FOTO: Liviu Rusu spune că lucrările la Drumul Județean 151 sunt finalizate în proporție de 95 la sută

Astăzi, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Liviu Rusu, a organizat o vizită în teren pentru a arăta bistrițenilor cum decurg lucrările de reabilitare a Drumului Județean 151.

Liviu Rusu a declarat în privința acestui obiectiv de investiții că “DJ 151 este cel mai lung drum județean din Bistrița-Năsăud, de peste 77 de kilometri. Nu există un drum în județul nostru mai lung decât acesta decât Drumul Național 17, care are o lungime de 109 kilometri. Drumul  a fost încadrat pe Programul Operațional Regional 2007 -2013 și subliniez faptul că acest drum nu este de pe vremea nu știu cui, nici de pe vremea lui Gheorghiu Dej sau Stalin, este un drum care a fost scos de pe listă în anul 2008. Șansa noastră a fost că am preluat președinția Consiliului Regional și l-am reintrodus de pe lista de așteptare, după care a fost aprobat spre finanțare”.

De asemenea, Liviu Rusu mai spune că “reabilitarea drumului a început în această Guvernare, iar acum lucrările sunt aproape de finalizare. Nu trebuie să aducem laude nimănui pentru această realizare. Beneficiarii drumului sunt locuitorii județului Bistrița-Năsăud și sigur câștigător este traficul și modul în care se va decongestiona traficul pe acest traseu”.

Traseul DJ 151 leagă de reședința de județ 16 localități componente a cinci comune și a municipiului Bistrița: Å¢agu,Budești,Fânațe, Budești, Zoreni, Sânmihaiu de Câmpie, Sângeorzul Nou, Lechința, Chiraleș, Șirioara, Coasta, Șieu Odorhei, Șintereag, Blăjenii de Jos, Blăjenii de Sus, Sigmir, Bistrița.

Licitația pentru executarea lucrărilor a fost câștigată de firma Romstrade, iar contractul de asistență tehnică privind supervizarea lucrărilor a fost atribuit firmei Irimat Cons SRL.

Amplasamentul lucrării a fost predat la începutul lunii februarie a anului 2010, iar la această oră, lucrările sunt finalizate în proporție de 95 la sută. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro.

Lucrările de reabilitare au vizat și efectuarea unor reparații la 10 poduri și 32 de podețe. De asemena, au fost montate borne kilometrice și hectometrice (circa 800 de bucăți) și au fost efectuate marcaje longitudinale și transversale.

Mai multe fotografii de la recepția lucrărilor găsiți aici.

Leave a comment