Cred ca lui Marius Nicoară (cel care s-a lăudat cu investiția Nokia, adusă „de el” la Cluj pe vreme când era președinte al CJ Cluj), îi cam țâțâie fundul ! așa ar fi normal

de Acidutzu

Așa ar fi normal deoarece liberalul Marius Nicoară, pe atunci președinte al Consiliului județean Cluj, în cârdășie cu mai mulți potentați clujeni locali și câțiva amici personali, având binecuvântarea premierului liberal Călin Popescu Tăriceanu, a pus la cale o mânărie, numită pompos „investiție”, prin care statul român a fost prejudiciat cu câteva milioane de euro. O parte din bani nu este sigur că nu au poposit în buzunarele care trebuie.

La patru ani de la venirea Nokia în România, contractul mânărit dintre Consiliul Județean Cluj (recte Marius Nicoară care, până să vină investitorul, a transpirat către amicul Cucu de la Orange locația în care va veni investiția ! motiv pentru care s-a cumpărat pământ în Jucu până a intervenit Direcția Națională Anticorupție), Parcul industrial Tetarom (sufocat de clientela PSD Cluj) și Nokia rămâne secret (normal, nimănui nu-i convine auzului zăngănitul de cătușă). Și asta deși legislația română se pronunță în clar că un astfel de contract nu poate avea secrete decât acele informații care țin de proprietatea intelectuală și de secretul comercial (nu și de comisioanele băgate la buzujebul de partid liberal ca urmare a mânăriei contractate). Mizele contractului privesc investiții din bani publici de peste 30 milioane de euro plus terenul de la Jucu pus sub fundul „investitorului” finic după ce statul român l-a despăgubit pe „proprietarul” amic al lui Nicoară, precum și eventualele garanții pe care statul român le-a cerut pentru a-și securiza aceste investiții.

Pentru contribuabilul român, miza afacerii Nokia de la Jucu constă în ajutoarele puse la dispoziție de stat pentru compania finlandeză, după cum arată o investigație HotNews.ro din 2007. Declarațiile oficialilor de la acel moment care au girat investiția, Marius Nicoară, președintele CJ Cluj, și Călin Popescu Tăriceanu, premierul României, arată următoarele cifre:

Investiții totale de peste 30 de milioane de euro

  • Nokia a promis că va investi 60 de milioane de euro (unii vorbesc acum de dublarea investiției), că va crea în următorii cinci ani 15 mii de locuri de muncă.
  • A primit de la statul român drept de folosință gratuit pentru cele 160 de hectare (90 pentru Nokia, restul pentru furnizorii de componente).
  • Dacă vor, cei de la Nokia pot cumpara terenul (având drept de preempțiune) atunci când vor realiza 15% din totalul investiției.
  • În schimb, partea română se obligă să asigure infrastructura. Adica să finanțeze drumul de acces, alimentarea cu energie, gaz, apă, canalizare, stație de epurare.

PS: De bucurie că s-a evaporat Nokia din peisaj ! marea realizare a Guvernului Tăriceanu, nepotul Mătușii Tamara (sponsorul din umbră al trădătoriceanului) s-a mai îmbogățit cu un silabisitor, unul care-l citește la ouă ! să i le numere, bucată cu bucată, să i le piăie, să i le admire și să urle fericit că: este! Fiți atenți la mărturisirea dă iubire: „Blogroll-ul mi s-a îmbogățit. Blogul lui Adrian Năstase e singurul blog al unui om politic pe care îl citesc cu regularitate, de ani de zile. Și mai adaug ceva: Năstase e unul dintre puținii oameni politici pe care aș vrea să-i intervievez. Și nu ar fi un interviu ușor, vă dau cuvântul.” Cred că nici Direcția Națională Anticorupție nu-l citește cu atâta dragoste și dăruire.

 

Referinte:

http://sareinochi.wordpress.com

 

Leave a comment