„UNDE-S TERORIȘTII? AU AJUNS MINIȘTRI!” (I)

Motto: „Revoluția de la Timișoara a fost, încă din primele ei ore, nu doar anticeaușistă, ci și categoric anticomunistă. În toate zilele Revoluției s-a scandat de sute de ori: «Jos comunismul!» În consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut și noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar și falimentar. Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizației europene.”

Un așa-zis terorist, prezentat triumfător poporului.
Un așa-zis terorist, prezentat triumfător poporului.

CUM A ÎNCEPUT?: În 22 decembrie 1989, la ora 10,00, la Radio s-a anunțat moartea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale (cel care ordonase înarmarea trupelor din subordine, identificase inamicul în masele de manifestanți ce „băgau” „copii și bătrâni în față” și ordonase foc asupra lui). Versiunea oficială a morții a fost:„trădătorul Vasile Milea s-a sinucis”. La ora 11,00, Nicolae Ceaușescu a făcut o ultimă tentativă de a se adresa mulțimii de oameni aflate în fața sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, cu scopul de a o întoarce de partea lui și a sistemului comunist. A fost huiduit, drept pentru care, dacă luăm de bună versiunea oficială, dictatorul a acceptat planul generalului Victor Athanasie Stănculescu („omul lui de casă”, cel pe care l-a desemnat, după eliminarea generalului Milea, drept ministrul al Apărării Naționale), să părăsească sediul cu ajutorul unui elicopter (în fapt, devine din ce în ce mai certă varianta că i s-a sugerat lui Ceaușescu să aplice planul „ROVINE-IS-70″, ruta 4: „SOARELE”). La ora 12,08, elicopterul pilotat de Vasile Maluțan, în care se afla cuplul Ceaușescu, a decolat de pe terasa CC cu destinația Snagov. Elicopterul a staționat acolo câteva minute. Conform mărturiei pilotului (decedat, câțiva ani mai târziu, în condiții suspecte), Postelnicu și Bobu au fost debarcați, după care, împreună cu cuplul Ceaușescu și gărzile de corp ale acestuia, au decolat fără o destinație precisă. Ultimele informații date de pilot cu privire la cei doi dictatori pe care susține că i-a debarcat pe marginea unei șosele, a fost că  s-au urcat într-un autoturism „Dacia 1300″ și s-au îndreptat către Târgoviște. Mai târziu această mașină va fi identificată ca aparținând doctorului Delcă, medic la un dispensar rural din județul Dîmbovița.

(Cu privire la periplul Ceușeștilor în ziua de 22 decembrie 1989, asupra căruia vom reveni la momentul oportun, trebuie să reținem următoarele aspecte: ! Nicolae și Elena Ceaușescu au fost reținuți (și, încă, nu se știe, cu exactitate, dacă au fost deținuți) din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, inițial de către Miliția din Tîrgoviște, după care au fost duși în unitatea MApN comandată de col. Kemenici; ! asupra acestor aspecte au fost informați, pe loc, superiorii colonelului Kemenici și, prin gen. Victor Athanasie Stănculescu, au fost puși în temă și cei din grupul domnului Ion Iliescu (vezi în acest sens declarațiile d-lui Gelu Voican Voiculesc și gen. VA Stănculescu); deci, cel mai târziu din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, cei care vor prelua puterea (și, în final, vor condamna și executa cuplul dictatorial) știau locul în care se află aceștia; ! cu toate acestea, au ținut ascuns acest lucru multă vreme, ținând sub teroarea comunicatelor, date prin intermediul Televiziunii Române Libere și Radioului, populația civilă, cei responsabili au declarat că a fost necesară ascunderea arestării celor doi pentru a nu da informații utile acoliților lor; părerea noastră este că se putea anunța populației civile arestarea cuplului Ceaușescu, fără a anunța locul deținerii lor, dar aceasta nu ar fi servit scopurilor celor care preluau puterea și nu știau ce să facă cu atâta amar de revoluționari anticomuniști pe străzi…)

Concomitent cu decolarea elicopterului de pe acoperișul CC, clădirea a fost invadată de manifestanții din piață. În jurul orei 13,00, la „Cabinetul 1″ s-a constituit primul, autointitulat, „Comitet Revoluționar”. Acesta era alcătuit din 8 membri, printre care și domnul Dumitru Mazilu, fost raportor cu privire la drepturile omului al RSR la ONU și profesor la Școala de cadre a Securității de la Băneasa. La Televiziune, contrar programului obișnuit, a început o emisiune în direct. În fața unei țări uimite, un grup de revoluționari, din care s-au detașat actorul Ion Caramitru și scriitorul Mircea Dinescu, au anunțat:„Fraților, am învins! Dictatorul a fugit!” Regizorul Sergiu Nicolaesu, prezent și el pe platoul Studioului 4, probabil în virtutea obișnuinței de a juca roluri de voievozi, a dat ordin Armatei (un civil!) să se retragă în cazărmi.

 

La ora 14,30, Theodor Brateș, redactor șef adjunct la TVR, dar care până atunci nu a apărut pe ecranele televizoarelor, l-a introdu în atenția țării (practic în… Revoluție) pe „Tovarășul Ion Iliescu, fiul unui revoluționar și patriot, el însuși revoluționar și patriot”. Cu această ocazie, d-l Ion Iliescu l-a acuzat pe Ceaușescu de„întinarea idealurilor nobile ale socialismului” și, imediat după aceasta, a declarat: „L-am sunat, acum 20 de minute, pe generalul Stănculescu. El se află la Ministerul Apărării Naționale. A dat dispoziții ca trupele dispersate în oraș, și care aveau ordinul să tragă, să revină în cazărmi și a ordonat ca o coloană de blindate, care se îndrepta de la Pitești către București, să se întoarcă din drum. (…) Facem apel la Securitate și la «securiști» să se trezească în ultimul ceas și să abandoneze această clică de trădători de țară. (…) Deci, tovarăși, avem în acest moment garanția că armata se află alături de noi”. Ne surprinde, desigur, că un simplu director de editură primise, la nici un ceas de la fuga „comandantului suprem”, un raport amănunțit despre starea armatei din partea, proaspăt numitului ministru al Apărării Naționale, gen. Victor Athanasie Stănculescu… În continuare, d-l Ion Iliescu a declarat: „În cursul zilei vom constitui un Comitet al Salvării Naționale, care va începe să facă ordine în treburile țării. Îi convoc(în ce calitate? ! n.m.) pe toți cei care se pot angaja în această operă constructivă, care trebuie să înceapă încă de azi, la ora 17,00, la sediul Comitetului Central”. La ora 17,30, în sala de ședințe de la etajul 2 al CC, unde își desfășura activitatea „Comitetul Revoluționar”, a pătruns un grup condus de d-l Ion Iliescu. Acest grup și-a impus autoritatea, substituindu-se „Comitetului Revoluționar” și creând „Frontul Salvării Naționale”. În aceiași clădire, undeva într-o încăpere, fostul prim ministru (pe vremea tulburărilor sociale din Valea Jiului ! 1977), Ilie Verdeț, a încercat și el să organizeze un guvern provizoriu. Din acest guvern făcea parte și generalul Victor Athanasie Stănculescu. Citându-l pe d-l Gelu Voican Voiculescu: „generalul Stănculescu, având vocație de trădător”, a mers și a informat despre existența acestui al doilea guvern pe cei din grupul Ion Iliescu. Grupul d-lui Ion Iliescu va „dizolva” și această tentativă de guvern. Pentru seara zilei de 22 decembrie 1989, în Piața Palatului, a fost anunțat un mare miting la care, s-a supus că se vor comunica noii conducători ai României. Concomitent, persoane rămase necunoscute, prin intermediul TVR și Radio, au solicitat forțe militare în zonă. În piață și în zonele adiacente au fost dislocate (la cererea unor „necunoscuți”?) importante forțe militare, miliție și gărzi patriotice, fără să existe un plan de acțiune unic, cunoscut și aprobat de către toate forțele înarmate care existau în zonă. Aproximativ la ora 18,00, în Piața Palatului, mulțimea a început să strige: „Fără comuniști!”, „Fără comuniști!”, ca rezultat al apariției în balconul clădirii CC al PCR a o serie de foști activiști notorii ai partidului, în frunte cu „tovarășul” Ion Iliescu.

