22/05/2012

În 2011, aproape 300 de copii au fost îngrijiţi în creşele ce ţin de Primăria municipiului Bistriţa

Primăria municipiului Bistriţa gestionează, prin Direcţia Municipală de Sănătate, activitatea a patru creşe. În cursul anului trecut, aproape 300 de copii au beneficiat de îngrijiri în cele patru unităţi specializate. Numărul locurilor în cele patru creşe este de 283, toate fiind ocupate, deşi frecvenţa ocupării paturilor a fost de 90 – 95%. Mai trebuie spus că, pe lângă programul obişnuit în cele patru creşe, micuţii au beneficiat şi de consultaţii medicale, numărul acestora ridicându-se la 668.

Activitatea în cadrul tuturor creşelor a vizat organizarea şi asigurarea unui regim raţional de viaţă în vederea dezvoltării normale somatice şi psihomotorii a copiilor.

În acest sens se are în vedere asigurarea unui microclimat corespunzător, a alimentaţiei raţionale corespunzătoare vârstei din punct de vedere caloric, cantitativ şi calitativ prin întocmirea zilnică de meniuri, asigurarea unui program educativ complex, adaptat fiecărei grupe de vârstă în vederea stimulării dezvoltării fizice şi psihice, respectiv însuşirii deprinderilor igienice adecvate vârstei.

În aceeaşi ordine de idei, se efectuează zilnic triajul epidemiologic al copiilor care frecventează creşa, urmărindu-se starea lor de sănătate şi depistarea oricărei boli infecto-contagioase, se urmăreşte evoluţia parametrilor fizici şi psihomotrici a copiilor din creşe cu ocazia controalelor periodice, se acordă primul ajutor şi îngrijirile medicale necesare în caz de îmbolnăvire, până la internarea copilului într-o unitate spitalicească sau trimiterea copilului la domiciliu.

Sursa: www.primariabistrita.ro/portal

Nunti Azzuro Bistrita
Fara comentarii. 55 vizualizari.