Lipsa încrederii în propriile puteri ! adevărata criză a Occidentului

Cu ce-am început noi anul 2011 și cu ce suntem pe cale să-l încheiem? Cu Islam și lipsă de încredere în forțele proprii. Tunisia, Egipt, Libia sunt trei țări care au scăpat de dictatorii lor „legitimi” pentru a se procopsi cu „frățiile musulmane”, niște băieți care iubesc democrația din adâncul a tot ceea ce mai rămâne de curățat de pe caldarâm după ce le explodează emisarii. După valurile de sânge împrăștiate pe străzile și piețele din Kabul, Bagdad, Teheran, Cairo, Tripoli șamd și miile de hârburi pe patru roți convertite-n bombe artizanale (fără taxe de poluare), s-a spulberat (odată cu bisericile aruncate în aer de acest Crăciun în Nigeria) deșarta speranță că lumea islamului se poate liberaliza/democratiza, că ar putea exista vreodată stabilitate în lumea arabă ! nu câtă vreme singura lor resursă va fi petrolul, iar religia impusă cu forța: islamul. Este ca și cum ai cere relansare economico-financiară în Grecia și clasă politică decuplată de mafia capitalismului de cumetrie în România.

Vă puteți închipui că până și Transnistria a scăpat de cel de-al cinci-lea mandat al lui Igor Smirnov, că alegerile au fost câștigate (citez și mă minunez) de către „opozantul Evgheni Sevciuk” care „l-a învins pe pe candidatul sustinut de Moscova, Anatoli Kaminski”? Nu știu ce lampă a lui Aladin a fost frecată de ne-am procopsit în acest an pe cale să treacă cu „Duhul Libertății” ! până și Rusia nu mai este la adăpost de acesta: dovadă stau zecile de mii de manifestanți anti-Putin care și-au găsit profet/purtător de cuvânt în Mihail Gorbaciov (artizanul Perestroikăi și al asasinării lui Ceaușescu de Crăciun, prin intermediarul Ion Iliescu). Dar ce folos, că nu democrația, ci naționalismul, panslavismul și fanatismul religios îi animă pe mult prea mulți dintre aceștia.

În timp ce americanii se retrag din Irak și Afganistan, bomba atomică iraniană devine tot mai vizibilă, la fel ca cele din din arsenalul Pakistanului, o țară pe cale de re-islamizare după eșuarea tentativei americane de democratizare a universului arab și musulman. Despre bomba atomică nord-coreeană nu mă pronunț ! acolo sunt chinezii să hotărască dacă le este de folos sau nu.

Și că am ajuns să vorbim despre chinezi, unii văd în ei viitorul, alții declinul economiei mondiale. Motiv pentru care europenii (care nu și-au permis un război în Irak, de al cărui petrol au depins total economic ! dar nu au avut încotro și au trebuit să joace după cum li s-a cântat) par a se îndepărta de SUA (deși economia acestora dă semne să-și revină durabil) și să se dea pe mâna unor alianțe cu statele BRIC, cu Rusia și mai cu seamă cu noul „Everest economico-financiar al lumii”, care este China ! cu un regim totalitar clădit pe represiune și frică unde se clonează întreaga tehnologie occidentală transferată acolo din lăcomia celor care conduc multinaționalele.

Dar cât se va mai menține autoritatea regimului de la Beijing? Optimiștii sunt tentați să declare/susțină că nici o tiranie nu este veșnică ! că „primăvara arabă” (cel mai recent exemplu) a demonstrat acest lucru. Deh, după 40 ! 50 de ani de huzur a dictatorilor, aceștia au fost înlocuiți, cu ajutorul de neprecupețit al rețelelor de socializare, cu apropiații acestora (la fel ca și în România). Este evidentă incapacitatea revoltaților de a obține mai mult decât debarcarea regimurilor dictatoriale. De ce? Păi, la fel ca și în România anului 1989 ! cine să dea de mâncare, apă, căldură și electricitate „poporului” dacă nu cei care știu cum funcționează rețelele de distribuție. Când acestea au fost centralizate/monopolizate, iar serviciile de distribuție țin de apăsarea sau nu a unui buton, de deschiderea sau nu a unei valve, de semnătura din vârful unui stilou sau pix, la ce altceva să te aștepți? Când lumea „dictatorilor” este în afaceri „frățești” cu cea a „democraților” și toată lumea se cunoaște cu toată lumea, doar respectarea semnăturilor de pe contracte îi ține în viață pe primii și în TOP-ul Forbes pe ceilalți. Iar morala nu ține loc de foame, iar dizidenții sunt o cifră statistică de pe urma cărora vor încasa niște bani ceva fundații de caritate, la fel ca și după maidanezi, balenele albastre, copacii din zona ecuatorială și aurul de la Roșia Montană. Să-mi fie scuzat cinismul, dar cine ajunge primul la resurse rade totul ! fie că-i vorba despre petrol, mână de lucru ieftină, idee de salvare a calotelor glaciare, wolfram, aur, sau căinarea drepturilor și libertăților civile ale celor oprimați. Adevăru-i că, în numele „democrației” suntem în budă atâta vreme cât spiritul libertății și al datoriei civice devine tot mai anemic. Cu izvorul de muncă în migrație după mâna de lucru ieftină, cu un cult al vânzării de nimic din „servicii” sau datoriile altora, Occidentul este departe de a redescoperi resursele care i-au conferit cândva măreția (nimic fără Dumnezeu, nimic fără muncă!). Problema Occidentului nu este numai cea a crizei datoriilor, ci cea a încrederii în capacitatea sa de redresare. Națiunile au impresia, exact ca și oamenii care le alcătuiesc, că există salvare individuală. No, așe ceva nu se egzistă!

http://sareinochi.com/

 

Leave a comment