21/09/2017

La cină cu lupii

Thomas Jefferson spunea: “Democratia trebuie să însemne mult mai mult decât doi lupi și o oaie care votează ce mănâncă la cină”. Tot el zicea că “Un guvern suficient de mare încât să-ți dea tot ceea ce ai nevoie este suficient de puternic încât să-ți ia tot ce posezi”. Mai simplu, singuri ne pregătim pentru a fi serviți la cină din momentul în care hotărâm că alții sunt mai calificați decât noi să ne aleagă prin vot “bucătarii” lor și, din lene (sau nepăsare), nu mai considrăm a fi necesar să controlăm rețetarul (să ne spunem cuvântul la alcătuirea “cărții de bucate”) după care suntem prăjiți/pârliți/gătiți (arși la buzunare – ha, ha!).

Evident, “cartea de bucate” reprezintă suma de legi (“rețetele”) după care politicienii aleși democratic de către din ce în ce mai puțini votanți (mai ușor de manipulat/mai ieftin de cumpărat) ajung să ne prăjească răbdări și să ne servească rasol deși ne-au promis cornul abundenței, friptură-n sânge de corupt și frigărui în piața publică…

Dar așa este când ajungi să pui lupii paznici la stână.

Evident, lupii sunt simbolul celor care sunt puternici în societate și, prin poziția deținută (deținută ca animale alfa în propriul haitic – și haita le dă măsura tupeului), îi intimidează pe cei din jur. Și sigur încearcă să facă acest lucru: să se impună intimidând, intimidarea (tupeul cu care se manifestă) este ceea ce hrănește puterea lor – și ultimul lup din haită știe cum să intimideze un miel. Mielul este, desigur, bietul cetățean care se simte slab și lipsit de apărare, aflat într-o permanentă stare de frică și anxietate, conștient fiind de cât este el de vulnerabil în fața celor care fac regulile (legile) în stâna de care aparține (cea lăsată fără de câini, cu lupii paznici).

Acum motivul pentru care zicem întotdeauna “lupi” (la plural) cred că este evident: ei sunt organizați, au ierarhii și-și știu rostul în haitic (societate) (este suficient să vă uitați la o emisiune pe National Geographic și veți înțelege). Mieii vor fi întotdeauna „miel”, fără de “plural” chiar și când sunt mulțime – așa numita turmă numai bună de mânat la strungă unde fiecare element al turmei răspunde individual de modul în care urmează să fie sacrificat, tuns, belit. Visul fiecărui miel este să nu fie observat în mulțime atunci când aceasta este chemată să-și dea obolul pentru cina lupilor.

Mai zicea Thomas Jefferson că se poate ajunge în situația în care: “Democrația nu este nimic altceva decât o regulă a mafiei, unde 51% din oameni pot lua drepturile celorlați 49%”. În această situație ne aflăm acum când 40-44% dintre “mieii” duși la vot ca la păscut hotărăsc care ne sunt „lupii”. Luată la bani mărunți, situașia se prezintă în felul următor: 20,4 – 22,44% dintre cetățenii României sunt cei “51%” care ne țin în țarc, la cheremul politicienilor, pe restul de 77,56 – 79,6% care cică am reprezenta cei “49%”. Asta dacă ne-am mobiliza atât cât să votăm – în realitate, cei “49%” sunt doar 50,12 – 50,2% (diferența dintre cei care nu se prezintă la vot și cei care se prezintă, dar votează altceva decât firava “majoritate”). Și tocmai ce am discutat, zilele trecute, faptul că societatea noastră este alcătuită din suferinzi (cei care cred că speranţa şi salvarea vin numai de la Guvern – de la “lupi”), captivi (cei care nu mai au nicio speranţă şi sunt resemnaţi) și luptători (cei care sunt dispuşi să-şi asume riscuri pentru a avea o viaţă mai bună şi totodată acţionează singuri în acest sens); că dintre suferinzi și captivi se aleg “mieii” care se mână singuri la vot (au reflexul Pavlovian al votului condiționat de eventualele beneficii individuale/personale ce vor rezulta din momentul în care puterea este câștigată de “ai lor”); că în luptători ne stă speranța – ei preferând să stea acasă în timpul bătăliei electorale… Luptătorii sunt o forță de 21% printre românii care au drept de vot – cum să facem să-i transformăm în câinii capabili să păzească stâna de lupi?

Răspunsuri, propuneri?

Cei care s-au înhămat să facă Noua Republică, mișcarea care prinde rădăcini, aduc câteva lămuri asupra drumului de parcurs:
Trebuie să devenim cetăţeni, nu doar contribuabili.
Trebuie să fim un popor, nu doar o populaţie.
Trebuie să fim o ţară, nu doar un teritoriu.
Trebuie să avem justiţie, nu doar legi.
Trebuie să avem credinţă, nu doar biserici.
Trebuie să avem speranţă.

Cei din Asociația Blogary ne prezintă câțiva pași:
1. Un nou sistem electoral
2. Dreapta autentică la guvernare
3. Cartea roşie a populismului
4.  Cartea roşie a birocraţiei
5. Reforma sistemului de asistenţă socială
Madame Blogary susţine reforma constituţională şi reforma administrativă şi obiectivele acestora: stat minimal, libertate şi responsabilitate individuală.

Cei de pe blogul Politeia, care au agregat on-line mișcarea Noua Republică, vin și propun discuții:
A fi cetatean nu inseamna doar a figura in registrul persoanelor cu drept de vot care iese din casa o data la 4 ani.
A fi cetatean inseamna a lua atitudine : impotriva politicilor transpartinice de jefuire a bugetului national, de amanetare a viitorului, de sfidare a votantilor; impotriva judecatorilor corupti si uzurpatori ai dreptatii.
A fi cetatean inseamna a nu mai lasa politica pe seama politicienilor de profesie, care nu au atins excelenta in nici o meserie si care si-au ascuns ratarea profesionala in cladirea incapatoare a Parlamentului.
A fi cetatean inseamna a face ce este DREPT : a cinsti jerfta trecuta a celor au murit impotrivindu-se hidrei comuniste, a munci cinstit si a plati taxele in prezent, a pregati din timp viitorul prin implicare civica.

Discuții despre cetățean – ca factor al schimbării. O schimbare îndelung așteptată.

Propuneri, reclamații?

http://sareinochi.com/