Primăria Bistrița a emis autorizația de construcție pentru sensul giratoriu din zona Subcetate

Primăria municipiului Bistrița și-a propus încă de anul trecut să amenajeze un sens giratoriu la intersecția străzii Subcetate cu strada Drumul Cetății.

Strada Drumul Cetății, cu o lungime totală de circa 7 km, pleacă din DN 17 și ajunge în DN 17 C fiind considerată centura orașului pe care se desfășoara traficul greu. Strada Subcetate leagă cartierul ANL de centrul orașului și este de asemenea foarte circulată. Circulatia este mare și datorita amplasării acestei intersecții în zona industrială a orașului.

Astfel, este absolut necesată fluidizarea circulației în zonă, motiv pentru care s-a propus amenajarea acestei intersecții cu sens giratoriu.

La ora actuală în această intersecție există semafoare, care însă nu corespund cerințelor de siguranță și confort a circulației într-o zonă aglomerată, cu trafic greu.

Anul trecut, Primăria Bistrița a organizat o licitație publică în vederea găsirii unei firme care să execute proiectul tehnic și lucrările de amenajare a noului sens giratoriu. În urma licitației a fost stabilită drept câștigătoare firma Lucrări Drumuri și Poduri, fiind și singura care și-a depus oferta. Valoarea contractului dintre LDP și Primăria Bistrița se ridică la 620.000 de lei, iar lucrările ar trebui să fie finalizate în termen de opt luni de la semnarea contractului.

Luna trecută, municipalitatea a emis și autorizația de construcție necesară pentru ca lucrările să poată fi demarate, astfel că, în cel mai scurt timp, LDP se va apuca să amenajeze noul sens giratoriu.

Leave a comment