25/09/2017

Bistriţa-Năsăud, sub cod portocaliu de ger

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ger pentru cea mai mare parte a ţării, valabilă în intervalul 30 ianuarie – 3 februarie, în această perioadă temperaturile minime ajungând la valoarea de minus 27 de grade, transmite Mediafax.

Acertizarea cuprinde şi judeţul Bistriţa-Năsăud.

Astfel, de luni până vineri, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea vremea se va menţine geroasă, mai ales nopatea şi dimineaţa, potrivit avertizării emise de meteorologi.

Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -27 şi -17 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.

În Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei vântul va avea viteze ce vor atinge la rafală 40 – 50 kilometri pe oră, accentuând senzaţia de frig. Indicele de răcire IR va coborî sub pragul critic de -32 de unităţi.

Totodată, meteorologii au emis o avertizare Cod galben pentru acelaşi interval, valabilă pentru Crişana şi Banat, unde noaptea, temperatura va coborî sub -10 grade.