Membrii Organizaţiei Municipale de Tineret a Partidului Democrat Liberal Bistriţa regretă cele petrecute în data de 2 octombrie 2011, în apropierea localităţii Domneşti, în aria protejată „Râpa cu păpuşi”.
Având în vedere pitorescul locului, tinerii au dorit să se fotografieze în locaţia respectivă, fără a şti faptul că zona este o arie protejată, în acest sens neexistând marcaje specifice aşa cum legislaţia română în vigoare o cere.
Astfel, Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal din Municipiul Bistriţa se angajează ca într-un proiect, în colaborare cu administratorii ariei protejate „Râpa cu păpuşi”, să marcheze vizual zona prin amplasarea unui panou informativ în scopul evitării pe viitor a unor situaţii similare.
Organizaţia Municipală de Tineret a Partidului Democrat-Liberal Bistriţa-Năsăud














