ATENÅ¢IE BISTRIÅ¢A! SCRIZOFENIA ATACĂ PRIMĂRIA! EPISODUL 3: DELIRUL

Vă salut din vechea Troie!

AHOE

„În ciclul „SCRIZOFENIA ATACĂ PRIMĂRIA!” pamflet scris în urma unui concurs de împrejurări vă prezentăm în cele ce urmează primele capitole din cartea „SCURTĂ VARĂ FIERBINTE-O IUBIRE FĂRĂ CUBINTE” scrisă sub o inspirație autohtonă de amicul meu danton, artist plastic, care pentru moment sub imperiul amorului purtat unei dive speciale a lăsat pensula și a apucat condeiul revărsânduși astfel talentul literar spre ușurarea sufletului împovărat de o iubire imposibilă și nereperată. Personajele care apar în lucrare sunt fictive neavând nimic comun cu realitatea, narațiunea fiind rodul imaGINAÅ¢IEI DIVINE CARE ȘI-A MUTAT LOCUL DIN PÂNZA DE PE ȘEVALET PE CÂMPUL IMACULAT AL COALEI DE HÂRTIE.

ATENÅ¢IE BISTRIÅ¢A! SCRIZOFENIA ATACĂ PRIMĂRIA!

EPISODUL  3 : DELIRUL  (sau O noapte de dragoste aprinsă!) cu FIÅ¢A

Să revenim la oile noatre. Sau mai bine zis, la Fița și Danton, cei doi eroi sentimentali din primele două episoade.

Cina romantică mult așteptată începe. În moguliul luminii difuze, ambient premergător preludiului erotic ce va să urmeze, Danton ciugulește câte puțin din fiecare fel pregătit; sper că nu vă trece prin cap despre caviar și șampanie, coniac franțuzesc și brânză camenbert, boujole și biftzec tartar sau tokay cu papricaș, specialitatea vecinilor unguri, de unde își trage seva și Fița (după mamă sau tată, nu știe nici ea precis), ci pur și simplu o salată orientată (orientală) cu niscai cârnați afumați cumpărați de la alimentara din colț. De băut, socată și mirinda, băuturi nealcoolice, Fița fiind, din acest punct de vedere, împotriva alcoolului, având o tristă poveste în familie despre un membru drag din familie internat de altfel pentru dezalcoolizare la un ospiciu. Nu bag mâna în foc despre adevărul spuselor ei.

Cina se sfârșește, iatacul primind, în sfârșit! Îndrăgostiții.

Patul, generos de altfel, potrivit momentului. Lângă pat, agățate de șifonier tronează două rochii: una de seară și a doua albă ca puritatea (nereperată încă, a Fiței!), de mireasă…

Lacrimogenă și încinsă de cartofii fierbinți, Fița povestește că erau pregătite pentru cel căruia vroia să-i încredințeze inima ei (cu piept cu tot!, dar moftangiul, că nu-i poate spune altfel, nu a corespuns aspirațiile ei, ba mai mult, în cele două zile de conviețuire comună i-a aplicat și o corecție (adică o mamă de bătaie), pentru care i-a făcut deja o plângere penală.

Trist și duios moment pentru Danton, care o compătimește sincer. „Doar am comandat și verighetele, la o mare bijuterie dintr-un oraș mai mare decât  Bistrița!” mărturisește  Fița, adăugâng și amănuntul că făcuse rost de banii necesari cu mari sacrificii de la unul dintre cei mai de seamă politiceni ai urbei, un bărbat înalt și cu mustață, bărbat bine de altfel, poreclit în urbe și „tata lor”, datorită influenței sale în tot județul, politician  ce, spera ea, avea să-i fie și naș. (Că doar odată, neapărat o dată, nănașul vede p… finei…) Și e musai să se respecte tradiția pământului, transmisă de veacuri pe cale orală …  Numărul de nași, cât mai mulți (nota lui Danton.).

Fița poartă un desabie sexi, ce o face destul de apetisantă pentru Danton, ce tremură de așteptare într-un colț al patului uriaș, numai bun de travaliu, lângă așternutul  mototolit și cam infect. Fița fredonează un refren, probabil compus de ea (nu știați că este și textieră de muzică ușoară?!): „Hai în mercedes/Hai în avion(Și la sutieen/Să-mi bagi un telefon”. Danton  se întreabă în gând, sorbindu-i din priviri țâțele: Oare ce marcă să fie telefonul? Nokia, Lg sau mai bine, unul public?!

