26/09/2017

Primarul din Rodna Alexandru Năşcan: Sunt dovezi că bărbatul reţinut în cazul copilului găsit mort ar fi homosexual

Primarul localităţii Rodna, Alexandru Năşcan, afirmă că între băiatul de 11 ani găsit mort într-o gară şi bărbatul reţinut ca principal suspect în acest caz exista o relaţie mai veche, fiind găsite “diverse dovezi” că suspectul “ar fi homosexual”.

Primarul din Rodna, Alexandru Năşcan, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că suspectul reţinut în cazul copilului găsit mort în gară, Nicolae T. (31 de ani), provine dintr-o familie dezorganizată, ambii părinţi ai bărbatului fiind decedaţi.

“El locuia împreună cu un frate al lui. Sunt trei fraţi în total, doi băieţi şi o fată, cea din urmă fiind plecată în Italia. Nu avea loc de muncă, lucra pe la oameni prin sat, mai şi consuma alcool, dar nu era violent. Ambii părinţi au murit în urmă cu mulţi ani. Vă daţi seama cum au crescut cei trei şi ce educaţie au putut primi”, a spus primarul.

Alexandru Năşcan a declarat că în timpul anchetei poliţiştii au aflat că în ajunul Anului Nou bărbatul se întâlnise cu băiatul la locuinţa bunicului acestuia, după care au mers împreună la altă petrecere care s-a ţinut în zona Gării Rodna Veche, în apropiere de care a fost găsit şi cadavrul copilului, dezbrăcat de la brâu în jos şi cu urme de agresiuni.

“Exista o relaţie între ei. Acest lucru a devenit evident în timpul anchetei. Şi vorbim de o relaţie mai veche. Poliţiştii au găsit la tânărul de 31 de ani diverse dovezi că ar fi homosexual, iar legiştii urme de deflorare cicatrizate la băiatul decedat. În seara respectivă nu au întreţinut relaţii sexuale, dar existau semne mai vechi. Noi nu ştiam până acum despre Nicolae T. să fie homosexual, dar tot ce e posibil. Nu avem cum şti orientările sexuale ale tuturor. El nu a recunoscut fapta în timpul anchetei, dar era foarte agitat, nu a mâncat, nu a dormit, iar criminaliştii şi-au dat seama că ceva nu e în regulă cu el. Ceilalţi suspecţi nu s-au comportat aşa”, a declarat Năşcan.

Potrivit sursei citate, şi băiatul de 11 ani provenea dintr-o familie cu probleme, tatăl copilului aflându-se în închisoare pentru crimă.

“În urmă cu zece ani, tatăl băiatului decedat l-a omorât pe paznicul Primăriei Rodna. L-au închis pentru 20 de ani. Mama a rămas acasă şi creşte singură cinci copii, trei dintr-o relaţie şi doi din alta. Sunt familii dezorganizate, fără locuri de muncă, în care se consumă alcool”, a declarat Năşcan.

Un băiat în vârstă de 11 ani a fost găsit mort, duminică, în gara Rodna Veche din Bistriţa-Năsăud, cu urme de agresiuni, copilul fiind dezbrăcat de la brâu în jos.

Iniţial, poliţiştii au susţinut că băiatul a fost găsit de tatăl său, însă primarul comunei Rodna a declarat, marţi, că, de fapt, la 112 a sunat un bărbat care se afla într-un tren şi a văzut cadavrul lângă linii.

“E posibil să se fi creat confuzie atunci, pe moment. Vă garantez că tatăl copilului e în închisoare”, a spus Năşcan.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de Revelion, într-un canton dezafectat din apropierea staţiei CFR Rodna Veche a fost organizată o petrecere, copilul fiind văzut ultima dată în jurul orei 3.00.

Potrivit declaraţiilor date Poliţiei de către familia băiatului, acesta plecase de acasă cu uratul sâmbătă seară, în ajunul Anului Nou, şi nu s-a mai întors.

În urma necropsiei s-a stabilit că moartea copilului a fost “violentă şi s-a datorat şocului hipotermic în condiţiile expunerii la frig”.

“Cadavrul avea leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire repetată cu sau de un corp dur, iar în cazul supravieţuirii ar fi necesitat pentru vindecare 21-23 de zile de îngrijiri medicale”, se arăta într-un comunicat de luni al Poliţiei Bistriţa-Năsăud.

Marţi, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud au anunţat că în urma cercetărilor făcute de poliţişti în cazul copilului a fost identificat un suspect principal pentru comiterea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, fiind vorba despre un bărbat de 31 de ani, din Rodna. El este suspectat că, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, în urma unui conflict verbal, i-a aplicat mai multe lovituri băiatului, după care l-a abandonat în stare de inconştienţă lângă calea ferată, unde a fost găsit decedat.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările în acest caz continuă, ancheta fiind realizată de Inspectoratul de Poliţie Transporturi Cluj – Biroul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud.