19/05/2012

Absolvenţii bistriţeni au şansa să îşi găsească un loc de muncă

La finele acestei săptămâni, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud organizează o nouă ediţie a Bursei Absolvenţilor, eveniment în cadrul căruia, tinerii bistriţeni au şanse mari să îşi găsească un loc de muncă.

La ora actuală, în evidenţele AJOFM BN există înregistraţi 933 de absolvenţi care beneficiază de indemnizaţia de şomaj a cărui cuantum este de 250 de lei. Anul trecut, numărul acestora era de 732. Toţi aceştia au posibilitatea să participe la bursa organizată special pentru ei şi să intre în contact cu angajatorii care ar putea să le ofere un post vacant.

Directorul instituţiei, Doris Moldovan, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă că, din păcate, angajatorii sunt reticenţi în a mai participa la această bursă, întrucât la ediţia de anul trecut, absolvenţii au manifestat o lipsă totală de interes în a se angaja. La bursa din anul 2010, au participat 40 de agenţi economici, care au pus la dispoziţia tinerilor 170 de locuri de muncă, însă, doar 29 de posturi au fost ocupate, cu toate că au participat mai bine de 350 de persoane aflate în căutarea unui job.

Până la această oră, circa 100 de locuri de muncă sunt puse la bătaie la Bursa Absolvenţilor, care va avea loc în data de 23 septembrie, la sediul AJOFM BN. Posturile vizează atât absolvenţii de studii superioare, cât şi pe cei cu studii medii. Se caută ingineri, barmani, ospătari, strungari, tâmplari sau electricieni.

Pentru a consulta lista completă a locurilor de muncă, absolvenţii sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare la bursa care va începe la ora 10:00.

Nunti Azzuro Bistrita
1 Comentariu. 173 vizualizari.
  • anonim

    und???la PD-L……slugi in campania electorala!!! la impartit de pomana???:)))))))