22/05/2012

DIPSA: Bebeluş de două luni la spital cu arsuri, după ce patul în care se afla a luat foc

Un bebeluş de două luni dintr-o localitate bistriţeană a suferit arsuri grave după ce pătuţul în care se afla a luat foc, cel mai probabil din cauza unei ţigări rămase într-o scrumieră.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan, a declarat că din primele cercetări s-a stabilit că bebeluşul, din localitatea Dipşa, a fost lăsat nesupravegheat, iar pe pătura pe care o avea pe pătuţ a căzut scrum de la o ţigară aprinsă rămasă în scrumieră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gorgan a spus că Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz, fiind vorba despre vătămare corporală gravă.

Un echipaj de terapie intensivă mobilă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud l-a transportat pe bebeluş până la Reghin, iar de acolo copilul a fost preluat de un echipaj din Mureş.

Copilul, care a suferit arsuri de gradele 2, 3 şi 4, a fost transportat la o clinică de specialitate din Târgu-Mureş.

 

Nunti Azzuro Bistrita
Fara comentarii. 72 vizualizari.