(! pe de o parte, dezideratul mulțimii strânse în fața clădirii CC: „Fără comuniști!”, nu putea fi un slogan acceptat pentru întreaga pletoră de activiști ai Partidului Comunist Român care a fost ținută în umbră și înlăturată de la cozonacul privilegiilor de către politica de clan a lui Nicolae Ceaușescu; ! pe de altă parte, aceste eșaloane doi, trei, patru (în funcție de tupeul și oportunismul celor care, scoși la suprafață de valul revoluționar al maselor, s-au prezentat în fața națiunii cu pretenția de a o conduce într-o epocă nouă), erau, chipurile, angajate în ocuparea „vidului de putere”, lupta devenind, pe măsură ce trecea timpul, tot mai fățișă și mai violentă; prin „vid de putere” toți acești „emanați ai revoluției” nu puteau să înțeleagă decât să pună mâna pe funcțiile ocupate în aparatul de partid și de stat de către Ceaușescu și ai lui ! suprastructura puterii; infrastructura puterii era (și a fost) asigurată de toți acei specialiști înregimentați regimului comunist și care, cu începere din 22 decembrie 1989, au rupt comunicatele prin care „condamnau ferm actele de vandalism ale huliganilor de la Timișoara” și le-au trimis la București pe cele „de adeziune sinceră față de Frontul Salvării Naționale”; ! în expectativă stăteau acei comandanți ai Forțelor Armate care, până la fuga „comandantului suprem” de pe clădirea fostului CC al PCR (și mulți și după aceea), au condus represiunea; aceștia trebuiau să-și negocieze, prin loialitate ! față de una dintre tabere, locul în viitoarea societate; ! tot în expectativă stăteau și acei comandanți ai Forțelor Armate care știau de existența variantelor de fugă ale conducerii superioare de partid și de stat în cazul în care Capitala ar fi căzut în mâinile inamicului (ce dacă „inamicul” era poporul român?) și pentru care plecarea Ceaușeștilor cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central și direcționarea spre Tîrgoviște nu reprezenta decât aplicarea uneia dintre aceste variante; ! pentru toate aceste tabere, poporul ieșit în stradă reprezenta un factor de instabilitate care putea să compromită variantele de preluare a puterii după modul în care s-a presupus că ar fi mai benefic pentru România ! în sensul că dacă „unda verde” a răsturnării conservatorului Ceaușescu, fără ca să intervină nimeni din exterior în ajutorul lui, s-a dat de la Moscova, atunci, în mod necesar, puterea trebuia preluată de către comuniștii ziși „reformiști” și nu de către o grupare cu tendințe democratice sau, mai rău, care ar fi dorit să-l readucă pe tiran înapoi; acest factor de instabilitate trebuia să fie îndepărtat într-un fel sau altul, lăsând locul celor trei tendințe enunțate (dacă au existat chiar trei!) pentru a se război între ele;)

Până când accesul la documente și la Arhive va fi blocat și până când protagoniștii nu vor face confesiuni cel puțin apropiate de realitate, toate ipotezele prezentate rămân variante posibile ale adevărului. Deocamdată, în acest raport, nu-mi propun o analiză a acaparării puterii și a persoanelor implicate în acest mecanism. Îmi propun să prezint fapte care demonstrează teoria conform căreia, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orei 18,00, presiunea maselor asupra celor care se luptau pentru putere trebuia redirecționată înspre alte obiective (fără nici o valoare), cei implicați în represiunea de până atunci trebuind să-și recaptete credibilitatea. De aceea, după aproape o zi de relativă acalmie, în care armele au tăcut și n-au mai existat victime, a început din nou să se tragă, au început să moară, în mod nejustificat, oameni…

(Reproduc din jurnalul acținilor de luptă al UM 01060 București una dintre misiunile primite în 22.12.1989: „În jurul orei 18,00, s-a primit misiunea de luptă pentru apărarea fostului CC și Palatului Republicii, nimicirea elementelor din aceste sedii și punerea acestora la dispoziția organelor superioare”.Rezultatul? … Strigăte puternice, apeluri repetate în Piața Palatului: «Opriți focul!», «Opriți focul!», «Nu mai trageți!», «Nu mai trageți!», «Armata e cu noi!». La ora 18,23, ceea ce mai târziu se va numi Frontul Salvării Naționale își începuse ședința organizatorică. Afară, în fața Comitetului Central, încep să tragă nevăzuții „teroriști”. Armata ripostează și ea. „Când marea bucurie a libertății poporului se revarsă pe toate străzile Capitalei, adunându-se în șuvoaie nestăvilite în marea Piață a Palatului, de undeva, dintr-un colț, ca din bârlogul unei fiare hăituite, au țâșnit dârele de foc ale gloanțelor ucigașe. Ultima bandă de teroriști și trădători de patrie ! adevărații criminali ai acestor zile, cei care au înroșit în noaptea de 21 spre 22 decembrie caldarâmul străzilor cu sânge omenesc, sânge tânăr, nevinovat. Baricadați în propria lor spaimă care i-a cuprins la tunetul mâniei necruțătoare a poporului, ei și-au trimis limbile de foc ale agoniei lor iremediabile, sfâșiind cerul abia înseninat al libertății noastre. Apelurile armatei noastre la încetarea focului, a violenței, reprezintă expresia înaltei conștiințe patriotice a ceasului de față: avem de apărat bunuri de neprețuit, avem de apărat liniștea muncii noastre, și în primul rând avem de apărat viețile oamenilor care au făcut și fac totul pentru țară, pentru ființa ei de azi și de mâine. În timp ce în Piața Palatului, vieți tinere de soldați înfruntau gloanțele vrăjmașe, am văzut pe ecranele televizoarelor o «mașină infernală» descoperită la una din intrările Televiziunii, pusă în scopul de a provoca panica și dezordinea, de a împiedica desfășurarea acțiunii revoluționare de instaurare a noii ordini sociale pe care poporul român dorește să o întroneze. Evenimentele istorice pe care le trăim arată că nu există «mașină infernală» în stare să întoarcă sau să împiedice mersul implacabil al voinței poporului.”(„Scânteia poporului”, 24 decembrie 1989). … În Piață răsunau apelurile la încetarea focului și violenței… Cum se face, mă întreb, că toate victimele acestei Revoluții române provin numai dintre cei care au câștigat această luptă? Unde sunt cadavrele inamicului? Cine a fost acest inamic?)

