În perioada decembrie 2011–ianuarie 2012, Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud derulează Campania de prevenire a furturilor din locuinţe “Fii precaut. Hoţii nu dorm!”, un demers preventiv de anvergură naţională, realizat de IGPR în colaborare cu Groupama Asigurări.
Campania are drept scop informarea populaţiei din mediul urban cu privire la modalităţile de protecţie a caselor, în special prin adoptarea unei atitudini preventive în diverse situaţii care pot influenţa siguranţa locuinţelor dintr-un imobil. Campania beneficiază ca materiale de suport de pliante şi afişe cu mesajul specific, realizate de Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat cu Groupama Asigurări.
Ofițerii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, dar și din alte structuri, vor desfășura mai multe activități în cadrul campaniei, respectiv:
►întâlniri cu administratorii asociaţiilor de locatari din mediul urban şi prelucrarea de informaţii preventive, precum şi distribuirea de pliante şi flyere în zonele cu aglomerări mari de locuinţe în construcţii, fiind angrenaţi ofiţerii din cadrul Compartimentului de prevenire, 31 de poliţişti de proximitate şi 40 de elevi voluntari;
►organizarea unui PUNCT DE INFORMARE pe str. Liviu Rebreanu din Bistriţa (zona pietonală), în colaborare cu sucursala Groupama Bistriţa;
►distribuirea de materiale informative în societăţi comerciale din judeţul Bistriţa-Năsăud şi organizarea unor activităţi de informare a angajaţilor;
►distribuirea de materiale informative în Complexul Comercial „Cibela” Bistriţa şi în magazinele având ca obiect de activitate comercializarea materialelor de construcţii;
► transmiterea de informaţii preventive pentru prevenirea furturilor din locuinţe şi realizarea autoprotecţiei cetăţenilor.
Pe întreaga durată a campaniei, cetățenii vor fi informați atât cu privire la cazuri concrete sesizate pe această linie, cât şi cu recomandări preventive de natură a proteja patrimoniul.














