FOTO: Tinerii liberali au donat cărți elevilor de la Viișoara

Președintele Tineretului Național Liberal Bistrița-Năsăud, Samuel Coman, însoțit de o echipă de tineri care fac parte din Tineretul National Liberal și Clubul Studenților Liberali au marcat începutul anului școlar printr-o acțiune în cadrul căreia au colectat cărți pentru ciclul gimnazial.

Acestea au fost donate Școlii Generale din Viișoara.

Fiecare elev prezent a primit câte o culegere nouă de matematică, iar restul cărților, provenite din donații, au fost atribuite bibliotecii.

Prin această acțiune tinerii liberali vor să încurajeze lectura și să dea continuitate unei preocupări devenită deja tradiție.

Leave a comment