23/09/2017

Procurorii cercetează accidentul de ieri, în care şi-a pierdut viaţa un copil de 11 ani

Un grav accident rutier soldat cu decesul unui copil de 11 ani şi rănirea unui alt copil de 14 ani s-a petrecut ieri pe DN 17 C, în localitatea Romuli.

Un autoturism de teren condus de C. Gheorghe de 24 ani din Romuli, ce tracta o remorcă încărcată cu mai multe bănci din lemn cu suport metalic, a fost implicat în acest accident. În remorcă se aflau doi minori, T.N. de 14 ani și G.I. de 11 ani din Romuli, care erau așezați pe băncile din remorcă.

La un moment dat, autoturismul ce tracta remorca a fost depășit de un autotren condus de I. Gheorghe, de 48 ani din Vișeu de Sus, judeţul Maramureș. Însă, în momentul în care a fost efectuată depăşirea, încărcătura din remorcă a alunecat pe carosabil. Cei doi copii au fost răniţi, unul dintre acestea pierzându-şi viaţa, fiind vorba despre copilul de 11 ani.

Conducătorii auto au fost testați alcooltest, rezultatul fiind negativ și s-au recoltat probe biologice de sânge.

În urma accidentului de ieri, Ministerul Public a remis un comunicat presei prin care informează că “pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud a fost înregistrată astăzi o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”.

Procurorii vor trebui să stabilească cine este vinovat de producerea acestui accident. Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, a declarat că “se va stabili cine este vinovat de producerea accidentului doar după ce se va efectua o expertiză tehnică a autoturismului. Până în acest moment, în urma audierii unor martori s-a ajuns la o posibilă ipoteză şi anume aceea că remorca s-ar fi desprins de autoturism din motive necunoscute încă”.

După ce se vor încheia cercetările se va stabili şi cine va fi tras la răspundere pentru moartea unui copil şi rănirea celui de-al doilea minor.