Protestele de la Bistrița, catalogate ca având grad mediu de risc

Sute de oameni au ieșit în stradă în zilele de 15 și 16 ianuarie 2012 protestând și arătându-și nemulțumirea față de actuala putere și de felul în care este condusă țară.

Jandarmii au fost nevoiți să asigure măsurile de ordine publică, motiv pentru care în ambele zile, circa 25 de jandarmi au fost prezenți în mulțime.

Conform estimărilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, în 15 ianuarie circa 400 de persoane au protestat, iar în data de 16 ianuarie alți 500 de protestatari au ieșit în stradă.

Colonelul Ionel Cimuca, șeful IJJ BN, spune că în niciuna dintre zile nu au fost înregistrate evenimente nedorite. Bistrițenii au protestat pașnic și din acest motiv nu au fost plicate nici amenzi. Conducerea IJJ BN a catalogat protestele de la Bistrița ca având un grad mediu de risc.

Ionel Cimuca mai spune că niciunul dintre protestatari nu a vrut să își asume responsabilitatea și să nu a dorit să vorbească în numele protestatarilor.

Bistrițenii sunt așteptați și astăzi să iasă în stradă iar forțele de ordine vor asigura măsurile necesare pentru ca protestele să nu degenereze.

Leave a comment