Din Raportul SRI privitor la evenimentele din decembrie 1989 (publicat în 1994): Majoritatea țintelor, apărute pe ecranele radiolocatoarelor de la punctul de comandă al Apărării Antiaeriene, au fost create electronic. Au fost descoperite baloane gen meteo, dar echipate cu reflectoare poliedrice metalice, care puteau introduce semnale asemănătoare unor aeronave reale. Pe cutiile aparatelor de bord erau inscripții în limbile rusă și engleză ! «Fabricat în URSS». În zona localităților Zărnești și Vîlcele au fost descoperite două simulatoare electronice de ținte radar, care au funcționat până la epuizarea bateriilor. Erau de proveniență sovietică și aparținuseră secției militare a fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român.”

(„…În Piața Aviatorilor, la gura de intrare în metrou, sunt așezate, pentru a fi ridicate, câteva cadavre de oameni. Sunt victimele luptelor din timpul nopții. Într-un tramvai 42 podeaua este plină cu cioburi de geam. Dar nu lipsește nici un geam. «Au tras și în tramvai, bandiții. Noroc că n-au nimerit pe nimeni. Geamul l-am înlocuit repede, la depou, dar n-am mai stat să măturăm cioburile, am pornit repede în cursă» ! ne spune manipulantul.”)

Gheorghe Mitroi, ziarist la „Scânteia poporului”: „În 22 decembrie 1989, la ora 13.00, țara întreagă, cu sufletul la gură, a ascultat primul comunicat al postului de radio național liber: «Victoria este a poporului, armata este cu noi!» (…) în aceste zile grele când o mână de iresponsabili aparținând clicii care ne dusese la cataclism a ordonat să se tragă în frații, părinții și copiii noștri, armata română, adevărata armată de români, și-a dovedit până la urmă credința sfântă în popor, și-a dat seama că adevărații dușmani ai săi erau nu în fața trupelor, ci în spatele lor. (Până să realizeze acest lucru, din păcate, armata nu a fost cu noi! ! n.m.) În seara zilei de 22 decembrie am auzit, la radio, apelul lui Ion Iliescu care asigura întreaga națiune că armata se află alături de popor și chema unitățile de securitate să se trezească măcar în această ultimă clipă, trecând și ele cu adevărat în slijba poporului.”

Ștefan Ciochinaru: „În seara de vineri ne aflam în cabina de emisie a Radiojurnalului pentru a remite echipei prima ediție a jurnalului. Totul părea să fie perfect. Dar în câteva minute s-a dezlănțuit iadul. Se trăgea puternic pe strada Temișana. Cei din jur au schițat un fel de zâmbet. «Nimic neobișnuit, părea să zică, trag teroriștii». Însă în jurul orelor 22,00, situația s-a înrăutățit. Armele au început să se audă și de pe strada Nuferilor. (…) Din Radio nu se mai putea ieși, dar nici intra. Apoi, aproape din oră în oră, atacurile s-au repetat. Aproximativ la orele 23,00, gloanțele ucigașe au început să vină și dinspre Virgiliu. Eram încercuiți. Situația devenea dramatică. Un glonte a pătruns printre jaluzelele cabinei de la Radiojurnal. «Culcat!» a strigat cineva. Camera mirosea a praf de pușcă (de la un singur glonte?!! ! n.m.). Doi militari s-au apropiat de ferestre, le-au deschis și s-au apucat «gospodărește de treabă», încrucișând focurile cu ale teroriștilor. la un moment dat, prin portavoce s-a auzit o somație: «Încetați rezistența, este inutil, sunteți încercuiți. Predați-vă imediat!» Pe moment am răsuflat ușurați. Greșeam. Cei somați erau însuși apărătorii noștri (în ce limbă au fost somați, dacă au fost somați? ! n.m.). Și iată că a fost lansat acel apel dramatic către armată, către populația Capitalei, pentru a împiedica cu orice preț căderea Radiodifuziunii. Se trăgea continuu. Și iată că a început să se audă un vuiet, la început, difuz, neclar, apoi tot mai puternic: «Li-ber-ta-te, Li-ber-ta-te! Noi suntem aici!» Apoi un puternic foc de baraj a părut că sfâșie cerul. Venise și armata. Din nou,totul părea că va fi bine. Dar dimineața era, încă, departe. Oamenii radioului își continuau munca. Telefoanele sunau tot timpul. Aproape erau blocate de apeluri. La «Emisie», prin ce resurse numai ei știu, redactorii lucrau continuu. Când noaptea se îngemăna cu primele ore ale dimineții, au sosit tancurile. Dar teroriștii păreau a fi pretutindeni. Profesioniști de primă mână, trăgători de elită lunetiști. La etajele 7 și 8 unul dintre ei a ciuruit pervazele centimetru cu centimetru (nici n-avea altă treabă ! n.m.). Colonelul Gheorghe Sumă, comandantul forțelor de apărare, a stăpânit însă situația. Soarta Radioului nu va mai fi pusă nici o clipă sub semnul îndoielii.” „Vineri noaptea (22 decembrie 1989), în jurul orei 22,30 ! ne spune căpitanul Gheorghe Ene !, în timp ce o parte dintre ostașii M.Ap.N., împreună cu gărzile patriotice din Comitetul orășenesc al Frontului Salvării Naționale (rapid s-a mai organizat și Frontul ! n.m.)preluau controlul și paza platformei industriale și a punctelor vitale ale orașului, iar alte companii motorizate se îndreptau în mare viteză spre București pentru a apăra Radioteleviziunea, un comando de 4 elicoptere și o grupă de teroriști terestră a atacat UM 01422 și depozitul de muniții al garnizoanei Rîmnicu Sărat. După un intens schimb de focuri, militarii sprijiniți de peste 100 de membri ai gărzilor patriotice și de muncitori veniți din fabrici pentru a tăia căile de retragere ale acestor mercenari, au reușit să lichideze atacul, ordinea și liniștea în zonă fiind complet restabilită sâmbătă dimineața la ora 7,00.” (o grupă = 8 până la 10 oameni; și unitatea și depozitul aveau paza întărită și o mare putere de foc ! câți teroriști „sinucigași” au fost anihilați? ! n.m.). „În timp ce acești teroriști atentau la libertatea noastră, în unitățile industriale din municipiul Buzău muncitorii au reușit să realizeze producțiile planificate și chiar să le depășească. După cum ne-a relatat ing. Ioan Nuț, directorul Întreprinderii de geamuri, în ultimele 24 de ore s-au realizat și livrat suplimentar economiei naționale peste 4.000 mp de geam tras și laminat, întreaga cantitate fiind trimisă rapid la București și Timișoara.”

Mircea Bunea: „În noaptea de 22/23 decembrie 1989 am dus ziarul „Adevărul” în studiourile televiziunii române. Am trăit acolo o experiență terifiantă. Prin beznă, sub tirul armelor gorilelor asasine, m-am târât pe scări și pe coridoarele spuzite de moloz și cioburi de sticlă în urma a doi tineri care s-au oferit să-mi fie călăuze. Din țevile sparte de gloanțe la etajul 11 al turnului TV curgea apa până aproape de parter. (Este clar că acele țevi au fost sparte prin trageri din interior căci la etajul XI, prin ferestre, putea fi atins doar tavanul !n.m.) Uneori am sărit peste morți și răniți. Nu cred să pot uita vreodată gemetele unui tânăr împușcat în burtă. Nici figura ! întrezărită la lumina din lift ! a tânărului medic sosit să-i ofere primul ajutor. Probabil că nicicând nu le voi afla numele. Atunci, acolo, orice cuvânt ar fi fost inutil.”

