20/09/2017

UPDATE: VIILE TECII: Accident rutier cu două victime, după ce un BMW s-a răsturnat

În această dimineaţă, un apel sosit la numărul unic de urgenţe 112 anunţa producerea unui accident în localitatea Viile Tecii.

Şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieşit de pe carosabil, răsturnându-se. În urma accidentului, două persoane au suferit răni, şoferul şi un pasager al maşinii.

Echipaje SMURD ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud le-au acordat acestora primul ajutor, starea lor fiind stabilă.

Poliţiştii încearcă să stabilească şi cauzele producerii accidentului.

ACTUALIZARE

În accident a fost implicat un autoturism marca BMW înmatriculat în Spania. Şoferul acestuia, în vârstă de 21 de ani, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. În maşină se mai afla o femeie.

Cei doi au reuşit să iasă singuri din autoturism, iar medicii i-au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bistriţa-Năsăud pentru investigaţii amănunţite.

Din primele cercetări se pare că şoferul, care se întorcea de la Târgu Mureş ar fi aţipit la volan.