetului Executiv nu au atribuții în acest sens.
Miercuri, clubul Gloria Bistrița a anunțat că s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv, solicitând ramânerea în Liga I.

Leave a comment