Contractul social ! mită sau taxă de protecție?

Până la Rousseau, Hobbes și Locke, eu văd/traduc problema contractului social puțin mai abrupt, văzând în el o înțelegere „între părți” din care (grosolan) înțeleg că fiecare-și vede de treaba lui, plătind pentru aceasta ceva: bani, dacă are, muncă dacă poate, protecție, dacă știe ! în așa fel încât totul (societatea) să funcționeze armonis, fără sincope și fără acumulare de frustrări/nemulțumiri. Numai că discutăm despre oameni și năravurile pentru care de la un bun început au fost necesare pentru a le corecta de cel puțin 10 (zece) porunci (legi) ! când a funcționat ceva armonios și fără să ducă la acumulare de orice (de unde și frustrările și tensiunile), atunci când vorbim despre om (și, mai ales, despre năravurile/apucăturile lui)?

Originile omului, după Rousseau, nu au fost de ființă socială ! dependența de social venind odată cu evoluția, singuraticii ajungând mai des sub colții și ghearele animalelor de pradă, ca să zic așa, decât familiștii. La fel și tăcuții, cei necomunicativi au rămas cu capul mic (cutia craniană nedezvoltată) ! susține Rouseeau (aici misoginul din mine face o paranteză: la câtă poftă de vorbire au femeile, mă mir că nu au parcurs o evoluție paralelă și nu au un cap mai mare decât al bărbaților ! când, în realitate, toată vorbăria muierească face capul mare doar bărbaților). Punând cap la cap tot restul abilităților câștigate prin evoluție (adoptarea staturii verticale, eliberarea de sarcina deplasării precum și specializarea membrelor anterioare cu opozabilitatea degetului mare), ne rezultă Omul ca animal inteligent, social și sociabil, capabil de muncă, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) și nu în ultimul rând egocentrist.

Și-aici vine Hobbes și zice că natura umană este fundamental egoistă și rea, considerând că asocierea oamenilor nu se realizează decât datorită interesului. De aici și celebra afirmație„homo homini lupus” („omul este lup pentru om”), care vrea să spună că o ființă umană este cel mai mare pericol pentru altă ființă umană ! și-atunci este nevoie de o autoritate care să țină în frâu aceste conflicte iminente. Teama oamenilor unora față de alții determină crearea societăților și instaurarea pactului social prin renunțarea voluntară la dorințele și drepturile individuale. Oarecum de partea lui Rousseau, Locke consideră natura umană ca fiind fundamental socială, iar societatea continuarea și întărirea legăturilor preexistente din starea naturală.

Deci (groaznic de simplificat): om singur ! cap mic ! întâlnire cu animal mai mic ! păpat animal mai mic  ! intâlnire cu animal mai mare = capăt de evoluție, la contrapondere cu: om cu om (de preferat un el și o ea pentru perpetuarea speciei) ! capul mare (o explicație misogină o găsiți mai sus) ! întâlnre cu animal mic ! păpat animal mic ! întâlnire cu anima mare ! șanse în plus de păpat animal mare ! bucurie, chef, distracție ! cap mai mare a doua zi, dar se nasc mai mulți oameni = șanse de evoluție. Evoluția conduce implicit la adoptarea de norme de conviețuire, instituții de conducere, de represiune și de gestiune a credințelor și fricii naturale. Zice Rousseau că pierderea libertății în societate este un fapt dobândit, la fel ca și inegalitățile. Aspirația spre putere, proprietate și conducere a generat fenomenul politic și diversitatea regimurilor de putere de la șeful de grotă la polisurile grecești, la societățile complexe multietnice și întinse teritorial precum imperiile antichității târzii și ale evului mediu timpuriu, trecând prin Renaștere și până în zilele noastre zise democratice. Trec peste instaurarea inegalității sociale și consolidarea proprietății ca instituție, care ar explica de ce puterea statală, proprietatea și prestigiul social devin obiective fundamental existențiale ale adulților speciei umane, inclusiv peste modelul parental care le generează (cine vrea să aprofundeze are măcar „goagălul” la îndemână) și ajung la dezideratul emis de către Rousseau cu privire la faptul că este necesar ca poporul să-și exercite direct suveranitatea, nicidecum prin interpuși dacă dorește ca voința comună să coincidă dorinței generale (acum o înțeleg pe Monica Macovei mai bine când susținereducerea puterilor și introducerea în decizia CSM a unor persoane din popor). Rousseau nu considera ca fiind democrații autentice regimurile elective (și tind și eu să-i dau dreptate atâta vreme cât votul unui boschetar este identic ca și valoare cu cel al unui om care muncește și-și plătește onest dările).

