ADRIAN HAIDUC pentru a treia oara in Cartea Recordurilor

Iata ca a sosit si clipa mult asteptata pentru designerul Adrian Haiduc. Excentricului creator tocmai i-a venit raspunsul celor de la Cartea Recordurilor, astfel ca detine al treilea record mondial din cariera sa de pana acum, cu cel mai lung cercel din lume. Cercelul ce masoara 472,66 metri, a fost inaugurat la Nadlac, cu ocazia zilelor orasului, si a fost purtat de Simona Trasca. Aceasta a demonstrat ca cercelul realizat din cristale, pietre semipretioase si margele, toate puse pe fir de matase, poate fi purtat: unul dintre siraguri a fost pus in par, altul a fost pe post de colier, iar al treilea a ramas atarnand ca un cercel veritabil.

În aceste luni au fost nopți infinite de planuri, gânduri, idei, retușuri. Acum, că bijuteria creată de mine a devenit cel mai lung cercel din lume înseamnă că mi-am îndeplinit două misiuni. Una este aceea de a purta mândru peste hotare numele țării mele natale, România, care are nevoie de modele și de recunoaștere, dar și aceea de a mulțumi cum se cu vine țării mele adoptive, SUA, acolo unde creațiile mele de până acum au prins viață.

Trebuie să menționez că acest cercel de 472,66 metri este realizat aproape în totalitate pe teritoriul Statelor Unite, mai exact în Arizona, eu fiind de altfel, rezident american.

Mai mult decât atât, peste Ocean am învățat să țintesc mai sus, iar ambițiile mele au tot crescut, ceea ce m-a adus acum în fața celui de-al treilea record mondial personal. Un record care mă ajută să continui o muncă asiduă prin care să arăt că în artă chiar nu există limite”, spune Adrian Haiduc.

Noi il felicitam si-i uram succes pe mai departe si asteptam urmatorul record al excentricului creator de bijuterii.

Alina Moldovan

 

Leave a comment