Cabinetele școlare stomatologice au acordat anul trecut mii de consultații

La Bistrița, în prezent funcționează cinci cabinete școlare stomatologice care au fost dotate cu aparatură de ultimp generație.

Anul trecut, Primăria Bistrița a cuprins pe lista de investiții dotarea celor cinci cabinete din școli. Municipalitatea a achiziționat cinci scaune stomatologice care au fost amplasate în cabinetele din școli precum Colegiul Național Liviu Rebreanu, Colegiul Național Andrei Mureșanu, Colegiul Tehnic Infoel, Grup Școlar Grigore Moisil și Școala Generală numărul 4. Pentru achiziția celor 5 scaune, Primăria Bistrița a alocat un buget de 64.500 de lei.

Cele cinci cabinete stau la dispoziția celor 12.301 elevi din municipiu, în timp ce elevii din cartierele aparținătoare Bistriței, în număr de 1.282, primesc îngrijirile de specialitate la cabinetul stomatologic din cadrul Direcției Municipale de Servicii Sociale Bistrița, situat pe strada Dornei.

Conform unui raport realizat de Direcția Municipală de Sănătate din cadrul Primăriei Bistrița, în cursul anului trecut, numărul consultațiilor efectuate în aceste unități medicale s-a ridicat la 5.299, în timp ce numărul tratamentelor a fost de 7.967.

Leave a comment