Ion Iliescu, viitor președinte al României (informare a Frontului Salvării Naționale, prezentată la TVRL în seara zilei de 23 decembrie 1989): Dragi cetățeni, am avut o zi plină și grea. Venim chiar de la comandamentul militar al FSN. datorită acțiunilor criminale ale unor bande de teroriști instruiți special în lupta împotriva maselor populare și apărarea dictatorului, activitatea noastră normală nu s-a putut desfășura normal în cursul acestei zile. Am fost nevoiți să dăm prioritate acțiunilor coordonate de luptă împotriva teroriștilor. Existența acestor grupe de teroriști, a unor indivizi fanatizați, care acționează cu o cruzime fără precedent, trăgând în locuințe, în cetățeni, provocând victime în rândul militarilor, este încă o expresie elocventă a caracterului antipopular al dictaturii Ceaușescu, care a făcut enorm de mult rău poporului și care nu a economisit mijloace, mijloace enorme și acțiuni gândite, ordonate pentru constituirea unor asemenea unități de represiune. Vrem să vă spunem că toate unitățile militare și marea majoritate a unităților de miliție și de interne acționează unitar împotriva teroriștilor. (nu ar putea d-l Ion Iliescu să dea un exemplu din „mica minoritate” care se opunea „marii majorități”? ! n.m.) De fapt există un consens național împotriva dictaturii. Acțiunile diversioniste, teroriste, criminale ale grupelor de teroriști, care vor să împiedice funcționarea noii puteri și să destabilizeze societatea noastră este o ultimă zvârcolire a acestei creații monstruoase a dictaturii antipopulare. De fapt trebuie să vă spunem că nu este vorba de un număr mare de elemente teroriste, dar acestea sunt special instruite și dotate pentru acțiuni de acest gen. (Ce bine informat era „dizidentul” Ion Iliescu… ! n.m.)În cele mai multe cazuri ei reușesc să îngreuneze activitatea unităților militare pentru că, așa cum ați văzut foarte mulți, teroriștii acționează din clădiri locuite, chiar din apartamente, ceea ce face dificilă folosirea tehnicii militare, intervenția armatei, care trebuie să evite cât mai mult pierderile în rândurile cetățenilor. Este o perfidie fără seamăn, o cruzime care nu găsește calificativele potrivite. De aici și dificultățile pentru lichidarea acestor acte de cruzime. De aceea, facem apel la cetățeni să înțeleagă situația în care ne aflăm și să înlesnească pe toate căile activitatea militarilor. Cetățenii din blocurile în care teroriștii acționează ! este vorba de zonele fierbinți, în jurul Televiziunii, Radiodifuziunii, în jurul sediului Comitetului Central, Ministerului Apărării Naționale, alte câteva puncte ! îi sfătuim să evacueze pe cât posibil clădirile și să se cazeze la cunoscuți, în alte locuri pentru a înlesni activitatea unităților noastre militare. Ne aflăm, stimați cetățeni, într-un moment revoluționar, din păcate, marcat de sacrificii. Noi am circulat mult pe străzile Capitalei în cursul acestei zile și am văzut scene emoționante de conștiință cetățenească, de inițiativă și autoorganizare, de pază obștească, de control al circulației pe drumuri. Am vrea însă, în legătură cu acest lucru, să informăm că numai armata dispune de tancuri și unități blindate. Teroriștii sunt organizați ca pușcași, dotați însă bine cu armament și instruiți în mod deosebit. De aceea, pe drumurile publice unde s-au organizat baraje și puncte de control este bine să nu fie împiedicate unitățile militare, respectiv blindatele, camioanele cu militari, tancurile să poată circula cât mai liber spre punctele în care trebuie să acționeze. Venind aici de la Ministerul Apărării Naționale a trebuit să oprim să parlamentăm și să discutăm:  oamenii sunt de bună credință pentru că nu vor să lase pe oricine să treacă. De aceea vrem să știți: tancurile sunt numai ale lor. Mașinile blindate, de asemenea. (Deci, cu alte cuvinte, fie îi anunțăm pe teroriști, că dacă atacă cu tancuri sau cu blindate, vor putea fi confundați cu armata, fie anunțăm armata să fie vigilentă și să tragă în orice blindat ce se apropie de ea, altfel nu ne explicăm cum se face că armata care apăra clădirea Marelui Stat Major a tras în blindatele în care erau îmbarcați USLA-șii ce le veneau în ajutor în 24 decembrie 1989? Dacă „blindatele sunt numai ale armatei”, prin ce împrejurare s-a produs tragicul accident din fața Marelui Stat Major al Armatei? Poate că armata a anticipat posibilitatea că teroriștii vor profita de comunicatul FSN, și a tras în mod preventiv în orice blindat a văzut prin zonă… ! n.m.) De asemenea, am ruga să se gândească și alte forme de lărgire a conlucrării și participării maselor populare în sprijinul acțiunilor unităților militare, inclusiv constituirea de cât mai multe gărzi patriotice pentru apărarea unităților proprii, unităților economice, a unor puncte de activitate generală pentru nevoile cetățenilor, ca și în sprijinul unităților care acționează în jurul punctelor fierbinți. Aici trebuie să se acționeze neapărat în strânsă coordonare cu armata și numai în subordinea armatei pentru că sunt reguli militare de activitate. De asemenea, trebuie să vă spunem că teroriștii nu sunt în uniforme. Ei sunt civil. (Și atunci, în loc să le spui cetățenilor să stea în casă, să nu le pui viața în pericol, ceri să vină câți mai mulți civili în „punctele fierbinți”, civili a căror uniformă nu o știm descrie altfel decât „civilă” ! deci ca a „teroriștilor”. Și atunci, pentru ca acești civili să nu fie confundați cu „teroriștii” datorită „uniformei” comune, îi înarmăm, îi împușcăm, cât mai accidental posibil și, până să-i declarăm „eroi martiri”, îi arătăm lumii întregi ca „teroriști”? ! n.n.) De multe ori caută să creeze confuzie, și-au pus și banderole ca să fie confundați cu oameni din formațiunile de apărare organizate de cetățeni și creează astfel confuzie (Și atunci, cetățeanul Ion Iliescu, pentru a evita confuzia și morțile inutile, de ce nu le-a cerut cetățenilor de bună credință să părăsească „punctele fierbinți”, să le lase în seama armatei, a oamenilor în uniformă ce nu se pot confunda între ei? ! n.m.). Împușcă din orice poziție. De aceea, este important ca cetățeni din formațiunile noastre ! individual înarmați ! să nu acționeze pentru că pot să fie confundați cu teroriștii și să cadă victime confruntărilor cu unitățile militare, ci să se constituie în unități ordonate, organizate, subordonate unităților militare. Să fie o unitate de acțiune, dar să nu creăm panică, confuzie și victime în plus. La comandamentul militar pe care l-am avut am stabilit câteva măsuri imediate în vederea acțiunii din această noapte, de mâine dimineață, precum și în orele imediat următoare pentru o mai mare eficiență în lichidarea bandelor teroriste. În funcția de ministru al apărării naționale a fost numit generalul colonel Nicolae Militaru, care este ajutat de cei doi primi-adjuncți ! generalii Ștefan Gușe, șeful marelui Stat Major, și Victor Stănculescu. În fine, stimați cetățeni, vrem să vă informăm că Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au fost arestați(anunțăm „civilii” abia în 23 decembrie 1989, seara târziu, nu?… ! n.m.) și se află sub pază militară. Sunt, de asemenea, arestați Ilie și Nicu Ceaușescu și câteva slugi ale clanului Ceaușescu ! Dincă, Postelnicu, Bobu și alți câțiva. Va veni momentul judecății drepte, severe a poporului, a celor care s-au făcut vinovați de această tragedie națională. Sperăm însă ca prin acțiunea conjugată a unităților forțelor populare să lichidăm și această ultimă zvârcolire a hidrei înveninate a clanului Ceaușescu. Este nevoie de unitate, este nevoie de colaborare strânsă. Ei vor provoca încă multe necazuri, dar procesul este ireversibil. Nimeni nu mai poate întoarce roata procesului de înnoire a României! Să ne urăm succes! V-am informat asupra activității de bază ! activitățile militare. Vrem însă să vă spunem că deja am discutat cu mai multe ministere pentru a asigura desfășurarea normală a activității economice. Cu Ministerul Energiei Electrice, cu Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale, C.S.P., cu comerțul și cooperația, cu alte câteva ministere economice pentru ca în unitățile industriale activitatea să decurgă în mod normal, să putem intra în următoarele zile pe o activitate constructivă. Din păcate, în legătură cu aceste ultime probleme, nu am putut să trecem până acum la o activitate normală în cadrul organizat al planului consiliului nostru, dar sperăm să lichidăm cât mai repede cuiburile de teroriști și să ne consacrăm muncii constructive. O ultimă informare. S-a luat măsura de eliberare a tuturor deținuților politici. Toți au fost eliberați.”

