La 28 ianuarie 2000, Andrei Marga, pe atunci ministrul Educației Naționale a decis să renunțe la funcție după ce s-a certat cu membrii comisiei de Învățământ a Camerei Deputaților. “M-am săturat să fiu criticat de haidamacii din această sală. Eu mi-am făcut datoria onest”, a spus Marga, precizând că este imposibil să se găsească soluții la revendicările profesorilor, în condiții de sărăcie. Hopa! Revendicări? Soluții imposibile în condiții de sărăcie? Să notăm cu A și să ținem minte.
Să trecem la următorul enunț care ne va da adevărata valoare a fățărniciei omului politic Andrei Marga. În data de 21 ianuarie 2000, președintele comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, peremistul Anghel Stanciu îi trimitea premierului Mugur Isărescu o scrisoare (cum ar veni din partea și în numele comisiei) în care critica starea învățământului românesc și activitatea ministerului de resort. În document se afirma că învățământul românesc este în colaps și că profesorii au dreptate în privința declansării grevei. Numai că scrisoarea, deși era trimisă în numele Comisiei, fusese semnată doar de Anghel Stanciu, Ecaterina Andronescu (PDSR) și Gheorghe Secară (PUNR). Da, Buna și Prea Blânda Cati Andronescu, actuala țață din corul de sicofanți anti-Funeriu și colegă de USLeală cu actualul liberal Marga care, când cu depunerea demisiei, deplângea faptul că nu mai are sprijinul colegilor din PNȚCD (care nu semnaseră scrisorica). Să notăm asta cu B și să trecem mai debarte.
Ne atrage atenția motivația notată C din lista prin care Andrei Marga și-a motivat demisia “ne-conjuncturală”: “se extinde, din nefericire, în societatea noastră o demagogie de prost gust și o rețea de diversiuni și falsuri care împiedică eforturile oneste și deciziile raționale de reformă. Putem sesiza chiar o contrarefromă care, în condițiile speciale ale anului electoral, atinge paroxismul, prin vulgaritate și lipsă de scrupule”. Notăm aceasta, normal, cu C și redăm un mic pasaj, relevant din motivația notată cu A: “am angajat, cu bună credință, împreună cu o echipă competentă, o reformă cuprinzătoare a învățământului, dar sprijinirea politică a reformei nu este suficientă”. Ce să înțelegem din alambicata exprimare – că a-mic: reforma nu a fost sprijinită politic suficient sau, b-mic: că sprijinind numai politic o reformă nu este suficient? Că este nevoie și de bani, o știe toată lumea – dar cum se obțin bani fără sprijin politic (mai ales când este vorba despre angajarea bugetului statului) are cineva habar?
Bun. Acum să facem o mică paranteză și să ne aducem aminte faptul că măcar din data de 10 februarie, anul curent, odată cu intrarea în vigoare a Legii Educației Naționale, rectorii parlamentari au devenit incompatibili. Ce avem noi aici? Păi, noi aici avem articolul 215 și faptul că toți cei patru rectori din Parlamentul României: Ecaterina Andronescu, Florian Popa (PSD), Nicolae Robu (PNL) și Ștefan Drăgulescu (PD-L)), ar fi trebuit să aleagă între cele două funcții: de rector sau de parlamentar. În plus, Ecaterina Andronescu trebuie să aleagă și între funcția de rector și vicepreședinte PSD. Iar rectorii Andrei Marga și Nicolae Robu, amândoi membri în Biroul Politic Central al PNL (de asemeni organism de conducere politic) au și ei de ales dacă funcția le doboară gradul (gradul de acumulare de funcții incompatibile, normal). Putem nota aceasta cu D și să revenim la afirmațiile făcute de Andrei Marga după afișarea rezultatelor dezastruoase ale sesiunii de vară a BAC – 2011, afirmații cu o constantă (fixație) cunoscută: Băsescu este de vină. ”Elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în 2011 au petrecut şase ani în învăţământul regimului Băsescu (…) acesta a numit miniştri diletanţi…” șamd. Andrei Marga, se zice, era în 2005 cu bagajul făcut și cu un picior pe scara avionului ce trebuia să-l ducă în pita de ministru al Educației la București. N-a fost să fie, mai tânărul Mircea Miclea a fost opțiunea lui Băsescu (zice/crede cu tărie Marga și în ziua de azi). Pe când își dădea demisia din funcția de ministru