22/05/2012

FOTO: Protestatarii, decişi să îl dea în judecată pe Ioan Oltean

În această după-amiază, în Piaţa Petru Rareş din Bistriţa s-au adunat din nou protestatarii. Oamenii s-au arătat astăzi revoltaţi de declaraţiile deputatului Ioan Oltean în cadrul cărora a folosit expresia “handicapaţi psihic”. Manifestanţii de la Bistriţa s-au simţit jigniţi, deşi Ioan Oltean nu a folosit acest cuvânt referindu-se la ei.

Protestatarii au declarat astăzi că vor cere sprijin pentru a îl acţiona în instanţă pe Ioan Oltean pentru declaraţiile sale. Oamenii spun că vor cere daune morale, iar dacă vor câştiga, sumele vor fi donate persoanelor care într-adevăr au nevoie de bani.

Oltean a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că acei primari ai opoziţiei care “urlă” că nu le ajung banii de la CJ Bistriţa-Năsăud sunt “nepricepuţii”, în timp ce “un om harnic, priceput, nu vine să urle, (…) să jignească pe nimeni”, doar ” handicapaţii psihic”, el retractând apoi afirmaţiile.

La Bistriţa, se împlinesc deja trei săptămâni de când oamenii ies zilnic în stradă.

Nunti Azzuro Bistrita
Fara comentarii. 127 vizualizari.