19/05/2012

Trupul neînsufleţit al unui nou-născut, descoperit în albia râului Someşul Mare

Cadavrul unui nou-născut a fost găsit zilele acestea de un localnic din Feldru. Speriat, omul a sunat rapid la 112 şi a anunţat poliţiştii despre descoperirea macabră pe care a făcut-o. Acesta susţine că a găsit trupul unei fetiţe abia născute în albia râului Someşul Mare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Gabriela Cosma, a declarat că “poliţiştii au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţe 112 despre faptul că în albia râului Someşul Mare, pe raza localităţii Feldru a fost descoperit cadavrul unui copil nou-născut de sex feminin”.

Gabriela Cosma mai spune că în urma necropsiei s-a stabilit că moartea micuţei s-a datorat asfixiei mecanice prin înec. Poliţiştii efectuează acum cercetări pentru a stabili identitatea persoanei care a recurs la acest gest. Dacă va fi găsită persoana va fi cercetată pentru pruncucidere şi riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Nunti Azzuro Bistrita
Fara comentarii. 123 vizualizari.