Circulația se desfășoară cu dificultate pe DN 17, în Pasul Tihuța, din cauza viscolului

Circulația se desfășoară cu dificultate, marți seară, pe DN 17, în Pasul Tihuța, din cauza viscolului puternic, vizibilitatea fiind foarte scăzută.

Vasile Curtean, șeful Districtului Piatra Fântânele din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, a declarat corespondentului MEDIAFAX că vântul a început să sufle cu putere marți după-amiază, atingând chiar 80 – 90 de kilometri la oră.

“Nu ninge, dar suflă un vânt foarte puternic și spulberă zăpada de pe margine. Începând cu satul Piatra Fântânele și până spre granița cu județul Suceava suflă vântul cu 80-90 de kilometri la oră. În unele zone vizibilitatea e redusă total, abia se vede la un metru”, a declarat Vasile Curtean.

El a declarat că 11 utilaje acționează continuu să curețe șoseaua de zăpadă.

Din cauza vremii, DN 17 a fost blocat temporar de trei TIR-uri care au încercat să treacă unele pe lângă altele și nu au putut.

“E o zonă, la urcare, cu trei benzi. Un TIR care venea dinspre Suceava nu a putut urca, altul a venit din spate și a încercat să-l depășească și a blocat a doua bandă și, culmea, încă unul a încercat să treacă de cele două și a blocat a treia bandă. După circa 20 de minute, le-am tras și am deblocat drumul”, a declarat Vasile Curtean.

Potrivit sursei citate, șoferii care vor să treacă muntele între Transilvania și Moldova trebuie să aibă mașinile echipate de iarnă.

DN 17 face legătura între Transilvania și Moldova prin Pasul Tihuța, aflat la 1.200 de metri altitudine.

 

Leave a comment