În Bistrița-Năsăud trăiesc peste 12.000 de cetățeni de etnie romă

În urma analizării cifrelor rezultate după recensământul populației și locuințelor din România se poate constata că în județul Bistrița-Năsăud, etnia romă a ajuns pe locul al doilea ca număr oficial.

Conform documentelor puse la dispoziție de Direcția Județeană de Statistică, în prezent, în județul Bistrița-Năsăud sunt înregistrați 12.165 de cetățeni români de etnie romă.
Dacă aceste date provizorii vor fi confirmate, atunci această etnie este a doua ca număr, după maghiari, din județul nostru.

Ca președinte la nivel județean și în calitatea mea de consilier parlamentar nu pot decât să-mi exprim bucuria pentru numărul mare de romi, dar și tristețea pentru că unitatea nu este tocmai punctul nostru forte” a declarat Emil Neia Lăcătuș.

Cu privire la numărul de cetățeni români de etnie romă din diferite localități, cei mai mulți sunt înregistrați în municipiul Bistrița – 1.644, comuna Teaca – 1.310 romi și în comuna Lechința unde sunt înregistrați 1.056 de romi.

“Numărul mare de etnici romi, ne dă speranță că în doar câțiva ani vom ajunge cea mai numeroasă dar și cea mai importantă etnie, diferența între noi și maghiari fiind de 2608 persoane, numărul etnicilor maghiari fiind de 14.773. Datele recensământului vin să  confirme justețea deciziei organizației județene a Partidei Romilor Pro-Europa de-a merge pe liste separate la alegerile locale din luna iunie a anului în curs” a mai precizat Emil Neia Lăcătuș.

Join the Conversation

1 Comment

  1. Fac apel la unitate si inteleger este foartee important acum in aceste vremuri ,Va readuc aminte ca anul 2012 este un an important un an cu alegeri
    locale si parlamentare haide ti sa dom dovada de unitate si coeziune  sa
    reusim  sa avem  reprezentanti in toate structurile  locale si judetene
    sa  respectam valorile sa  promovam tineri cu potential si sigur
    lucrurile  se vor imbunatatii daca ne vom respecta, muncim si avem
    credinta.

Leave a comment