Și-acum despre contractul social ! definit ca fiind contractul tuturor și între toți, reprezentând voința generală, cum mai poate fi el azi baza legitimității guvernului (guvern diferit de suveran ! prin care se înțelege popor)? Suveran este poporul în totalitatea sa prin exercitarea voinței generale. Zău ! când doar 40-44% dintre poporeni trimit interpuși în Parlament și la guvernare, de unde atâta exercitare a voinței generale?

Contractul social ca pact nu devine realitate decât dacă toată lumea i se supune. Scopul Contractului îl reprezintă în final realizarea libertății individuale prin „găsirea unei forme de asociere astfel încât individualitățile reunindu-se să nu se supună decât voinței generale, care în mic reprezintă voința individuală, deci individul se supune propriei voințe, deci este complet liber” (citat aproximativ). Suveranitatea constituie deci o expresie a libertății individuale, iar libertatea individuală este rezultatul suveranității poporului. Dumneavoastră, ca cititori, unde vă regăsiți între atâtea cuvinte frumos înșiruite în înălțătoare fraze?

Fără un contract social viabil și valabil, definit ca fiind contractul tuturor și între toți, reprezentând voința generală, cum este justificată existența statului? De ce mai trăim într-un stat? Putem foarte bine, la cum se mișcă lucrurile azi, să ne întoarcem la starea naturală. Doar oamenii, sunt fundamentali buni, nu? Probleme ar apare doar în momentele de conflict. În stare naturală, orice om are dreptul să judece și să pedepsească pe oricine îl deranjează. În stare naturală, dacă sunt atacat, am dreptul să judec și să pedepsesc după cum îmi dictează rațiunea (de la „eu te-am făcut, eu te omor”, până la „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”). Dar cum toți oamenii au acest drept, în curând se ajunge la haos, sau la legea dreptului celui mai tare în braț. Și-atunci este nevoie ca indivizii să renunțe la dreptul fiecăruia de a judeca și a pedepsi de unul singur, să confere aceste drepturi unei autorități neutre care să judece și să pedepsească răul făcut. Dar, la ora actuală, ne putem noi baza pe o justiție neutră, capabilă să pedepsească în mod just (drept) răul facut? (Citiți toate episoadele din Constituția poporului „suveran” și Republica judecătorilor și veți vedea că răspunsul este nu).

Bun, noi ca indivizi înțelegem că este în interesul nostru să ne asociem și să încredințăm puterea legislativă (de a determina ce e permis și ce e interzis), puterea executivă (implementarea acestor legi), puterea judecătorească (de a determina care caz se subsumează cărei legi) și puterea polițienească (aceea de a veghea la aplicarea legii și a  pedepsi încalcarea legilor) unei autoritati neutre ! s-o denumim Statul (indiferent că vorbim despre șeful de grotă, șeful de trib, rege, parlament, sau chiar de voința populară consultată periodic). Vorbim despre interesul nostru. Ne asociem și acceptăm să transferăm/cedăm statului dreptul nostru de a judeca și pedepsi tocmai pentru a trăi mai bine, pentru ca interesele noastre să fie mai ușor urmate decât dacă ne-am ocupa singuri de asta (iaca lenea ca progres, ar zice unii!), și pentru a avea beneficiile suplimentare care deriva din traiul în comun. Statul îți oferă securitate fizică, infrastructură, poate un venit minim garantat șamd ! de aceea este în interesul nostru să acceptăm să trăim într-un stat. Deci ar trebui să vorbim despre corectitudine aplicată cooperării dintre persoane libere și egale, un sistem care promovează în mod egal interesul tuturor. Zău? La ora actuală cât sunt eu de egal cu Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu sau orice alt exponent al capitalismului de cumetrie implementat de Ion Ilici Iliescu după 1989 ! an de la care se presupune că am pornit cu șanse egale și interese comune într-o nouă construcție denumităStat?

Actualul contract social trebuie denunțat ! contractul social, conform teoreticienilor săi, poate fi denunțat de oricare parte, atunci când partea cealaltă nu își respectă îndatoririle. Dacă Statul poate să denunțe contractul și să ostracizeze indivizii care nu respectă regulile, și poporul (mamă, cum sună!) are dreptul să denunțe contractul și să înlăture o clasă politică (social-economică de sorginte mafiotă care a subjugat statul) care lucrează împotriva intereselor cetățenilor, atunci când se constată acest lucru.

http://sareinochi.wordpress.com/

 

Leave a comment