al Educației, Marga era membru PNȚCD. Acum este membru (de vază și incompatibil conform legii care se aplică facultativ) al PNL, prin alianță al USL (deci coleg cu Buna și Prea Blânda Cati Andronescu, unul dintre motivele demisiei din 2000). Noi știm că Magnificentul este un galant și a iertat-o pe Abramburica pentru scrisorica din 2000 și tonele de lături politice revărsate dinspre PSD cu ocazia des-Margizării Educației și Învățământului din perioada 2000-2004, dar să afirme cu atâta convingere că Funeriu este ministru al Educației tocmai din anul 2005, odată cu prima descălecare a Dictatorului Traian Băsescu la Cotroceni, este ca și cum ai afirma că Ion Iliescu n-a existat, iar Nicolae Ceaușescu a fost contra-candidatul la prezidențiale din acel an. În plus, președintele numește doar primul-ministru. Acesta se duce în Parlament și supune atenției parlamentarilor o listă cu miniștri, pe listă fiind opțiunile acestuia. Cum în perioada 2005 – 2008 prim ministru a fost Călin Popescu Tăriceanu, un liberal ce a prim-minesteriat după bunul plac al PSD, mai ales de la 1 aprilie 2007, dată la care și-a trădat colegii de Alianță, de ce nu a apărut Magnificul Marga pe lista cu ministeriabili a acestuia? Până ne răspunde cineva la această întrebare, să o luăm băbește. Constatăm că în ultimii 12 ani, până la asumarea noii legi, Legea Educaţiei a fost modificată de 104 ori, însă niciodată nu a fost schimbată. De schimbat s-au schimbat miniștrii învăţământului – ceea ce a însemnat numai modificări în legea Educaţiei, modificări care au bulversat atât elevii, cât şi profesorii (cei din urmă fiind şi cei mai activi sindicalişti din ultimii zece ani din cauza salariilor mici). Întotdeauna, subfinanţarea a fost argumentul principal al nivelului scăzut de dezvoltare al sistemului educaţional. Daniel Funeriu este al patrulea ministru care a lucrat (și a reușit, prin asumarea acesteia de către premierul Emil Boc, să o schimbe) Legea Învăţământului. Prima reformă a Învățământului, rapid abramburită între 2001-2004, a fost cea încercată de către Marga (atunci s-a trecut la admiterea la facultate pe bază de dosar, prin nota de la BAC – fără să se asigure dacă sistemul de evaluare și de verificare a acesteia nu cumva era pervertit: copiuțe, chete pentru sandviciurile comisiei șamd). Primul ministru al Învăţămâmtului care a lansat o lege nouă a Educaţiei a fost Cristian Adomniţei, ministrul PNL din 2007 – însă, pachetul de legi pe care l-a întocmit a rămas doar pe hârtie. În Septembrie 2008, Cristian Adomniţei a renunţat să mai depună în Parlament proiectul său, susţinând că adversarii politici ai PNL l-ar ataca “din motive politice”, chiar dacă ar putea fi cele mai bune legi pentru şcoala românească. La începutul anului 2008, preşedintele PSD la acea vreme, Mircea Geoană, spunea că social-democraţii vor vota împotriva pachetului de legi propus de Adomniţei, pe motiv că este “improvizat, incomplet şi amatoristic” şi “nu corespunde nevoilor reale ale educaţiei”. (Principalele modificări propuse de proiectul de lege al Adomniţei erau şcoala primară de 5 ani, liceul de 3 sau 4 ani, liceele să-şi poată organiza propria admitere şi inspectoratele şcolare să devină direcţii judeţene pentru învăţământul şcolar.) În 2009, fostul ministru al Educaţiei din perioada 2004 – 2005 şi preşedintele Comisiei de la Cotroceni, Mircea Miclea, a lansat o a doua lege. Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei la acea vreme, a lucrat, împreună cu sindicatele, la o a treia variantă. Premierul Emil Boc le-a solicitat foştilor miniştri să scrie un singur proiect, însă aceştia nu au căzut de acord. Miclea vroia ca universităţile neperformante să fie tăiate de la fonduri, iar Andronescu, nu. O altă divergenţă a fost legată de eliminarea din sistem a plagiatorilor. „Legea Miclea” mai propunea evaluarea elevului din doi în doi ani, consilierea acestuia înainte de a alege liceul şi bacalaureat diferenţiat în funcţie de filiera şi profilul liceului. Miclea susţinea învăţământ obligatoriu de 10 ani, iar Andronescu de 13 ani.