Stelian Chiper: „Duminică dimineața (24 decembrie 1989), un grup de teroriști, împreună cu elemente declasate au dat foc arhivei Tribunalului din centrul municipiului Buzău. Pompierii au intervenit prompt și au stins incendiul, salvând de la distrugere această monumentală clădire. (…) În jurul orei 23.00, gloanțele teroriste au început să țiuie din nou în intersecția Magistralei Unirii cu Bulevardul Stadionului și în zona Crâng.Se trăgea asupra unei unități militare de transmisiuni, dar și pe deasupra blocurilor din zonă. Armata noastră populară și gărzile patriotice au dat imediat riposta cuvenită teroriștilor. În zorii zilei de luni (25 decembrie 1989 ! n.n.), ca niște fiare hăituite, teroriștii s-au retras în cimitirul evreiesc, în pădurile Spătaru și Frasinu din apropierea Buzăului, unde au fost lichidați de forțele armatei și miliției. Bilanțul acestui Crăciun însângerat: 19 morți și 49 de răniți. Luni, de la ora 15.30, în municipiul Buzău nu s-au mai auzit șuierul gloanțelor teroriste ucigașe. Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, maiorii Dumitru Costin și Constantin Dulhac, au asigurat că până la lăsarea serii toate focarele de incertitudine vor fi lichidate.”

Elena Ștefănescu: „(…) Copiii de la Leagănul de copii nr. 1 din București (…) se extaziau cu toată ființa lor (…) minunându-se de această sărbătoare pregătită în mare grabă printre vești nu tocmai vesele, cum că Leagănul ar fi în pericol, cum că teroriștii s-au strecurat prin apropiere. (Un obiectiv „strategic” foarte căutat de către teroriști, nu? ! n.n.) «Copiii cuminți nu sunt împușcați» se auzeau din loc în loc semne ale nevinovatei lor înțelegeri a evenimentelor. Nu, nu veți fi împușcați, oamenii de bine sunt la datorie, apărându-vă!”

Ion Mândru, 23 ani, sculer matrițer la IMRA: „Am făcut armata la parașutiști. Am semnalat armatei un terorist străin. Cunosc cum «sună» fiecare armă românească. Pe ucigașul ăla care se refugiase la etajul 10 (într-un bloc pe Calea Rahovei) l-am depistat cu urechea.” (sic! ! n.m.)

SOFIA. Agenția bulgară de știri B.T.A. transmite că în timp ce nava bulgară „Petr Karamancev” se afla în apropiere de portul dunărean Brăila, la 23 decembrie seara,teroriștii au deschis asupra ei foc din câteva puncte de rezistență aflate pe țărm. În corpul navei s-au găsit însemnele a 40 de gloanțe care au atins-o. Teroriștii clanului Ceaușescu au deschis foc și asupra navei sovietice de pasageri „Amur”, care se afla în imediata apropiere de nava bulgară, precizează B.T.A.

BONN. Agenția D.P.A. din R.F. Germania informează că John Tagliabue, corespondentul est-european al cotidianului american „The New York Times” a fost împușcat la Timișoara. Autoturismul în care ziaristul se găsea, împreună cu trei alți colegi americani și belgieni a fost supus unor tiruri puternice de către teroriști. (Veți vedea mai în colo cum, la Turda, armata a deschis foc, nejustificat, asupra tuturor mașinilor cu număr de înmatriculare străin care au avut neșansa să treacă prin zonă. Un cetățean american a fost ucis, trei cetățeni germani fiind răniți ! n.m.)

AGERPRES. „Am văzut pruncul smuls odată cu viscerele din trupul unei femei însărcinate. Relatări cutremurătoare asupra atrocităților de la Timișoara. Un cimitir din Timișoara. Gropi comune abia descoperite și scene pe care o minte sănătoasă nu le poate închipui. Trupurile poartă mărturia atrocităților săvârșite de forțele de securitate ale lui Ceaușescu. Victimele fuseseră torturate ! aveau unghiile smulse și pielea arsă. Apoi au fost ucise și stropite cu acid pentru a nu putea fi recunoscute niciodată. Cimitirul acesta nu este unic în Timișoara. Altele, probabil, adăpostesc asemenea gropi comune, relatează Nenad Petrovici și Matia Kokovici, reporteri la Agenția Taniug și la Vecerni List din Zagreb. Într-un cimitir, spun cei doi reporteri, am văzut atrocități ce nu pot fi povestite. Ni s-a tăiat respirația, iar mâinile de pe camera de luat vederi au început să tremure. Totuși am reușit să filmăm imagini care într-o bună zi vor deveni pagini ale unei istorii a dezonoarei. Am văzut gropile comune ale victimelor lui Ceaușescu, trupul unei femei însărcinate cu pruncul nenăscut scos afară odată cu viscerele. Alte imagini și mai îngrozitoare îi așteptau pe reporterii iugoslavi, despre care li s-a povestit. De exemplu, despre un om crucificat ca Isus într-o capelă, membrele fiindu-i smulse unul câte unul pe viu. Ambii reporteri au afirmat că nu s-au îndoit nici o clipă de relatările pe care le-au auzit, deoarece au văzut ei înșiși lucruri pe care nu și le-ar fi putut închipui.”