Danton pudic se deplasează sub plapuma cam nespălată, admirând în continuare formele cam rubensiene ale Fiței. Dar ce mai contează formele, când fructul oprit îi surâde (strâmb) de la un pas!

În cele din urmă începe preludiul. Cred că fiecare dintre  d-voastră știe sau dacă nu, va ști. Sărutări, șoapte dulci, mângâieri. Ce mai, tot tacâmul!

Se dezlănțuie lupta. Danton, pornește bătrânește (cum îi permit anii, cam mulți pentru ce intreprinde!, încet și așezați, dacă vreți și amănunte. FIÅ¢A, VOLUPTOASĂ, ENERGICĂ, PLINĂ DE DORINÅ¢Ă, ATACĂ CA PE PLAJELE  DIN Normandia. Danton, vulpoi bătrân încearcă să facă față inamicului, care trece în revistă toate tehnicile de luptă (amoroasă) știute și neștiute de d-voastră, aflate în arsenalul de revoluționară al acesteia.

Per ansambrul lucrurile decurg bine , chiar mulțumitor, putem spune, cei doi realizând că devin un întreg, fluidul creat contopindu-i într-un întreg galactic (cum ar spune un prieten poet…).

Fără prejudecăți, Fița aplică în amor și proceduri mai neortodoxe, cele literar-lingvitice acumulate în scurta ei experiență (doar e scriitoare și poetă!), dar fără să utilizeze pixul și hârtia, inutile în acele momente, talentul exprimându-se pe cale orală…

Danton, în culmea extazului, la anii lui nu mai credea că poate reuși așa ceva, decât dacă ar fi apelat, contra cost, desigur, la profesionostele moldovence care s-au îndrăgostit de urbe, aducându-și aportul la propășirea libertății de exprimare.

Și meciul continuă, ghem după ghem. Că așa-i în tenis, vorba lui nenea Iancu.

Fița reușește să termine cu  brio câteva ghemuri, satisfăcută de reușită. Meciul se apropie de final, Danton se pregătește de meci-bool, sperâns să încheie și el un set. Totul este aproape de final. Extaz total. Danton în culmea fericirii… Fița numai puțin… când deodată: cioc! Cioc! Cioc! Trei lovituri cu pumnul în fereastra casei Fiței.

Stupoare! Se încropește surprinzător și nefiresc un dialog:

-Fița, deschide, sunt eu, Crăcănel! (scuzați, tot nenea Iancu). Adică Mario, logodnicul tău iubit cu care azi trebuia să mergi în fața altarului, pecertluind iubirea  noastră.

Speriată și surprinsă de vocea cam răgușită ( de alcool), Fița îi șoptește lui Danton să tacă și să nu miște (decât într-un singur fel…) să nu riposteze verbal, replicându-i logodnicului proaspăt părăsit, fără să se oprească din acține:

-Pleacă! Nu vreau să te mai văd în viața mea!

-Ești singură? Întreabă Mario, cu o undă de speranță în voce., visând, probabil, să ajungă pe locul lui Danton.

-Ce te interesează? Spune Fița, muncind din greu. E treaba mea.

-Dacă nu ești singură eu plec. Dar vreau să aflu, insistă Mario.

Danton trece în aceste clipe nu cum ar fi fost firesc, de la agonie la extaz, ci invers, de la extaz la agonie, marca Fița.

-Mă, dacă ești vreunul acolo, strigă Mario, cuprins de îndoieli și cu speranțele de a ajunge în  pat cu Fița, distruse, că altfel te aștept până ieși și bag cuțitul în tine!”

Fița îi face în continuare semn lui Danton să tacă. Danton respectă iondicațiile (toate).

_-Mă, n-auzi că-ți tai burta? Revine vocea lui Mario, din spatele ferestrei.

Aici Fița intervine din nou, amenințându-l pe intrus cu  telefonul 112.

-Îmi lezezi intimitatea spațiului meu privat. E viața mea și fac ce vreau. Pleacă, altfel Decretul 87 din 90 te mânâncă! (Fița  a absolvit și științe juridice, nu știați?!) Nimeni nu-mi face mie program. Așa că dă-i drumu! Å¢ipă ea între două gemete de extaz.

