Cu toate că în primăvara acestui an, pe drumul de centură al municipiului Bistriţa s-au efectuat lucrări de asfaltare, pe mai multe tronsoane, asfaltul fiind decopertat şi înlocuit cu altul nou, acum, nici nu ai zice că pe această şosea s-a intervenit pentru peticirea gropilor.
Gropile din carosabil au apărut din nou, iar şoferii sunt nevoiţi să facă slalom printre ele, spre disperarea lor.
Unii bistriţeni spun că de vină ar fi chiar firma care a efecuat lucrările, în timp ce alţii au o altă părere, afirmând că de vină ar fi traficul intens, mai ales că drumul de centură este tranzitat zilnic de zeci de TIR-uri.
Oamenii aşteaptă ca această şosea să fie şi ea reabilitată în totalitate, însă, momentan nu există bani pentru o lucrare de asemenea amploare, aşa că, până se vor găsi resursele financiare neceare modernizării în totalitate a şoselei, şoferii vor trebui să mai îndure starea actuală a carosabilului.






















