22/05/2012

FOTO: Vasile Marc, luat în vizorul protestatarilor de la Bistriţa

Astăzi, Bistriţa a marcat cea de-a 20-a zi de proteste. Cu toate că ne aflăm sub cod portocaliu de ger, câţiva zeci de protestatari au decis totuşi să iasă în stradă.

Dacă zilele trecute oamenii i-au luat în vizor atât pe deputatul bistriţean Ioan Oltean, cât şi pe reprezentanţii puterii de la nivel naţional, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, cărora le-au cerut demisiile, astăzi, oamenii s-au arătat nemulţumiţi de Vasile Marc, inspectorul şcolar general. Acesta s-a aflat întâmplător în zona în care manifestanţii s-au adunat, adică în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud, lucru care i-a nemulţumit şi i-a determinat să strige după acesta “ciuma portocalie”.

Manifestanţii spun că vor ieşi şi mâine în stradă. De asemenea, tot mâine este anunţat un alt miting de protest. Acesta va avea loc la ora 12:00 şi va fi organizat de primarii din comunele USL BN. La acest protest sunt aşteptaţi să ia parte circa 1.000 de oameni, localnici ai acestor comune.

Nunti Azzuro Bistrita
Fara comentarii. 189 vizualizari.