23/05/2012

De două săptămâni, bistriţenii tot ies în stradă

Astăzi se împlinesc două săptămâni de când bistriţenii ies zilnic în stradă pentru a îşi spune nemulţumirile şi a scanda lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale.

A devenit deja un obicei pentru câţiva oameni să fie prezenţi zi de zi în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud. Şi în acestă seară cel mult 50 de manifestanţi au luat parte la proteste.

Numărul celor care au ieşit să protesteze a scăzut drastic faţă de săptămâna trecută, când au existat zile în care chiar 500 de bistriţeni au luat parte la manifestaţii.

Chiar dacă sunt puţini şi afară este frig, protestatarii nu ţin cont de aceste lucruri şi spun că se vor aduna şi mâine în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud.

În cele două săptămâni, la Bistriţa nu au fost înregistrate incidente, nefiind aplicată nicio sancţiune.

Nunti Azzuro Bistrita
Fara comentarii. 44 vizualizari.