19/05/2012

Incendiul din Munţii Rodnei nu a fost stins în totalitate

În urmă cu câteva zile, un puternic incendiu a izbucnit la o pădure din proprietatea comunei bistriţene Parva, în Munţii Rodnei, la peste 1.600 de metri altitudine. Până în prezent flăcările au afectat circa 24 de hectare de teren cu vegetaţie forestieră şi plantaţii de puieţi.

Zeci de localnici din Parva, pompieri ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţăe Bistriţa-Năsăud şi chiar şi un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor au intervenit pentru a stinge flăcările, însă, până acum nu au fost lichidate în totalitate.

Primarul comunei Parva, Stelian Gheorghe, a declarat pentru Bistriţa Online că “acum avem circa 40-50 de localnici care acţionează pentru stingerea flăcărilor. În zona Vărfului Căldăruşei, situat la 1.600 de metri altitudine, incendiul a fost localizat şi credem că astăzi avem toate şansele să lichidăm incendiul. Aşteptăm ca în acea zonă să ajungă şi pompierii. Flăcările sunt ţinute sub control deocamdată şi sperăm să reuşim să le stingem”.

Ieri, un elicopter al Ministerului Adminsitraţiei şi Internelor cu o capacitate de 3.000 de litri a acţionat în acea zonă. Acesta a efectuat patru zboruri, alimentându-se cu apă din Lacul Colibiţa. De asemenea, zeci de oameni, localnici şi pompieri au acţionat cu lopeţi şi mături pentru stingerea flăcărilor.

Primarul comunei Parva mai spune că la ora actuală, în proporţie de circa 80 la sută, incendiul a fost stins. Elicopterul MAI va interveni şi astăzi în Munţii Rodnei.

Sursa foto: www.emaramures.ro

Nunti Azzuro Bistrita
Fara comentarii. 84 vizualizari.