Rezultatul direct al acestor apariții scrise și televizate? Gheorghe Manea, corespondentul „Scânteii Poporului” în județul Dâmbovița s-a prezentat la sediul Consiliului județean al FSN Dâmbovița. În încăperea unde se afla președintele Consiliului și alți membri ai acestuia, printre care și col. Gheorghe Alexe și Păun Gabriel Virgil, acesta din urmă l-a împiedicat să se informeze despre activitatea Consiliului. Corespondentul a fost târât afară din încăpere, scos pe ușă și prezentat mulțimii din stradă: „iată, acesta este un ziarist securist”. Drept urmare, fără nici un fel de altă explicație, corespondentul „Scânteii Poporului” a fost serios molestat, i s-au rupt hainele, fiind salvat într-un târziu de persoane care-l cunoșteau.

În ceea ce privește „cimitirul ororilor” de la Timișoara, atât de necesar în acreditarea ferocității slugilor lui Ceaușescu, cu greu opinia publică a putut să accepte ideea că a fost un fals grosolan, încă o bucățică în puzzle-ul dezinformării cu care civilii au fost agresați, pentru a li se distrage atenția de la lupta pentru putere dusă între cei aflați în clădirea Comitetului Central și cei aflați în clădirea Marelui Stat major al Armatei. Citez din cotidianul „Adevărul” de marți, 6 februarie 1990: „BLASFEMIE  ! Reproducem din cotidianul de mare tiraj «Le Monde» ! numărul din 27 ianuarie 1990 ! următoarele: «Masacrul de la Timișoara nu a existat». «Imaginile cadavrelor mutilate, arătate la televiziunile întregii lumi după masacrele de la Timișoara, rezultă dintr-o înscenare pusă la cale pentru a incrimina Securitatea ! poliția secretă a lui Ceaușescu ! au afirmat trei medici din oraș, citați de canalul de televiziune privat RTL-Plus. După acești medici, cadavre ale unor persoane decedate de moarte naturală au fost aduse de la Institutul Medico Legal și de la spitalele orașului de către «revoluționari» și prezentate camerelor TV ca victime ale Securității. O femeie arătată împreună cu cadvrul unui copil deasupra ei ! imagine care a lovit în mod deosebit sensibilitățile ! era, de fapt o româncă decedată în urma unei intoxicații alcoolice. Copilul nu-i aparținea, după cum au declarat medicii. Cât despre cicatricele găsite pe toracele anumitor cadavre, ele nu proveneau, cum s-a crezut, de la torturi, ci de la autopsiile practicate după deces». ODIOS! Blasfemie! Așteptăm explicații clare de la RTL-Plus! Senzaționalul nu se poate difuza, totuși, cu orice preț! (Cristian Toma Mocanu)”

 

CUM S-AU FABRICAT TERORIȘTII?În luna noiembrie 1990, la Televiziunea Română, domnul Mihai Tatulici a prezentat, „în direct și la o oră de maximă audiență”, fotografia unui terorist arab. Această imagine avea să fie reluată în unul dintre cele 12 episoade ale filmului „Revoluția română în direct”. Tatăl „teroristului arab”, domnul Gheroghe Constantinescu, a văzut fotografia și l-a contactactat pe d-l Tatulici, ocazie cu care acesta află că „teroristul” este român. Avea 25 de ani și se numea Cristian Lupu. Murise la Spitalul de urgență. Cristian Lupu a lucrat la Centrul de Calcul electronic al Ministerului Minelor din strada Dionisie Lupu, a fost căsătorit și a avut o fetiță de vârsta grădiniței. În 22 decembrie, în jurul orei 12,00, a fost trimis cu niște acte la Ministerul de resort și, trecând prin Piața Palatului, a aflat că Ceaușescu a fugit. S-a întors la locul de muncă pentru a duce vestea cea bună. Împreună cu un grup de colegi a plecat la Televiziune, unde a făcut parte din pichetele formate la poartă. Acestea s-au constituit la cererea personalului tehnic din interior, pentru a limita intrarea oamenilor care au invadat instituția. După vreo 2 ore au fost solicitate câteva persoane care trebuiau să facă legătura dintre etaje și poartă. Printre cei care s-au prezentat ca voluntar a fost și Cristian Lupu. În incinta Televiziunii, maiorul Mihai Ciocodei, de la UM 0673 București, unitate care se ocupa de reparații și dotările unităților Ministerului de Interne, a dat arme „celor care nu se tem să le mânuiască”, contra unui simplu act de identitate. Ulterior, pe baza livretului militar, lăsat în schimbul pistolului primit, maiorul Manea Tudor, de la IGP, a încercat să recupereze arma de la domiciliul decedatului. Actul a fost returnat de la Televiziune, fără nici o mențiune că posesorul ar fi murit, sau ar fi dispărut. Cei de la Comisariat au considerat că se află în fața unui livret militar pierdut de către un om în viață sau, mai rău, era actul prin care o persoană a primit o armă, s-a folosit de ea, după care nu a mai returnat-o. Arma a fost recuperată, până la urmă, de la Spitalul de urgență. În noaptea de 22 decembrie, conform martorului Marius Dinu, Cristian Lupu a fost rănit superficial la umăr, dar a rămas pe poziție, fără să dea importanță rănii, până în dimineața zilei de 23 decembrie 1989, când s-a oferit să-l însoțească la Spitalul de urgență pe un coleg grav rănit. Gabriel Godorogea (fost coleg de liceu al lui Lupu, pe atunci student la electronică, fugit din țară în urma „mineriadei” din iunie 1990), i-a dus pe amândoi la Spital cu mașina „Dacia 1300″ cu nr. 13-B-531. I-a lăsat acolo și s-a întors la Televiziune. Doctorul Marius Scarlet a declarat că, în camera de gardă, deși dezbrăcat complet, Cristian Lupu a refuzat să-și predea pistolul (pe care-l ascunsese în chiloți). Acest fapt, coroborat cu împrejurarea că era brunet, cu fața smeadă și cu o dificultate de vorbire, nedepistată la timp în copilărie, au trezit suspiciunea medicilor care au decis că au de a face cu un „terorist”, deși gestul acestuia de a nu-și preda arma, era normal într-o situație de luptă și în cazul în care este de presupus că a fost instruit de cel care i-a dat în primire arma că trebuie să o apere cu prețul vieții. Dr. Marius Scarlet, care este convins și în ziua de azi că a avut de a face cu un „terorist” autentic, a declarat că, în nici un caz, rana cu care l-a internat el pe Cristian Lupu nu ar fi putut să-i provoace moartea. Declarația a fost susținută de cea a doctorului Petre Panaitiu.

(Fișa medicală cu nr. 21714, pe care este trecut numele, vârsta și domiciliul internatului, atestă internarea lui Cristian Lupu în Spitalul de urgență la ora 10,00 în dimineața zilei de 23 decembrie, cu diagnosticul: „plagă prin împușcare umăr stâng și plăgi multiple mâna stângă”. Pe aceeași fișă, o zi mai târziu, scrie: „șoc traumatic, șoc hemoragic, insuficiență respiratorie și circulatorie acută, deces intervenit la ora 21,30 în ziua de 24 decembrie 1989″. La internare tensiunea și pulsul sunt normale, nu se specifică decât starea de agitație psiho-motorie maximă și agresivitatea. În continuare, la ora 17,45 apar notate observații post-operatorii. Este menționat faptul că bolnavul fusese operat cu anestezie totală de către dr. chirurg ortoped Marius Scarlet, medic de gardă, asistat de dr. Petre Panaitiu și anestezist Mihai Vasilescu. Șeful echipei de gardă care a efectuat epicriza era Eugen Subțirică. Nu înțelegem de ce, pentru o rană la umăr s-a folosit narcoza totală. Audiați, medicii a căror nume apare pe fișă au declarat că nu au efectuat nici o operație. Dr. Marius Scarlet, care-și aducea perfect aminte de tânăr, a spus că a efectuat doar toaleta chirurgicală a rănii la camera de gardă și că bolnavul a fost tratat corespunzător anti-șoc. În fișa medicală a lui Cristian Lupu nu există fișa de operație.)

