În această dimineaţă, la sediul Inspectoratului Judeţean de poliţie Bistriţa-Năsăud s-a desfăşurat o conferinţă de presă, în cadrul căreia, inspectorul Mihaela Moldovan din cadrul Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii a anunţat o nouă campanie.
Campana intitulată “Poliţiştii bistriţeni vă doresc sărbători de iarnă în siguranţă” a debutat astăzi şi se va desfăşura timp de o săptămână cu posibilitatea de a fi prelungită şi în perioada dintre Crăciun şi Revelion.
Campania ăşi propune ca în fiecare zi din această săptămână să aibă loc acţiuni de prevenire şi informare a cetăţenilor din judeţul Bistriţa-Năsăud pe mai multe paliere. Astfel, de la informare privind furturile din locuinţe, autoturisme sau chiar buzunare şi genţi, la infărmări privind victimizarea pe linie rutieră.
În aceste zile poliţiştii se vor afla în stradă şi vor împărţi pliante cetăţenilor, încercând astfel că prevină producerea unui evenimente nedorite.
De asemenea, vor avea loc şi acţiuni practice şi, pe toată perioada Sărbătorilor de iarnă poliţiştii se vor afla la datorie şi îi vor spijini pe cei care vor apela la ajutorul lor.














