Albă ca Zăpada primește ofertă de pitici

A trecut anul de când s-a profețit că v-a răsări din spuma politichiei românești o prea-curată Albă ca Zăpada ! un partid nou cu care electoratul va trăi fericit până la adânci bătrâneți. Dar cine va fi fiind această Albă ca Zăpada, pe care nu am reușit să o identificăm în mai bine de un an? Dacă era Cenușăreasa, am fi avut la dispoziție vreun condur de cleștar să putem să-i putem face proba identificării. Dar așa, folosindu-ne de elementele de identificare din povestea originală, am putea descoperi personajul (mă rog, partidul)?

Să vedem: Oglindă-oglinjoară-să-ne-spună-cine-i-cel-mai-frumos-partid-din-țară? Avem ! fără număr, fără număr: sondaje de opinie. Mașteră? Avem, putem să tot alegem: de la Ion Iliescu, Dan Voiculescu, Adrian Năstase, până la Sorin Ovidiu Vântu și Dinu Patriciu (bașca vreo câteva scârbe mai tinere precum Schwartzenberg, Ghiță, Ponta, Mazăre, Antonescu ! ați prins ideea?) ! dar cred că postul de „Mașteră” poate fi ocupat cu succes de către șandramaua politică clocită de către Iliescu-Voiculescu-Patriciu: Uniunea Suspine și Lamentații (USLinoasa, mai pe scurt). Avem măr otrăvit? Avem. Toate tembeliziunile și toată spuma de așa-ziși jurnaliști (tonomate și vuvuzele) care prestează deontologic prin batistă la dorința patronilor anti-Băsescu (nu, nu-i el „prins-ciarmi”!), sunt suficiente mere otrăvite cât să ne stea în gât (și să ni se aplece) pentru zeci de ani de-acuma în colo. Sicriu de cleștar? Avem: toate legile de rahat, începând de la așa-zisa Constituție făcută după chipul și asemănarea părintelui capitalismului de cumetrie, patronul devalizatorilor avuției României, mentorul și salvatorul fostei nomenclaturi peceristo-utecisto-sindicalisto-securiste (și a progeniturilor acestora) Ion Iliescu. În acest sicriu de cleștar al unor legi șoade și nedrepte zace-n somn de moarte poporul român sufocat cu merele otrăvite de care am pomenit mai sus). Prinț care să dea sărutul deșteptării pentru Albă ca Zăpada avem? Păi, cine se oferă? Ioana Băsescu cu al ei drept de proprietate pe denumirea de „mișcare populară”? Roberta Anastase care ne zice că partidele și cei care au o viziune de dreapta asupra mersului societății ar trebui să se reunească după cum și stânga s-a coagulat prin proiectul USL („Cred că partidele politice și oamenii cu viziune de dreapta ar trebui să se reunească într-un proiect comun. Mi-e greu să spun dacă acest proiect se poate face într-o lună, într-un an. Așa cum stânga s-a coagulat prin proiectul USL, e firesc să existe o coagulare și în partea dreaptă a eșichierului politic”)? Care dintre „femeile de fier” propăvăduite de către Traian Băsescu la Școala de vară a tineretului PDL: Sulfina Barbu („Am o satisfacție mare să văd că sub mine conducerea Organizației de femei a PDL a crescut, este cea mai puternică organizație de femei și generează competiție. Le cunosc foarte bine pe colegele mele din organizație, ele au experiență politică, știu ce înseamnă să aduci voturi pentru partid și vor alege cea mai bună echipă pentru Organizația de Femei a PDL”), Andreea Paul Vass („A sosit și timpul generației mele în devenirea României. Cred foarte tare în capacitatea femeilor de a relansa creșterea economică. Cred cu tărie că femeile au resurse nebănuite. Definindu-mă curajul, acțiunea și performanța, cred că pot să duc Organizația de femei a PDL în punctul în care să facă diferența, să traseze plusul față de celelalte partide politice în campania din 2012 și după. Mesajul întăririi partidului prin dinamism, prin competiție liberă, autentică, de forță este cel pe care doresc să-l transmit femeilor din PDL. Doresc un parteneriat bazat pe inteligență”), Elena Udrea? …

Dar până la Prinț (vedea-i-aș măcar calul alb!), de biata fată ar trebui să aibă grijă niște pitici ! măcar vreo șapte la număr.