În ziua de 23 decembrie 1989, în jurul orei 12,00, directorul Petre Anton de la Centrul de Calcul a fost sunat de către maiorul de securitate Condoiu care, în acea vreme, răspundea de Ministerul Minelor din partea DSS. Acesta s-a informat cu privire la Cristian Lupu, dacă este angajat al unității, ce fel de om este și, totodată, a anunțat că acesta a fost rănit și este suspectat că ar fi terorist. În acest timp Cristian Lupu a fost mutat de la etajul II, unde fusese internat inițial, la alt etaj și s-a lansat zvonul că, la internare, nu a avut asupra lui nici un act, numai un pistol (deși mai târziu, familiei i se vor returna, sub semnătură, de către col. dr. Meclea, buletinul de identitate, alte legitimații de serviciu sau pentru diverse biblioteci aflate în portofelul acestuia, un lănțișor de aur și un medalion). Colegii de servici, imediat după telefonul mr. Condoiu, au plecat la spital să-l viziteze, însă nu au fost lăsați să intre. În schimb, operatorul Dan Vasile le-a arătat o fotografie, obținută de la Agerpres, în care Cristian Lupu este întins într-un pat și este păzit de un ostaș. Aceasta este fotografia care va apărea ulterior în albumul „Cronica însângerată a Bucureștiului în revoluție”, editat de către redacția „Tineretul liber” (fostă „Scânteia tineretului”) și la Televiziune pentru serialul consacrat revoluției. Suspiciunea noastră este că această fotografie și poate și altele de acest fel au fost făcute intenționat în scopul de a se acredita ideea că „teroriștii” există și chiar au fost prinși. Trebuie să menționăm, însă, că spitalele nu au fost păzite deși, de la un moment dat, medicii au început să anunțe că internați cu răni ușoare încep să moară, în mod suspect, după 24 ! 48 de ore.

(Maria Ilie, soră la serviciul reanimare, a fost cea care a anunțat familia că Cristian Lupu a murit în ziua de 25 decembrie la ora 04,00. În fișă  a fost notată ora morții ca fiind 21,30 în 24 decembrie 1989. Familia a vrut să recupereze cadavrul, să-i facă o înmormântare creștinească, dar acesta nu a figurat în evidența Morgii în 25 decembrie 1989. Cadavrul lui Cristian Lupu nu a figurat nici între cele 400 de corpuri luate în evidență la IML Vitan-Bârzești. În ziua de 27 decembrie 1989, Centrul de Calcul a emis adresa nr. 2271 prin care a cerut Spitalului de urgență să permită unei delegații de 2 colegi să elucideze cauza reală a morții lui Cristian Lupu, dat fiind faptul că se cunoștea că fusese internat cu o rană nesemnificativă. Nu s-a dat curs acestei cereri. Cadavrul lui Cristian Lupu a fost găsit de către familie de abia în dimineața zilei de 27 decembrie 1989 la Institutul Medico-Legal. Era trecut în evidență ca neidentificat. Pe trupul gol cineva a scris cu o carioca neagră „terorist”. De corp erau prinse și două bilete. Ele au fost atașate de la Spitalul de urgență. Pe primul scria „nr. 139″, „T” și „neidentificat”, pe al doilea „73″, „neidentificat”, „25 ! 30 ani”, „decedat 25.XII”, „139″ și „T”. Cauza declarată a morții, în lipsa unei fișe: „inima a cedat după cea de-a doua intervenție chirurgicală”. Corpul a sosit la IML într-un grup de cadavre expediate de la Spitalul de urgență. În 28 decembrie familia a obținut acte de la Spitalul de urgență prin care s-a atestat că suspectarea ca „terorist” a lui Cristian Lupu a fost o greșeală, că acest caz a fost cercetat de către colonelul Ghircoiaș de la IGM (ulterior arestat pentru implicare în arderea cadavrelor de la Timișoara la crematoriul „Cenușa”) și „suspectului nu i s-a putut reține în sarcină nici o activitate teroristă”.)

Cristian Lupu a murit pe patul de spital așa cum s-a văzut în emisiunea d-lui Mihai Tatulici. Deși a fost filmată cu video-camera, de pe casetă a dispărut, la difuzare, data și ora filmării la care s-a făcut înregistrarea. În schimb familia a făcut rost de o copie a acestui film în care, pe banda sonoră, nu apare vocea care acuză de terorism un muribund ci zgomotul ambiant al unui salon de spital, cu șoaptele surorilor, cu clinchetul de instrumente etc. Cel care a realizat filmarea și a înregistrat acuza de terorism pe banda sonoră a casetei este regizorul Ion Cărmăzan. Prieten cu Matei Firică, fiul directorului Spitalului de urgență, regizorul Cărmăzan a putut pătrunde, prin această relație, în spital și să filmeze. Precizăm că în salonul unde a fost internat Cristian Lupu, în data de 24 decembrie 1989, au fost mai multe echipe de filmare, toate atrase de vestea capturării unui „terorist”. Pe una dintre aceste casete filmate în 24 decembrie 1989, la ora 11,00, apare Cristian Lupu înconjurat de personal medical și un tânăr care, agitați, îl întreabă cine este, cine i-a dat arma și cine l-a trimis să omoare oameni. Pe această casetă, până la ora 11,30 apare Cristian Lupu răspunzând greoi la întrebări: își spune numele, afirmă că arma i-a fost dată de un general de la Otopeni, la Televiziune. Și altceva nimic. Neagă că ar fi omorât oameni sau că ar fi terorist. Cere apă și pare sfârșit. Este legat de pat cu feșe. În același salon se mai află un alt „terorist” imobilizat. Acesta spune, fără să ezite, unitatea militară din care face parte, numele comandantului său, de unde vine și-și dă adresa. Personalul spitalului este isterizat, nu vor să creadă nimic și îi amenință că îi omoară „dacă nu spun tot”. Acesta este rezultatul isterizării continue făcute de către Teodor Brateș și compania de zgomot a lui Ion Iliescu din studiourile Televiziunii și Radioului public!

Revenind la faptul că nici unul dintre medicii specificați în fișă nu a recunoscut că ar fi participat la vreo operație ca cea descrisă ca efectuată asupra lui Cristian Lupu și la faptul că trupul acestuia nu a prezintat nici o urmă de incizie în acest sens, rezultă că cel care a întocmit fișa a făcut-o, ulterior consumării decesului lui Cristian Lupu și fără știrea medicilor. În orice caz era vorba despre o persoană avizată asupra termenilor folosiți în spital și asupra unde și ce anume trebuie să scrie pentru ca falsul să se apropie cât mai mult de realitate. Doctorii au afirmat că, sub presiunea numărului mare de „teroriști” anunțați prin radio și Televiziune că ar fi internați la ei în spital, au cerut sprijin pentru ca unitatea să fie păzită, crezând, în mod sincer, că acești „teroriști” fie vor fi eliberați de colegii lor, fie uciși pentru a nu putea fi interogați, fie linșați de către civilii care pierduseră pe cineva apropiat lor. Cu toate acestea, cererii lor nu i s-a dat curs. Ca urmare, au declarat că numai în Spitalul de urgență au existat aproape 100 de asemenea cazuri ciudate, în care persoane rănite ușor au decedat după 24 ! 48 de ore din motive necunoscute dar fără nici o legătură cu rana sau rănile cu care fuseseră internate.

