PROSTEALA PE FATA: Amenda pentru lipsa asigurării obligatorii a locuinței, doar după august 2012, potrivit legii

Primarii vor putea amenda persoanele care nu au încheiat o poliță de asigurare obligatorie a locuinței doar din luna august 2012, potrivit termenului rezultat din Legea 260/2008 modificată și republicată, deși Ministerul Administrației și Internelor a anunțat că data limită este 15 iulie 2010.

Legea stabilește atât în forma inițială, cât și în cea modificată, că obligativitatea încheierii polițelor de asigurare împotriva dezastrelor naturale (cutremure, alunecări de teren și indundații) devine efectivă la 90 de zile de la adoptarea normelor de aplicare a actului normativ, iar în primul an proprietarii de construcții cu destinația de locuință sunt obligați să încheie contracte de asigurare obligatorie a locuințelor până la expirarea unei perioade de un an de la data împlinirii termenului.

Ministerul Administrației și Internelor a anunțat că obligativitatea încheierii poliței are ca termen limită 15 iulie 2011, interpretând că primul an de aplicare deja a expirat, deși populația devenea obligată să încheie polițe abia după adoptarea normelor, care au fost publicate în Monitorul Oficial abia în 6 mai 2011.

În forma aprobată în 2008, legea stabilea la articolul art. 3 (1) că “începând cu data la care se împlinesc 90 de zile de la data adoptării normelor de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emise în aplicarea prezentei legi, persoanele fizice și juridice sunt obligate să își asigure împotriva dezastrelor naturale, în condițiile prezentei legi, toate construcțiile cu destinația de locuință, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora și înregistrate în evidențele organelor fiscale”, iar la Art. 40 “Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea CSA, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.

CSA a emis în 2009 și 2010 o serie de norme de aplicare, dar niciuna nu a fost aprobată prin hotărâre de Guvern, astfel că normele nu au fost adoptate, iar termenul nu a început să curgă.

În forma modificată, legea prevede la art.3 alineatul 1 că “Începând cu data la care se implinesc 90 de zile de la data adoptării normelor de către Ministerul Administrației și Internelor și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, emise în aplicarea prezentei legi, persoanele fizice și juridice sunt obligate să își asigure împotriva dezastrelor naturale, în condițiile prezentei legi, toate construcțiile cu destinația de locuință, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora și înregistrate în evidențele organelor fiscale”.

Având în vedere că normele comune MAI – CSA au fost publicate în Monitorul Oficial la data de 6 mai 2011, rezultă că obligativitatea devine efectivă după 6 august 2011.

Mai mult, la articolul 33 alineatul 1 se precizează: “Pentru primul an, proprietarii de construcții cu destinația de locuință sunt obligați să încheie contracte de asigurare obligatorie a locuințelor până la expirarea unei perioade de un an de la data împlinirii termenului prevazut la art. 3 alin. (1)”, reiterând astfel perioada de un an în care populația și firmele trebuie să respecte obligativitatea.

De altfel, articolul 30 stabilește contravențiile și termenele de aplicare precizând la alineatul (1), litera a): “nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare a locuințelor prevăzută la art. 3 alin. (1), cu excepția cazurilor în care persoanele respective se afla în situația prevazută la art. 11 sau nu a expirat perioada prevazuta la art. 33”.

Sancțiunile sunt aplicate de primării, amenda putând ajunge la 500 de lei.

Deși autoritățile consideră că termenul de “primul an” din articolul 33 se referă la anul 2009, avocații și chiar juriștii din primării susțin că această interpretare este forțată, întrucât legea stabilește fără echivoc că obligativitatea intervine numai la 90 de zile de la adoptarea normelor de aplicare de către MAI și CSA.

Societatea care emite polițele de asigurare obligatorie a locuințelor, PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale), va încheia protocoale de colaborare cu primăriile și alte autorități pentru vânzarea acestora și estimează că cinci milioane de clădiri, reprezentând 60% din fondul locativ, nu sunt asigurate.

Companiile autorizate să vândă polițe de asigurare obligatorie sunt cei 13 acționari ai Pool-ului, respectiv ABC Asigurări, Astra Asigurări, ARDAF, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări și Uniqa Asigurări.

Până la 4 iulie PAID a emis peste 600.000 de polițe PAD. Prima de asigurare anuală este de10-20 de euro, în funcție de tipul imobilului, și acoperă daune cuprinse între 10.000 euro și 20.000 de euro.

Potrivit societății, numărul locuințelor asigurate, fie prin polițe obligatorii PAD, fie prin asigurări facultative, reprezintă aproximativ 40% din fondul locativ al României, din care circa 8% prin polițele obligatorii PAD, ceea ce înseamnă că aroximativ 5 milioane de locuințe sunt încă neasigurate.

 

Leave a comment