În acest timp Danton are o dublă tresărire, din care una de orgoliu, namaiputând îndura supliciul.

-Te bag de unde-ai ieșit și nu mă face să mă dau jos și să ies afară. Nu v-am spus: Danton, de origine mitic, cum le place ardelenilor să spună, crescut în Giuleștiul rapidiștilor lui Tamango, făcuse la tinerețe sport de performanță, având cunoștințe temeinice în ale conflictelor soldate cu încăierări de cartier.

Mario, suprins de replică, își menține totuși amenințările dar sub imperiul apelării la 112 al Fiței, aburii alcoolului se mai duc, iar el renunță, într-un tarziu și pleacă.

Pentru Danton, toată munca depusă s-a dus pe apa Bistriței, în meciul despre care am vorbit.

Mâhnit de cele întâmplate Danton are și el o scurtă tresărire poetică ( că nu e om să nu fi scris o poezie!)  și începe să gândească în versuri, după modelul unui celebru poet:

„Cioc! Cio! Cioc! Orologiul bate noaptea jumătate/

La căsuța Fiței oare cine bate/

Eu sunt dragă Fițo, Mario-al tău iubit/

Eu îți cer iertare că te-am pîărăsit/

Mă căiesc amarnic, lasă-mă să-ți văd/

Încă-odată nurii, altfel mă prăpăd!/

Mario n-am ce-ți face, patu-i ocupat/

Ai plecat de-aicea, du-te în păcat/

Eu am treabă-acuma, și o pun cu altul/

Pentru prima dată, vai de el săracu/

E un om de treabă, lasă-mă să văd/

Cât poa să suporte, săracu nărod!

O să-i fac de toate, cât știu eu mai bine/

Până o să zacă pe pat scos din fire/

Nu știi tu , măi dragă, câți pot eu să duc?/

Patru-cinci, chiar șapte, fără să mă-ncurc/

Vino deci iubite, vino altădată/

Te-oi ierta, vezi bine, sunt o libertină/

Dau la toată urbea, doar nu-s vreo virgină!

Zise Fița noastră fără să clipească

Care peste urbe vrea să fie-aleasă!

Asta-i spuse Fița fostului iubit/

Și rămase-n patul noului venit”

Obosit și resemnat, Danton nu știe ce să mai creadă, se gădește cum providența și lumina violetă ce prevestea numai lucruri bune a uitat de el chiar acum.- Fița, datoare cu o explicație, începe uin spici (caracteristic), despre (v-am mai spus despre Montan Rose) depre marea discrepanță dintre ea și Mario pe care l-ar fi iubit dacă s-ar fi ridicate la pretențiile ei erudite dar caracterul lui impulsiv și acaparator nu sunt în concordanță cu vederile ei liberale și filantropice față de regnul bărbătesc, ea fiind convinsă că ginta matriarhală este soluția cea mai plauzibilă pentru dezvoltarea omenirii în era modernă.

Logosul continuă cu citate celebre din confucious și alți filozofi spre adjudecarea fără drept de apel a cauzei și câștigarea unui nou discipol în persoana lui Danton.

Danton nu mai gândește nimic și se lasă purtat la voia întâmplării, așteptând să ațipească câteva momente până la ivirea zorilor ce nu sunt departe.

În fine, FiÅ¢a, obosită și ea, consideră că e vremea unui somn binemeritat după cele petrecute în nici 24 de ore de la idila începută cu Danton.

Noaptea e un sfetnic bun, gândește Danton adormind lângă Fița, cu speranța căziua cve va urma îi va aduce lucruri noi și liniștea sperată alături de Fița.

De, ce să-i faci, ochi alunecoși, inimă zburdalnică…

Nene Iancule, nene Iancule, cum le ști tu pe toate…!

Va urma …

AHOE

NOTA AUTORULUI:

ACESTA ESTE UN PAMFLET. ORICE ASEMĂNARE CU ÎNTÂMPLĂRI ȘI PERSONAJE REALE ESTE ÎNTÂMPLĂTOARE ȘI FICTIVĂ

Join the Conversation

1 Comment

  1. BRAVO TATA…..VREAU CONTINUAREA….SAU MAI BINE ZIS,ION CREANGA A FOST MIC COPIL PE LANGA TUNE.APUCATE SI SCRIE.TE PUP

Leave a comment