Din 1990 până în prezent, am avut 13 miniştri pe Educație (cu tot cu Daniel Funeriu). Fiecare ministru și-a adus aportul contribuția, făcând modificări în ceea ce priveşte examenele. Până în 1998, elevii susțineau un examen de admitere la liceul la care se înscriau. Din 1999, ministrul ţărănist Andrei Marga (şef al Educaţiei în trei guverne: Victor Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu), a hotărât ca elevii să susțină un examen de capacitate, în baza căruia puteau intra la un liceu prin concurs de dosare, în funcţie de notele obţinute. În 2001 a revenit Abramburica la butoane care a hotărât că elevii vor fi repartizaţi în licee cu ajutorul computerului, pe baza notelor obţinute capacitate şi a mediei din anii de gimnaziu. În 2004, ministrul social-democrat Alexandru Athanasiu schimbă examenul de capacitate în teste naţionale, pentru ca, un an mai târziu, ministrul Mihail Hărdău, membru PD, să înlocuiască testele naţionale cu tezele unice, care să fie susţinute de elevi începând din clasa a VII-a, iar pe baza notelor obţinute aceştia să poată intra la liceu. Ideea este susţinută şi aplicată de succesorul său Cristian Adomniţei, în 2008. Noua lege a Educaţiei a modificat modalitatea de admitere la liceu, elevii de gimnaziu trecând printr-o testare în domeniul ştiinţelor, un examen la limba română, precum şi printr-o probă practică de utilizare a calculatorului. Și-ajungem la examenul de bacalaureat care a fost modificat și răs-modificat. Numărul materiilor de examen a crescut, treptat, la şapte. Iniţial elevii au primit note pentru toate materiile. Ecaterina Andronescu a înlocuit notele pentru probele orale cu calificative. Însă, după doi ani, s-a revenit la notarea iniţială. În August 2009, ministrul Ecaternina Andronescu propune două probe orale în timpul clasei a XII-a şi trei probe scrise, la absolvirea clasei a XII-a. Noua lege prevede ca examenul să se dea, din nou, într-o singură sesiune. În plus, elevii care pică o singură probă ar urma să reia tot examenul la următoarea sesiune, respectiv să susţină din nou toate probele, nu doar pe cea pe care au picat-o. De unde și jalea celor picați.
Dar, să vedem ce a mai zis Magnificentul domn Marga? Că: “elevii înşişi sunt demotivaţi văzând că foşti elevi şi studenţi mediocri, persoane care au fraudat în fel şi chip ajung să conducă instituţiile ţării într-o democraţie desfigurată”. De acord, dar să facă această afirmație când Însuși El este membru al unui partid condus de un individ rămas repetent de două ori în facultate, care și-a făcut un blazon și un renume din a nu fi prezent la locul său de muncă, Parlamentul, de unde încasează pe nedrept un salariu consistent, un “liberal” care de 21 de ani își câștigă existența numai din resursele bugetului de stat (fără inițiativă privată, deci), mi se pare extrem de hazardat.
Și conchide Magnificul Marga: ”Este responsabil să anticipăm că dezastrul educaţiei va fi şi mai mare în anii ce vin, cât se menţin legislaţia şi măsurile lui Băsescu”. Păi, nițică răbdare, domnule Marga, parcă USL este cotat cu peste 60% în intenția de vot a electoratului. La anul veți câștiga alegerile și veți ști, împreună cu Buna și Prea Blânda Cati să reveniți la promovabilități ale BAC-ului de peste 80%. Ca un adevărat general al Matinalului (ce-am mai râs!) Crin Antonescu, veți putea zice: „elevi, vă ordon: treceți BAC-ul!” – care cu copiuța din dotare, care cu fondul de protocol.
Cu multumiri pentru @Baricada - sursa acida de umor
PS: A, B și C ca afirmații și luări de poziție, sunt opozabile tuturor celorlalte afirmații și luări de poziție ulterioare. Se demonstrează că domnul Andrei Marga a îmbătrânit urât și, mai degrabă, decât destinul și viitorul generațiilor viitoare ale României, îl interesează doar destinul și cât viitor i-a mai rămas – compromise în viziunea sa de către noua Lege a Educației care-l scoate din fruntea bucatelor ce și le-a așternut, timp de mai bine de 10 ani, în fruntea Universității Babeș-Bolyai – pe care a transformat-o intr-un SRL de familie. Cu ocazia dezastrului de la Maturitate din acest an, domnul Marga, la fel ca și alți rectozauri, vor trebui să retragă de pe piață măcar 50% din producția de viitoare diplome pe care le pregătiseră la fabrica lor de diplome, impropriu numite “universități”.
PPS (de pe blogul lui Rinder Răzvan Cătălin):
http://sareinochi.wordpress.com/
