În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Bistriţa-Năsăud, care s-a desfăşurat astăzi în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ, primarii unităţilor administrativ-teritoriale care au fost prezenţi au avut posibilitatea să spună ceea ce îi doare.
Prefectul i-a ascultat pe fiecare în parte şi a încercat să găsească soluţii la problemele lor.
Unul dintre primarii care a luat cuvântul a fost Vasile Găurean de la Galaţii Bistriţei. Acesta s-a arătat nemulţumit de atitudinea preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu, pe care l-a criticat dur.
“Acest om, de patru ani de zile îşi permite să îşi bată joc de 30 de comunităţi conduse de primari care au altă culoare politică decât cea a sa. Unii dintre colegii mei s-au îmbolnăvit din această caută, alţii au murit. Eu personal m-am îmbolnăvit când am văzut cum au fost împărţiţi banii proveniţi din unele sume defalcate din TVA şi din impozitul pe venit” a precizat primarul.
Acesta a cerut prefectului Cristian Florian să dea o dispoziţie prin care să schimbe denumirea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. “Propun ca în loc de Consiliul Judeţean să se numească SRL Liviu Rusu pentru că acest om îşi permite să lase sute de mii de locuitări în întuneric, în vreme ce în comunele cu aceeaşi culoare politică există becuri la fiecare stâlp de iluminat”.
Mai mult, primarul Îl acuză pe Liviu Rusu că prin atitudinea sa blochează anumite proiecte europene. “Ne blochează proiectele europene pentru că dacă nu avem bani nu putem întocmi studii de fezabilitate” a mai adăugat Vasile Găurean.
În încheiere primarul comunei Galaţii Bistriţe a ma completat că “eu sunt primar de 22 de ani, dar niciodată nu a fost un preşedinte care să îşi bată joc de oameni. Liviu Rusu suferă de două boli incurabile – aroganţa şi lipsa bunului simţ”.
În replică, prefectul Cristian Florian deşi a refuzat să comenteze această dispută cu iz politic, l-a asigurat pe primar că va avea o discuţie cu Liviu Rusu.














