23/09/2017

ATENŢIE BISTRIŢA! SCRIZOFENIA ATACĂ PRIMĂRIA! EPISODUL 3: DELIRUL

Vă salut din vechea Troie!

AHOE

„În ciclul „SCRIZOFENIA ATACĂ PRIMĂRIA!” pamflet scris în urma unui concurs de împrejurări vă prezentăm în cele ce urmează primele capitole din cartea „SCURTĂ VARĂ FIERBINTE-O IUBIRE FĂRĂ CUBINTE” scrisă sub o inspiraţie autohtonă de amicul meu danton, artist plastic, care pentru moment sub imperiul amorului purtat unei dive speciale a lăsat pensula şi a apucat condeiul revărsânduşi astfel talentul literar spre uşurarea sufletului împovărat de o iubire imposibilă şi nereperată. Personajele care apar în lucrare sunt fictive neavând nimic comun cu realitatea, naraţiunea fiind rodul imaGINAŢIEI DIVINE CARE ŞI-A MUTAT LOCUL DIN PÂNZA DE PE ŞEVALET PE CÂMPUL IMACULAT AL COALEI DE HÂRTIE.

ATENŢIE BISTRIŢA! SCRIZOFENIA ATACĂ PRIMĂRIA!

EPISODUL  3 : DELIRUL  (sau O noapte de dragoste aprinsă!) cu FIŢA

Să revenim la oile noatre. Sau mai bine zis, la Fiţa şi Danton, cei doi eroi sentimentali din primele două episoade.

Cina romantică mult aşteptată începe. În moguliul luminii difuze, ambient premergător preludiului erotic ce va să urmeze, Danton ciuguleşte câte puţin din fiecare fel pregătit; sper că nu vă trece prin cap despre caviar şi şampanie, coniac franţuzesc şi brânză camenbert, boujole şi biftzec tartar sau tokay cu papricaş, specialitatea vecinilor unguri, de unde îşi trage seva şi Fiţa (după mamă sau tată, nu ştie nici ea precis), ci pur şi simplu o salată orientată (orientală) cu niscai cârnaţi afumaţi cumpăraţi de la alimentara din colţ. De băut, socată şi mirinda, băuturi nealcoolice, Fiţa fiind, din acest punct de vedere, împotriva alcoolului, având o tristă poveste în familie despre un membru drag din familie internat de altfel pentru dezalcoolizare la un ospiciu. Nu bag mâna în foc despre adevărul spuselor ei.

Cina se sfârşeşte, iatacul primind, în sfârşit! Îndrăgostiţii.

Patul, generos de altfel, potrivit momentului. Lângă pat, agăţate de şifonier tronează două rochii: una de seară şi a doua albă ca puritatea (nereperată încă, a Fiţei!), de mireasă…

Lacrimogenă şi încinsă de cartofii fierbinţi, Fiţa povesteşte că erau pregătite pentru cel căruia vroia să-i încredinţeze inima ei (cu piept cu tot!, dar moftangiul, că nu-i poate spune altfel, nu a corespuns aspiraţiile ei, ba mai mult, în cele două zile de convieţuire comună i-a aplicat şi o corecţie (adică o mamă de bătaie), pentru care i-a făcut deja o plângere penală.

Trist şi duios moment pentru Danton, care o compătimeşte sincer. „Doar am comandat şi verighetele, la o mare bijuterie dintr-un oraş mai mare decât  Bistriţa!” mărturiseşte  Fiţa, adăugâng şi amănuntul că făcuse rost de banii necesari cu mari sacrificii de la unul dintre cei mai de seamă politiceni ai urbei, un bărbat înalt şi cu mustaţă, bărbat bine de altfel, poreclit în urbe şi „tata lor”, datorită influenţei sale în tot judeţul, politician  ce, spera ea, avea să-i fie şi naş. (Că doar odată, neapărat o dată, nănaşul vede p… finei…) Şi e musai să se respecte tradiţia pământului, transmisă de veacuri pe cale orală …  Numărul de naşi, cât mai mulţi (nota lui Danton.).

Fiţa poartă un desabie sexi, ce o face destul de apetisantă pentru Danton, ce tremură de aşteptare într-un colţ al patului uriaş, numai bun de travaliu, lângă aşternutul  mototolit şi cam infect. Fiţa fredonează un refren, probabil compus de ea (nu ştiaţi că este şi textieră de muzică uşoară?!): „Hai în mercedes/Hai în avion(Şi la sutieen/Să-mi bagi un telefon”. Danton  se întreabă în gând, sorbindu-i din priviri ţâţele: Oare ce marcă să fie telefonul? Nokia, Lg sau mai bine, unul public?!

