Un bistriţean, Ciprian Flore, este nemulţumit de modul în care a acţionat un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud şi îl acuză pe acesta de abuz în serviciu.
Ciprian Flore povesteşte că “în data de 25 ianuarie, în jurul orei 23:10, mă aflam în maşină alături de alţi doi colegi de muncă. Ne întorceam de la serviciu, eu fiind cel care se afla la volanul maşinii. În timp ce eram la intersecţia dintre strada Eroilor cu strada Ion Slavici, în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată, deşi aveam prioritate de trecere, un echipaj de poliţie, fără a avea în funcţiune nici semnalele luminoase şi nici cele acustice, mi-a tăiat calea. Primul instinct a fost să pun frână, pentru că altfel aş fi intrat direct în maşina de poliţie, după care am dat două flash-uri, însă, din reflex. Din acest motiv, la scurtă distanţă după acest incident am fost oprit de acelaşi echipaj care nu îmi acordase prioritate de trecere. Un agent de poliţie a coborât din maşină şi după ce mi-a verificat toate actele mi-a dat amendă pentru că nu aveam centura de siguranţă. Am fost amendat cu 140 de lei”.
Însă, Ciprian Flore nu contestă amenda pe care a primit-o, recunoscând că nu purta centura de siguranţă, motiv pentru care are de gând să plătească amenda. Alta este nemulţumirea sa. Bărbatul vrea ca agentul de poliţie care i-a tăiat calea fără a îi acorda prioritate să fie tras la răspundere, pentru că, în opinia sa “este absurd ca tot tu să încalci legea şi apoi tot tu să o aplici”.
Ciprian Flore spune că există doi martori care pot relata cum s-au produs evenimentele în seara zilei de 25 ianuarie, fiind vorba despre cei doi pasageri din maşină. Unul dintre aceştia, Marius Buzilă, a declarat că “ceea ce a făcut poliţistul este un abuz. El s-a folosit de hainele de poliţist pentru a ne sancţiona, motivând că el avea prioritate pentru că era în misiune. Însă, nu avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune”.
Atât cel care a fost amendat, cât şi martorul său sunt dispuşi să se consulte cu un avocat pentru a vedea dacă există vreo cale prin care să li se facă dreptate, întrucât, susţin ei că “aşa cum s-a întâmplat în cazul nostru, altă dată echipajul poliţiei ar putea accidenta pe cineva motivând că sunt în misiune”.
Întrebat despre acest aspect, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan, a declarat că “noi nu am primit nicio sesizare din parte bărbatului care reclamă abuzul. Însă, ne sesizăm din oficiu şi vom efectua cercetările de rigoare pentru a stabili circumstanţele în care s-au produs evenimentele în data de 25 ianuarie. Există într-adevăr un proces-verbal întocmit pe numele şoferului maşinii, însă, acesta cere ca agentul de poliţie să fie sancţionat pentru neacordare de prioritate. Acum noi vom efectua cercetările şi în funcţie de acestea vom lua măsurile care se impun”.



















