Un proiect de hotărâre iniţiat de liberalii bistriţeni este propus pentru a intra în dezbaterea consilierilor locali într-o şedinţă ordinară care se va desfăşura luna viitoare.
Grupul consilierilor Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud propun amenajarea unor locuinţe modulare, amenajate în aşa-numitele containere.
Proiectul a fost deja adoptat şi în oraşul Constanţa, de către primarul Radu Mazăre, iar după acest model, liberalii vor ca şi în Bistriţa să fie amenajate astfel de locuinţe.
Propunerea PNL BN prevede ca locuinţele să fie amenajate în cartierul Viişoara şi, în acestea ar trebui să fie mutate persoanele care actualmente locuiesc în chirie în spaţiile Primăriei Bistriţa , însă, care de mai multe luni nu şi-au permis să plătească anumite sume de bani pentru locuinţa pe care au închiriat-o.
Sunt prevăzute amenajarea a 60 de astfel de locuinţe, suma pentru toate acestea ridicându-se la circa două milioane de lei. Aceste locuinţe vor avea toate utilităţile necesare şi, mai mult, liberalii speră ca proiectul lor să fie adoptat şi până cel târziu în iarna acestui an, locuinţele să fie amenajate şi date în folosinţă.
Viceprimarul Bistriţei, Andrei Rusu, a declarat că “la ora actuală sunt circa 25 de familii care nu şi-au mai plătit chiria de luni bune. Aceste locuinţe de necesitate de tip container sunt soluţia cea mai rapidă şi cu costuri reduse. Pentru un metru pătrat construit preţul este de 140 de euro, astfel că, întreaga investiţie s-ar ridica la două milioane de lei”.
Cei care vor fi mutaţi în aceste locuinţe vor plăti o chirie modică, de doar 20 de lei pe lună.
Andrei Rusu mai precizează că “nu cred că acest proiect nu va fi aprobat. Nu cred că democrat-liberalii se vor opune. Este o soluţie absolut necesară pentru că noi trebuie să eliberăm centrul oraşului”