Danton pudic se deplasează sub plapuma cam nespălată, admirând în continuare formele cam rubensiene ale Fiţei. Dar ce mai contează formele, când fructul oprit îi surâde (strâmb) de la un pas!

În cele din urmă începe preludiul. Cred că fiecare dintre  d-voastră ştie sau dacă nu, va şti. Sărutări, şoapte dulci, mângâieri. Ce mai, tot tacâmul!

Se dezlănţuie lupta. Danton, porneşte bătrâneşte (cum îi permit anii, cam mulţi pentru ce intreprinde!, încet şi aşezaţi, dacă vreţi şi amănunte. FIŢA, VOLUPTOASĂ, ENERGICĂ, PLINĂ DE DORINŢĂ, ATACĂ CA PE PLAJELE  DIN Normandia. Danton, vulpoi bătrân încearcă să facă faţă inamicului, care trece în revistă toate tehnicile de luptă (amoroasă) ştiute şi neştiute de d-voastră, aflate în arsenalul de revoluţionară al acesteia.

Per ansambrul lucrurile decurg bine , chiar mulţumitor, putem spune, cei doi realizând că devin un întreg, fluidul creat contopindu-i într-un întreg galactic (cum ar spune un prieten poet…).

Fără prejudecăţi, Fiţa aplică în amor şi proceduri mai neortodoxe, cele literar-lingvitice acumulate în scurta ei experienţă (doar e scriitoare şi poetă!), dar fără să utilizeze pixul şi hârtia, inutile în acele momente, talentul exprimându-se pe cale orală…

Danton, în culmea extazului, la anii lui nu mai credea că poate reuşi aşa ceva, decât dacă ar fi apelat, contra cost, desigur, la profesionostele moldovence care s-au îndrăgostit de urbe, aducându-şi aportul la propăşirea libertăţii de exprimare.

Şi meciul continuă, ghem după ghem. Că aşa-i în tenis, vorba lui nenea Iancu.

Fiţa reuşeşte să termine cu  brio câteva ghemuri, satisfăcută de reuşită. Meciul se apropie de final, Danton se pregăteşte de meci-bool, sperâns să încheie şi el un set. Totul este aproape de final. Extaz total. Danton în culmea fericirii… Fiţa numai puţin… când deodată: cioc! Cioc! Cioc! Trei lovituri cu pumnul în fereastra casei Fiţei.

Stupoare! Se încropeşte surprinzător şi nefiresc un dialog:

-Fiţa, deschide, sunt eu, Crăcănel! (scuzaţi, tot nenea Iancu). Adică Mario, logodnicul tău iubit cu care azi trebuia să mergi în faţa altarului, pecertluind iubirea  noastră.

Speriată şi surprinsă de vocea cam răguşită ( de alcool), Fiţa îi şopteşte lui Danton să tacă şi să nu mişte (decât într-un singur fel…) să nu riposteze verbal, replicându-i logodnicului proaspăt părăsit, fără să se oprească din acţine:

-Pleacă! Nu vreau să te mai văd în viaţa mea!

-Eşti singură? Întreabă Mario, cu o undă de speranţă în voce., visând, probabil, să ajungă pe locul lui Danton.

-Ce te interesează? Spune Fiţa, muncind din greu. E treaba mea.

-Dacă nu eşti singură eu plec. Dar vreau să aflu, insistă Mario.

Danton trece în aceste clipe nu cum ar fi fost firesc, de la agonie la extaz, ci invers, de la extaz la agonie, marca Fiţa.

-Mă, dacă eşti vreunul acolo, strigă Mario, cuprins de îndoieli şi cu speranţele de a ajunge în  pat cu Fiţa, distruse, că altfel te aştept până ieşi şi bag cuţitul în tine!”

Fiţa îi face în continuare semn lui Danton să tacă. Danton respectă iondicaţiile (toate).

_-Mă, n-auzi că-ţi tai burta? Revine vocea lui Mario, din spatele ferestrei.

Aici Fiţa intervine din nou, ameninţându-l pe intrus cu  telefonul 112.

-Îmi lezezi intimitatea spaţiului meu privat. E viaţa mea şi fac ce vreau. Pleacă, altfel Decretul 87 din 90 te mânâncă! (Fiţa  a absolvit şi ştiinţe juridice, nu ştiaţi?!) Nimeni nu-mi face mie program. Aşa că dă-i drumu! Ţipă ea între două gemete de extaz.

