În urmă cu mai bine de o săptămână, mai precis pe 5 ianuarie, în localitatea Uriu s-a produs un grav accident de circulaţie. Două femei au fost pur şi simplu spulberate de un şofer care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Acesta a pierdut controlul volanului şi le-a accidentat pe cele două femei.
Una dintre ele, în vârstă de 63 de ani a fost transportată la o clinică din Târgu Mureş, ea fiind în stare foarte gravă. Victima a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, comoţie cerebrală, plagă la arcadă şi leziuni la torace. Ea a fost transportată până la limita cu judeţul Mureş de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud şi de acolo a fost preluată de un alt echipaj din judeţul vecin şi dusă la Clinica de Neurochirurgie din Târgu Mureş. Cu toate eforturile medicilor mureşeni, femeia a pierdut ieri lupta cu viaţa. Rănile sale au fost prea puternice şi organismul său a cedat. Femeia, care se numea Maria Macarie va fi condusă pe ultimul său drum duminică, 15 ianuarie.
În privinţa celei de-a doua femei accidentate, de 68 de ani, aceasta a suferit răni mai uşoare şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bistriţa-Năsăud.
Potrivit poliţiştilor care anchetează accidentul, şoferul care a provocat accidentul are 32 de ani şi este din Bistriţa. El circula spre Dej şi nu era băut, pe numele lui fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală gravă şi ucidere din culpă.














