UPDATE: Razie de amploare în Complexul Cibela! Vezi ce nereguli au fost depistate

La această oră, mai multe echipe mixte formate din jandarmi, polițiști și comisari ai Gărzii Financiare Bistrița-Năsăud efectuează mai multe controale la comercianții din Complexul Cibela.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Antonela Gorgan, spune că acțiunea are scopul de a combate evaziunea fiscală și comerțul ilicit.

Astfel de controale au avut loc și anul trecut în Complexul Cibela, atunci, comisarii Gărzii Financiare depistând sute de pachete de țigări de contrabandă și multe alte nereguli.

Raportul acțiunii de astăzi va fi făcut public de către Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud după ce controalele se vor încheia.

ACTUALIZARE

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Antonela Gorgan, a declarat pentru Bistrița Online că “acțiunea privind prevenirea și combaterea comerțului ilicit în Complexul Cibela s-a încheiat. 10 echipe mixte formate din jandarmi, polițiști și comisari ai Gărzii Financiare au verificat 40 de agenți economici din aceast complex. În urma controalelor au fost depistate nereguli la 25 de comercianți, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 26.000 de lei. De asemenea, de la mai mulți comercianți a fost ridicată în total suma de 3.300 de lei, întrucât banii nu figurau în evidențele contabile. Totodată, au fost depistate două persoane care munceau fără forme legale și a fost descoperită o abatere privind drepturile de autor. Printre abaterile constatate se numărăr și lipsa documentelor de provenineță a mărfii”.

Sursa foto: www.ziarulring.ro

Leave a comment