I-a dat un pumn unui consătean, iar acum a fost reținut pentru 24 de ore

Secția 7 Poliție Rurală Sîngeorz -Băi a fost sesizată prin numărul unic de urgențe 112  despre faptul că în localitatea Ilva Mică a izbucnit un conflict între două persoane.

Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, a decarat că “F. Vasile de 56 ani din Ilva Mică, în 08.11.2011, în jurul orelor 18.00, a  intrat în conflict cu S. Vasile de 40 ani din localitate, fiind lovit de acesta. Cel în cauză a fost transportat la Spitalul Năsăud, iar polițiștii din cadrul Secției au continuat cercetările. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Bistrița-Năsăud, unde a fost internat”.

Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu privind agresiunea comisă asupra lui F. Vasile.

În urma cercetărilor efectuate și administrării probelor obținute, au rezultat indicii că în 08.11.2011, în urma unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool, pe stradă, S.Vasile de 40 ani din Ilva Mică, i-a aplicat o lovitură în față consăteanului său, iar  acesta a căzut și s-a lovit la cap.

Starea acestuia s-a agravat, iar în noaptea de 08/09.11.2011 a fost internat la spital. În urma examinării medico-legale, s-a stabilit că bărbatul a suferit leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale și i-a fost pusă în primejdie viața.

Față de S. Vasile s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă,  urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

Cercetarile continuă de lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale.

Leave a comment