În acest timp Danton are o dublă tresărire, din care una de orgoliu, namaiputând îndura supliciul.

-Te bag de unde-ai ieşit şi nu mă face să mă dau jos şi să ies afară. Nu v-am spus: Danton, de origine mitic, cum le place ardelenilor să spună, crescut în Giuleştiul rapidiştilor lui Tamango, făcuse la tinereţe sport de performanţă, având cunoştinţe temeinice în ale conflictelor soldate cu încăierări de cartier.

Mario, suprins de replică, îşi menţine totuşi ameninţările dar sub imperiul apelării la 112 al Fiţei, aburii alcoolului se mai duc, iar el renunţă, într-un tarziu şi pleacă.

Pentru Danton, toată munca depusă s-a dus pe apa Bistriţei, în meciul despre care am vorbit.

Mâhnit de cele întâmplate Danton are şi el o scurtă tresărire poetică ( că nu e om să nu fi scris o poezie!)  şi începe să gândească în versuri, după modelul unui celebru poet:

„Cioc! Cio! Cioc! Orologiul bate noaptea jumătate/

La căsuţa Fiţei oare cine bate/

Eu sunt dragă Fiţo, Mario-al tău iubit/

Eu îţi cer iertare că te-am pîărăsit/

Mă căiesc amarnic, lasă-mă să-ţi văd/

Încă-odată nurii, altfel mă prăpăd!/

Mario n-am ce-ţi face, patu-i ocupat/

Ai plecat de-aicea, du-te în păcat/

Eu am treabă-acuma, şi o pun cu altul/

Pentru prima dată, vai de el săracu/

E un om de treabă, lasă-mă să văd/

Cât poa să suporte, săracu nărod!

O să-i fac de toate, cât ştiu eu mai bine/

Până o să zacă pe pat scos din fire/

Nu ştii tu , măi dragă, câţi pot eu să duc?/

Patru-cinci, chiar şapte, fără să mă-ncurc/

Vino deci iubite, vino altădată/

Te-oi ierta, vezi bine, sunt o libertină/

Dau la toată urbea, doar nu-s vreo virgină!

Zise Fiţa noastră fără să clipească

Care peste urbe vrea să fie-aleasă!

Asta-i spuse Fiţa fostului iubit/

Şi rămase-n patul noului venit”

Obosit şi resemnat, Danton nu ştie ce să mai creadă, se gădeşte cum providenţa şi lumina violetă ce prevestea numai lucruri bune a uitat de el chiar acum.- Fiţa, datoare cu o explicaţie, începe uin spici (caracteristic), despre (v-am mai spus despre Montan Rose) depre marea discrepanţă dintre ea şi Mario pe care l-ar fi iubit dacă s-ar fi ridicate la pretenţiile ei erudite dar caracterul lui impulsiv şi acaparator nu sunt în concordanţă cu vederile ei liberale şi filantropice faţă de regnul bărbătesc, ea fiind convinsă că ginta matriarhală este soluţia cea mai plauzibilă pentru dezvoltarea omenirii în era modernă.

Logosul continuă cu citate celebre din confucious şi alţi filozofi spre adjudecarea fără drept de apel a cauzei şi câştigarea unui nou discipol în persoana lui Danton.

Danton nu mai gândeşte nimic şi se lasă purtat la voia întâmplării, aşteptând să aţipească câteva momente până la ivirea zorilor ce nu sunt departe.

În fine, FiŢa, obosită şi ea, consideră că e vremea unui somn binemeritat după cele petrecute în nici 24 de ore de la idila începută cu Danton.

Noaptea e un sfetnic bun, gândeşte Danton adormind lângă Fiţa, cu speranţa căziua cve va urma îi va aduce lucruri noi şi liniştea sperată alături de Fiţa.

De, ce să-i faci, ochi alunecoşi, inimă zburdalnică…

Nene Iancule, nene Iancule, cum le şti tu pe toate…!

Va urma …

AHOE

NOTA AUTORULUI:

ACESTA ESTE UN PAMFLET. ORICE ASEMĂNARE CU ÎNTÂMPLĂRI ŞI PERSONAJE REALE ESTE ÎNTÂMPLĂTOARE ŞI FICTIVĂ

Comentarii

  1. Lauradianaratiu spune:

    BRAVO TATA…..VREAU CONTINUAREA….SAU MAI BINE ZIS,ION CREANGA A FOST MIC COPIL PE LANGA TUNE.APUCATE SI SCRIE.TE PUP