Trebuie să ne dea de gândit, în modul cel mai serios, nenumăratele dispariții anunțate în epocă și cereri de ajutor în depistarea sorții copilului unor familii disperate. Reproducem o astfel de cerere (există mai multe de acest fel, referitoare la militari în termen care au dispărut la București, Brașov, Sibiu și pe care le-am documentat urmărind anunțurile de dispariții de persoane publicate în presa vremii). Dacă la civili te gândești că, nefiind identificat cadavrul, s-ar putea ca nimeni să nu se mai intereseze de el, la militari nu ne putem pune problema la fel. Militarii în termen sunt într-o evidență foarte strictă și dispariția unuia dintre ei, în mod nejustificat, pune în mișcare, în primul rând, justiția militară cel puțin sub acuzația de dezertare. Dar când unitățile militare din care fac parte nu vor să dea relații despre soarta acestor militari atunci, coroborând cu tragicul caz prezentat, ne punem întrebarea (și ne dăm răspunsul, din păcate, afirmativ) dacă nu s-a profitat până și de morți în încercarea disperată de a crea „teroriști”. Facem precizarea că toți acești dispăruți sunt din zone izolate ale țării, din sate aflate în afara rutelor circulate, fără legături lesnicioase cu Capitala.

(„Subsemnații Stoica Kalman și Csirke Terez, domiciliați în comuna Ceaușu de Cîmpie nr. 155, jud. Mureș, vă rugăm din suflet a ne ajuta pentru a afla ce s-a întâmplat cu fiul nostru Stoica Attila, în vârstă de 22 de ani, care satisfăcea stagiul militar la UM nr. 02644, batalion Cerna-Vodă. Interesându-ne la unitate ne-au informat că a fost trimis la București, alte relații nu ni s-au putut da. Deși am mers de două ori la București, nu am putut afla nimic. Vă trimitem alăturat și fotografia fiului nostru pentru a fi publicată, poate așa veți putea culege informații. Sunteți singura noastră speranță, deoarece din luna noiembrie nu mai avem vești de la fiul nostru care trebuia să se elibereze din armată la 18 ianuarie 1990. Cu lacrimi în ochi și cu mare durere în suflet”.)

Cine s-a ocupat de această diversiune? Cine eticheta teroriști printre răniți? Și cine ucidea? Și mai rămâne o întrebare pentru d-l Mihai Tatulici: domnia sa a făcut parte din colectivul care a redactat albumul amintit mai sus, album care conține datele reale despre Cristian Lupu, cu specificația că a fost confundat cu un „terorist”. Atunci de ce a mai prezentat pe post filmul care, chipurile, „proba” existența „teroriștilor străini”, implicați în Revoluția română? Cui i-a folosit această dezinformare? Sunt întrebări la care voi încerca să răspund în volumul III al acestei lucrări. NB: în anul de grație 1998, împreună cu regretatul comandant al Procuraturii Militare Cluj, colonel de justiție (r) Tit-Liviu Domșa, am fost chemați la București, la Direcția Generală a Procuraturilor Militare unde ni s-a transmis, în clar, de către generalul Mugurel Florescu (un artizan al mușamalizării crimelor din 1989) că „ar fi cazul să înțelegem”: „nici măcar Istoria nu va consemna existența acestor oameni”. În susținerea volumului III al acestei cărți (încă nescris), am pornit prin a monitoriza toate cazurile de dispariție anunțate în presa vremii cu privire la militari în termen în perioada decembrie 1989 ! decembrie 1990. Am avut câteva surprize de proporții, iar Nenea Titi, cum îi spuneau cunoscuții colonelului Tit-Liviu Domșa, prin conexiunile sale ajunsese să demonstreze clar că „teroriștii” erau trupe ale Direcției de Informații a Armatei, iar cei descoperiți ca fiind „dispăruți”, militari în termen care, niciodată, nu au fost declarați dezertori (deși dispăruseră!), au fost victime ale acțiunilor operative ale acestor „specialiști”. Cu privire la acești dispăruți trebuia „să înțelegem” că „nici măcar Istoria nu [le] va consemna existența”. Din păcate, între timp, Nenea Titi a murit, răpus de un cancer, iar eu am cam depus armele.

DESPRE RĂZBOIUL INFORMAÅ¢IILOR. Așa cum diversiunea este o parte a dezinformării, la fel aceasta este parte componentă a războiului informațiilor. Tratez, sub rezerva sărăciei de concepte și (culmea!) informații, acest subiect deoarece în perioada de după 22 decembrie 1989 e sigur că România a avut parte de un asemenea tip de război. Și, dacă elimin din ecuația Revoluției române intervenția străină (asupra căreia, deocamdată, nu mă pot pronunța ! mă refer la perioada de după 22 decembrie 1989), acest război a existat și s-a consumat între părți ale factorilor de decizie români ! implicate în lupta pentru puterea „abandonată”, sub presiunea străzii, de către clanul Ceaușescu.

Cei care au studiat fenomenul, care în perioadele zise „de pace” se poartă sub numele de război economic, disting trei aspecte în derularea „conflictului”: a ști tu însuți, a-l împiedica pe celălalt să știe și a-l face să dețină cunoștințe deformate (aceasta este categoria războiului informațiilor unde se înscrie, ca metodă, dezinformarea). Avem, deci, trei războaie într-unul singur: războiul pentru informație, războiul prin informație și războiul contra informației. Totul se rezumă la maniera în care este prezentată informația, pentru a crea efectul dorit al acesteia. După Alvin și Heidi Toffler (vezi „Război și anti-război”, București, Editura Antet, 1995), există (în cadrul războiului informațiilor) șase mijloace de „înșelare a spiritelor” (noi am spune, raportat la evenimentele de după 22 decembrie 1989 din România, de „încingere” a spiritelor): acuzația de atrocități („teroriștii” care „trag din orice poziție”, „atacă orfelinate și grădinițe” etc. ! vezi și cadavrele dezgropate din cimitirul săracilor din Timișoara); dilatarea hiperbolică a mizelor (ori „ei”, „teroriștii”, ori „firava noastră democrație” etc.); satanizarea sau dezumanizarea adversarului (Silviu Brucan despre „teroriști”: „Ei au depus un jurământ să-l apere pe dictator până la moarte și numai când călăul a fost executat au început să se predea masiv. Nu toți, însă, și mai există pericole…” etc.); polarizarea acțiunilor (de genul: „cine nu este cu noi este împotriva noastră” etc.); invocarea unei sancțiuni divine („Dumnezeu, în decembrie 1989, a fost român” etc.); metapropaganda (sau discreditarea propagandei și argumentelor adversarului, aruncând suspiciunea asupra oricărei afirmații a acestuia). În mod cert cititorul a găsit suficiente elemente cu privire la decembrie 1989 care să se încadreze în tiparul expus mai sus.

http://sareinochi.com/

Leave a comment