BĂILE FIGA: Lucrările la noul aqualand vor începe anul viitor

Primăria Beclean va continua investițiile în zona de agrement Băile Figa cu amenajarea unui aqualand în valoare de un milion de euro. Acesta va avea un bazin cu apă dulce, trei tobogane dintre care unul în spirală, dar și un bazin cu apă pentru copii. Lucrările la aqualand vor începe abia anul viitor, întrucât la această oră procedurile sunt în plină desfășurare, organizându-se o licitație publică pentru a stabili firma care se va ocupa de acestea.

Primarul Nicolae Moldovan a declarat pentru Bistrița Online că “procedurile sunt în derulare acum și sperăm ca în primele zile ale anului viitor să putem începe lucrările”.

Până acum, în amenajarea Băilor Figa s-au investit circa 1,5 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene.

Din această sumă au fost construite terenuri de sport, centre de terapie, camping, bazine cu apă sarata, drumuri de acces, alei pietonale.

În afară de banii europeni, s-au mai alocat fonduri și din partea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pentru asfaltarea unui drum de acces, dar și de la Primăria Beclean care a investit în utilități. În total, investiția s-a ridicat la aproximativ 6 milioane de euro.

Băile Figa au fost inaugurate în 25 iunie 2010 și, doar în acest an, în plin sezon estival, circa 60.000 de turiști au trecut pragul complexului, încasările din această vară ridicându-se la aproximativ un milion de lei.

Leave a comment