25/09/2017

Lucian Ungur va imparti astazi peste 5000 de cadouri elevilor


Prima zi de şcoală, eveniment de maximă importanţă pentru fiecare copil, adolescent sau tânăr este sărbătorită şi de Fundaţia Mirela şi Lucian Ungur.

Având în vedere că tot mai multe familii din municipiul Bistriţa, cât mai ales din cartiere, se confruntă cu probleme financiare şi, care ar putea avea repercusiuni asupra unor familii cu mulţi copii, Lucian Ungur va împărţi, luni, 12 septembrie 2011, în toate şcolile din municipiul Bistriţa şi cartierele aparţinătoare cadouri constând în cărţi, dulciuri şi rechizite şcolare elevilor de clasa I, iar pentru alţi 5.000 de elevi, preşedintele fundaţiei va împărţi rechizite şcolare.

Ungur a facut cadouri in prima zi de scoala

Ungur a facut cadouri in prima zi de scoala

„Trăim vremuri grele şi în cadrul unei societăţi nedrepte, loc în care copiii care provin din familii cu mai puţină dare de mână nu mai au acces la învăţământul de calitate. Chiar dacă nu putem ajuta toţi copiii ai acestui oraş, putem să facem în aşa fel încât să se simtă elevi cu adevărat în prima  lor zi  de şcoală. Vă chem pe toţi cei care au posibilităţi financiare să pună umărul la fericirea de o clipă a unor copii. Eu fac primul pas, dar vă aştept luni, 12 septembrie, alături de mine la şcolile din oraş” – Lucian Adrian Ungur.

Ungur imparte cadouri copiilor

Ungur imparte cadouri copiilor

Comentarii

  1. Gavrila din Fiad spune:

    Al cui candidat esti,mai Luciane…al PRMistilor sau al verzilor?
    Sau poate astepti alta oferta tentanta…dar vezi ca mustacila nu te accepta chiar daca-ti face loby Doriana….

  2. Ioanagabriela93 spune:

    Fratilor,pentru cine nu stie,acest domn pe numele lui Lucian Ungur,a construit la Bistrita mai multe locuinte decat au reusit sa faca(sau vor reusi vreodata!)toti primarii de dupa 90 la un loc!Plus ca,da,este un bun cetatean,caruia trebuie sa-i dam in cap fiindca-i ajuta pe cei necajiti,atunci cand Cretu este plecat la ski in Austria,sau Oltean o cauta ( ….)!Sa ne fie rusine noua celor care am mostenit(nu cred!) de la daci,sau am invatat de la unii migratori cum sa facem sa moara capra lu’Gheorghe!Nu meritam si nu stim sa ne punem in valoare sau sa ne scoatem in fata oamenii care merita sa ne reprezinte!Bine zice francezu’ala:,,s’il vous plait monsieur!”Asta ne caracterizeaza oare?

  3. Radio Erevan spune:

    Interesant! In prima criza o firma cu surplus de capital care s-a gandit din senin la nevoile copiilor din bistrita. 
    Ne pregatim de campanie si asta fara nici un strop de subtilitate!
    Interesant va fi cu ce partid va bate palma!
    Astept sugestii…