24/04/2017

Bistriţenii de la “A Blackout”, în finala concursului naţional de muzică rock

Trupa “A Blackout” din Bistriţa s-a calificat în finala concursului naţional de muzică rock pentru liceeni. La acest concurs au participat 26 de trupe din întreaga ţară, iar trupa A Blackout a rămas printre finaliste.

Concursul “byron – Rock your High School” este organizat de byron Management. Obiectivele sale sunt încurajarea şi promovarea trupelor de muzică din licee.

Concursul se adresează trupelor de muzică rock ale căror membri sunt elevi de liceu, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani.

În data de 19 noiembrie 2011, în Club Fabrica din Bucureşti va avea loc concursul în cadrul căruia vor concerta cele şase trupe finaliste.

Trupa câştigătoare a concursului “byron – Rock Your High School” va cânta în deschiderea concertului aniversar de 5 ani byron de pe 30 noiembrie 2011 şi va primi ca premiu înregistrarea unui demo/EP într-un studio profesional, premiu în valoare de 5000 de lei din partea sponsorului Moving Sounds Studios.

Se va acorda, de asemenea, şi Premiul II, constând într-un reportofon profesional pentru înregistrarea repetiţiilor şi a concertelor şi câte un aparat de bărbierit electric Philips AquaTouch pentru băieţi / epilator pentru fete, toate în valoare de 2500 de lei din partea sponsorului b

Radio Guerrilla va oferi un premiu special uneia dintre cele şase trupe finaliste, selectată de către cei doi membri ai juriului din partea postului de radio. Premiul constă în difuzarea unui concert înregistrat de trupa respectivă în cadrul emisiunii GuerriLIVE Radio Session cu Bogdan Serban.

A Blackout este o trupă din Bistriţa din care fac parte Cecilia Papoi (voce), Andrei Harpa (chitară), Sebastian Rus (bass) şi Gigel Ghile (tobe). S-au format în urmă cu 8 luni, însă au trecut prin mai multe schimbări de componenţă până să ajungă în formula actuală. Au susţinut primul concert la centenarul Colegiului Naţional Liviu Rebreanu. Simţind nevoia unei schimbări, ei au căutat apoi o voce feminină.

După câteva săptămâni au reuşit să o convingă pe Cecilia, solistă şi chitaristă în formaţia No Remorse, să li se alăture. Debutul în formula actuală a avut loc la Gala Rock-ului Bistriţean 2011. Piesa cu care s-au înscris în concurs se numeşte “OD On Life” şi poate fi ascultată pe pagina Trupe înscrise.

Pentru premiul de popularitate bistritenii pot fi votati aici.