Tineretul Național Liberal: Premierul Mihai Răzvan Ungureanu sfidează Codul Muncii

Tineretul Național Liberal a aflat cu indignare cum fostul director general al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, confundă Palatul Victoria cu o unitate militarizată și, în calitate de prim-ministru, dă ordine care încalcă Codul Muncii. Prima măsură luată în cadrul aparatului propriu este schimbarea programului de lucru prin încălcarea Codului Muncii.

Astfel, premierul a stabilit uniformizarea programului lucrătorilor din aparatul guvernamental, urmând ca acesta să se desfășoare de luni până vineri de la ora 8.00 la ora 16.00. Fiecare angajator are obligația de a respecta Codul Muncii, iar Guvernul, fiind el însuși angajator, își arată încă o dată lipsa de respect față de salariați. Președinta Comisiei de Muncă și Coeziune Socială din cadrul TNL, Denisa Oana Pătrașcu, atrage atenția că ,,legea stabilește, ca obligație corelativă, dreptul salariatului de a avea o pauză de masă care nu se include în programul de lucru, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern”.

Ca urmare a asumării răspunderii guvernului asupra Legii Dialogului Social, astăzi, nu mai avem contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel național. Acesta stabilea, până la 10 mai 2011, o durată minimă de 30 de minute pentru masă, dacă programul de lucru este mai lung de 6 ore. Dar prevederea legală se menține, astfel că angajatorul este obligat să introducă aceste reglementări în regulamentul intern și să decaleze programul de lucru cu pauza de masă.

Se pare că noul guvern Ungureanu a preluat de la predecesorul guvern Boc elementele care l-au consacrat, inclusiv apetența pentru încălcarea legii.

Potrivit art.134 din Codul Muncii republicat:

(1) În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariații au dreptul la pauză de masă și la alte pauze, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

(2) Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puțin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore și jumătate.

(3) Pauzele, cu excepția dispozițiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil și din regulamentul intern, nu se vor include în durata zilnică normală a timpului de muncă.

Tineretul Național Liberal sesizează public Guvernul României că o astfel de măsură este ilegală. Bugetarii care lucrează în aparatul guvernamental cu programul anunțat de la 8:00 la 16:00 nu au pauza de masă cuprinsă în acest interval orar, dar, cu siguranță, în cele 8 ore vor servi masa, interval în care vor fi plătiți din bani publici. Avand în vedere acestea, propunem primului ministru modificarea orarului zilnic (luni-vineri): de la 8:00 la 16:30, cu 30 de minute pauză de masă. Astfel, angajații vor beneficia corect și legal de o pauză de masă, care nu este inclusă în programul de lucru, și pentru care nu se vor plăti bani publici.

Departamentul de comunicare al TNL

Leave a comment