Avem pitici?

Păi, prima ofertă de pitic am avut-o încă de pe vremea alegerilor din PDL. Fostul consilier prezidențial, Sebastian Lăzăroiu, declara atunci că este gata să se implice în construcția unui nou partid, după Convenția Națională a PDL, dar nu din postura de „lider providențial sau lider politic de orice fel”. Pe atunci zicea că „Albă ca Zăpada” ar fi necesară dacă alegerile interne din PDL nu aduc schimbarea dorită de electoratul de centru-dreapta (să fac cuvenita traducere: dacă câștigă Blaga și/sau, dacă câștigă Boc și acesta, de mila agendei personale a celor care-l țin captiv la Palatul Victoria nu-și dă demisia din funcția de prim-ministru). Și, a ținut să sublinieze că, posibilia lui implicare în calitate de pitic, nu are nici o legătură cu plecarea de la Cotroceni. Și, sub nici o formă, nu există nici o legătură între formarea acestui nou partid și proiectul Ioanei Băsescu, înregistrat în 11 aprilie la OSIM ca marcă sub denumirea de „Mișcarea Populară”. Azi, din poziția de ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, ne arată că ar mai fi și alți pitici, doar ce ar trebui să vrea să fie. Într-o emisiune la B1TV, el a declarat că „se vede tot mai clar că se poate coagula o platformă de centru-dreapta în România”. O chestie care sa cuprinda mișcări civice și partide: de la UNPR-ul lui Gabriel Oprea, fundații și ong-uri apropiate de PDL, până la Teodor Baconschi cu Fundația Creștin Democrată, Paleologu cu pipa și dovlecii săi de Haloween și Valeriu Stoica cu Institutul pentru Studii Populare ! toate acestea ar putea constitui Mișcarea Populară. Și, pentru că toate acestea ar putea să poarte un nume, președintele PDL, Emil Boc, a dat de înțeles, la începutul săptămânii, într-o emisiune la TVR1, că dacă se va impune schimbarea numelui partidului, nu numai culoarea de campanie, se va discuta și acest lucru („Dacă se va impune schimbarea denumirii sau a culorii, vom discuta. Deocamdată nu s-a discutat despre asta. Asta trebuie să vină la pachet. Dacă va fi să luăm o decizie, o vom lua după ce se vor face analize sociologice”).

Deocamdată, constat că în postura de Albă ca Zăpada singurii care se califică sunt cetățenii cu drept de vot (doritori de vot) care nu mai vor să aibă de a face cu „Maștera”, cu „merele otrăvite”, cu „racla de cleștar” (a legilor făcute în ciuda muncii și numai în beneficiul „zmeilor” capitalismului de cumetrie și a slugilor lor asistate) și nici măcar cu alde „feții frumoși”. În schimb, ar simți nevoia apariției unor „pitici” care să pună osul să curețe aceste adevărate grajduri ale lui Augieas în care s-a transformat România (sub toate aspectele). Pitici herculanieni, cu dor de muncă, nu floricele și gargaragii.

PS: Azi este sărbătoare: Sfânta Marie Mică ! Nașterea Maicii Domnului.Cunoscută în popor ca Sfânta Măria Mică, este cea mai mare sărbătoare a începutului de an bisericesc. Ea marchează nașterea de către Sfânta Ana a Preasfintei Fecioare Maria, cea care avea să fie Născătoare de Dumnezeu.Numai bine tuturor celor care își leagă numele de această sărbătoare!

http://sareinochi.wordpress.com/2011/09/08/alba-ca-zapada-primeste-oferta-de-pitici/

Leave a comment