Ioan Oltean și-a cerut scuze pentru comparația făcută între regele Mihai și ‘regele’ Cioabă

Secretarul general al PDL Ioan Oltean și-a cerut scuze, sâmbătă, pentru comparația pe care a făcut-o, cu o zi în urmă, într-o conferință de presă, între regele Mihai și ‘regele’ Cioabă, când a afirmat că discursul fostului suveran în plenul Parlamentului ar putea crea un precedent ‘care poate fi pe urmă speculat’.

‘Mă adresez tuturor care ieri (vineri – n.r.) au înțeles greșit, într-un fel sau altul, afirmația mea. Recunosc că eram într-un mod mai detașat atunci când am făcut comparația între cele două instituții. N-a fost cu rea-credință, îmi cer scuze. Regret în primul rând comparația și afirmația făcută, ea poate că a fost deplasată. Cer scuze tuturor care, într-un fel sau altul, s-au simțit ofensați de această comparație totalmente nepotrivită și nelalocul ei’, a declarat Oltean sâmbătă, la Bistrița.

El susținea, cu ozi în urmă, că i se pare ‘exagerat’ ca regele Mihai să se adreseze națiunii în plenul celor două Camere ale Parlamentului. ‘Noi nu suntem regaliști, dar suntem oameni care respectăm trecutul acestei țări și pe Majestatea Sa regele Mihai. Mi se pare exagerat: dacă mâine vine regele Cioabă și ne cere același lucru? Acum, dincolo de glumă, vreau să vă spun următorul lucru: constituțional, în plenul celor două Camere se adresează șefii de stat, oameni cu rang asemănător, în exercițiul funcțiunii. Niciodată, din 1990 încoace, nu am fost puși în situația de a lua o asemenea decizie și n-am vrut să creăm un precedent’, a spus Oltean.

În opinia secretarului general al PDL, aniversarea a 90 de ani a regelui Mihai putea fi gândită altfel, el precizând însă că se va supune majorității și va fi prezent în sală, pentru a asculta discursul fostului suveran, în semn de respect.

‘Am spus-o și o spun și astăzi cu toată responsabilitatea: eu am tot respectul față de Majestatea Sa și consider că merită să i se acorde respectul cuvenit și că puteam să gândim o altă formă, mai bine pusă la punct, prin care să sărbătorim 90 de ani de viață ai regelui Mihai. Așa credem noi și așa am gândit, pentru a ne feri de precedente care pot fi pe urmă speculate. Majoritatea a decis altfel, ne supunem majorității, vom fi prezenți în sală atunci când Majestatea Sa se va adresa națiunii, vom urmări cu atenție discursul’, a spus, vineri, Oltean.

Leave a comment